
DG SANTE lansează un apel deschis pentru a invita experți independenți din 16 sectoare economice diferite să își depună candidaturile pentru grupul multidisciplinar de experți „Comitetul consultativ privind urgențele de sănătate publică”, în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul 2022/2371 privind amenințările transfrontaliere la adresa sănătății. Sesiunea de depuneri propuneri pentru experți se va încheia pe 15 noiembrie 2023, ora 23:59 (CET). Detalii și informații suplimentare sunt disponibile aici.
Context
La 11 septembrie 2023, Comisia a înființat „Comitetul consultativ privind urgențele în materie de sănătate publică ” ca grup de experți al Comisiei („grupul”). Grupul îndeplinește, la cererea Comisiei sau a Comitetului pentru securitate sanitară, sarcinile prevăzute la articolele 23 și 24 din Regulamentul (UE) 2022/2371 . În conformitate cu articolul 3 din Decizia C(2023) 6017 final a Comisiei, grupul este alcătuit din maximum 51 de membri. Componența grupului ar trebui să fie multidisciplinară, astfel încât grupul să poată oferi consultanță cu privire la aspectele de sănătate publică, biomedicale, comportamentale, sociale, economice, culturale și internaționale, iar grupul este compus din experți independenți. Prin urmare, membrii trebuie să fie persoane numite cu titlu personal, cu expertiză și experiență care sunt cele mai relevante pentru amenințarea specifică care se manifestă. Membrii acționează în mod independent și în interes public.