APMGR: 80% din cele mai populare 50 de generice riscă să dispară de pe piață

martie 10, 2015

80% din cele mai populare 50 de medicamente generice din România riscă să dispară de pe piață în următorul an. Cauza o reprezintă taxa clawback aplicată diferențiat și actualizarea prețurilor medicamentelor, anunță reprezentanții Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

"Continuarea politicilor actuale, amânarea iresponsabilă a introducerii calculului diferențiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, care să reducă la 65% cuantumul taxei pentru aceste medicamente (în corelare cu limitările de preț impuse față de medicamentele inovative) va accelera tendința actuală de diminuare a producției locale de medicamente accesibile și va crea o situație alarmantă pentru milioane de pacienți, care nu vor mai putea să urmeze tratamente de bază", a declarat Dragoș Damian, președintele APMGR.

Potrivit estimărilor APMGR, în condițiile existenței unei duble referenţieri a prețurilor medicamentelor generice, respectiv compararea prețului medicamentului generic atât cu cel al produsului inovativ - max 65%, cât și cu cel din cele 12 state de referință, va face ca prețurile a 1.000 de medicamente ieftine să scadă sub costurile de producție. Este vorba despre  medicamente ca: metoprolol, enalapril, omeprazol, amoxiciliclna, indapamida, ketoprofen, ibuprofen, diclofenac, atorvastatina, trimetazidina, ranitidina, pentoxifilina, ciprofloxacina, ampicilină, și multe altele folosite pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare, digestive, reumatologice și a bolilor infecțioase.

De asemenea, reprezentanții APMGR avetizează că dispariția medicamentelor generice și utilizarea variantelor mai scumpe va genera costuri mai mari, atât pentru stat, cât și pentru pacienți. Totodată, aceștia reamintesc că soluția care ar putea aduce în normalitate actualul cadru fiscal discriminator și nesustenabil, salvând de la insolvență producătorii de medicamente locali, este implementarea imediată a unui calcul diferențiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proporții de maxim 65% în calculul procentului 'p' din formula clawback. Propunerea are la bază necesitatea de a corela sarcina fiscală impusă de taxa clawback cu sistemul actual de stabilire a prețului pentru medicamente generice (maxim 65% din prețul medicamentului inovativ) și reprezintă o corecție necesară a modului inechitabil în care se aplică această taxă în prezent.

Sursa: APMGR

Mirabela Viașu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate