
La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi HG pentru modificarea și completarea HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.
Documentul prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice. Astfel, a fost dublat cunatumul sancţiunilor contravenţionale pentru:
Concret, dacă până acum se aplicau amenzi între 500 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 10.000 şi 15.000 de lei în cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului sau pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgenţe, de acum sancţiunile s-au dublat: pot ajunge până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice şi 30.000 de lei pentru persoanele juridice.
Alt exemplu îl constituie amenzile pentru persoanele fizice care nu aplică măsurile de prevenire și răspândire a bolilor transmisibile. Valoarea lor s-a dublat și a ajuns între 2000 și 6000 de lei, iar pentru unitățile sanitare între 7000 lei și 10.000 de lei.
“Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul că este nevoie și de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcționeze", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Totodată au fost introduse contravenţii noi şi sancţiuni contravenţionale pentru:
În premieră, au fost stabilite și introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicală şi a fost mărit cuantumul amenzilor contravenționale pentru persoanele fizie pentru:
În anul 2018, inspectorii sanitari au efectuat 13 400 de controale și au aplicat amenzi în valoare de 1.660.900 de lei.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate