
Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite, în vigoare de la 1 mai 2024, conține 28 molecule inovative.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern care prevede introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite a unui număr de 28 molecule inovative, din care 22 molecule noi, nelistate până în prezent și alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum și Apremilastum) introduse pentru alte indicații decât cele pentru care sunt listate în HG 720/2008.
Medicamentele inovative sunt destinate pacienților cu afecțiuni de tipul:
- Hepatite cronice de etiologie virală B, C şi D
- Ciroză hepatică
- Boala Parkinson şi alte afecţiuni neurologice
- Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)
- Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic sever şi artrita juvenilă
- Boli endocrine și metabolice
- Boala cronică de rinichi - faza predializă
- Boli degenerative ale ochiului (glaucom şi boli maculare)
- Boala cronică inflamatorie intestinală și sindrom de intestin scurt
- Poliartrita reumatoidă
- Artropatia psoriazică
- Spondiloartrita axială
- Psoriazis cronic sever
”Accesul pacienților la medicamente inovative care salvează vieți este o preocupare constantă a Ministerului Sănătății în ultimii doi ani. Numărul mare de molecule nou introduse în lista de medicamente compensate și gratuite în perioada 2022-2023 este cea mai bună dovadă a responsabilității față de pacienți. Buna colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și organizațiile de pacienți fac posibile aceste progrese pentru care este nevoie de sprijinul Ministerului Finanțelor. Pacienții cu boli oncologice, neurologice și hepatite cronice au acces la noi molecule, iar acest lucru trebuie realizat fără a afecta în vreun fel accesul la medicamente generice care reprezintă resursa terapeutică pentru 80% din pacienții români”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.
Programul naţional de oncologie se completează cu șase noi molecule de ultimă generație: Lipegfilgrastimum DCI, Tucatinibum DCI, Sacituzumab Govitecan DCI, Asciminibum DCI, Imunoglobulină anti-limfocite DCI și Mosunetuzumabum DCI.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate