Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” este înscris în primele şapte spitale regionale care pot rezolva cazuri complexe, obiectiv îndeplinit datorită eforturilor depuse în ultimii doi ani de întregul colectiv al spitalului. În ceea ce priveşte performanţa spitalului, aceasta a crescut progresiv, astfel încât unitatea este printre cele mai performante spitale din ţară, nu numai din Bucureşti, susţine generalul de brigadă medic conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, directorul general al unităţii spitaliceşti.

Anual, sunt internaţi în Spitalul Militar Central aproape 50.000 de pacienţi. Aveţi suficient personal pentru a face faţă acestei adresabilităţi?

La fel ca întregul sistem de sănătate din România, şi noi traversăm o perioadă relativ dificilă. Deşi am avut susţinere pentru a încadra medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar, ne-am lovit de slaba pregătire a celor care s-au prezentat la concursuri. E adevărat că, pentru a ajunge să lucrezi într-o unitate medicală cum este Spitalul Militar Central, trebuie să ai un anumit standard de cunoaştere, o anumită conduită morală şi un anumit profil caracterial, iar acestea sunt incompatibile cu slaba pregătire a candidaţilor. Din păcate, există numeroase școli sanitare private care scot absolvenți pe bandă rulantă, fără să-i pregătească în mod riguros și care trebuie să se formeze la locul de muncă. Poate ar trebui făcute mai multe schimbări calitative în procesul de pregătire a asistentului medical, având în vedere că practica este superficială, fără o rigurozitate din partea elevului şi a şcolii. Numai în 2015, au fost organizate 53 de concursuri/examene din care au rezultat un număr de 107 încadrări.

Printre specialităţile în care ne confruntăm cu o lipsă cronică de medici sunt urgenţa, neurochirurgia şi radiologia intervenţională. Într-un fel este de înţeles, dată fiind perioada lungă de specializare şi de supraspecializare medicală pe care trebuie să o parcurgă un rezident pentru a deveni un medic bun, sacrificiile de care este nevoie, presiunea la care va fi supus, zilnic, fără a lua în calcul aspectul salarizării...

Facem eforturi pentru o reorganizare a serviciilor astfel încât valoarea actului medical să nu fie prejudiciată şi să valorificăm la maximum potenţialul resursei umane. Vrei, nu vrei, când eşti managerul unui spital de anvergura Spitalului Militar, cu 1.700 de angajaţi, 1.200 de paturi, peste 100.000 de pacienţi în regim ambulatoriu, peste 50.000 de pacienţi internaţi la pat, oamenii trebuie motivaţi, în primul rând, prin ceea ce fac, prin calitatea muncii lor şi prin răsplătirea şi recunoaşterea acesteia.

Sunteţi prima femeie general din istoria de 185 de ani a unităţii medicale. Ce înseamnă acest grad pentru dvs.?

O onoare deosebită, o mare provocare şi o şi mai mare responsabilitate. Consider că acest grad este o recunoaştere a societăţii faţă de tot ceea ce reprezintă medicina militară, în ansamblul ei. Este o recunoaştere a tuturor celor care activează în acest domeniu. Asumarea managementului unei astfel de organizaţii, cu o încărcătură istorică extrem de profundă, ancorată în viaţa academică, militară şi medicală a societăţii româneşti, reprezintă o mare provocare. Când am decis să urmez o carieră în domeniul medico-militar, contrar sfaturilor tuturor celor dragi, am conştientizat că aici voi învăţa cel mai bine să respect regulile, ierarhia şi pe cei din jurul meu. Nu cred că în secolul XXI se mai poate vorbi, în cazul unei funcţii de conducere, de o opţiune şi de o departajare generate de sex, ci de valoarea intelectuală, profesională şi umană a celui care a intrat într-un concurs de selecţie. Nu mi-am construit viaţa în jurul acestui rang, dimpotrivă, am încercat să dau tot ceea ce ştiu şi ce pot acestui loc căruia îi datorez foarte multe.

Avansarea în grad de general cu o stea aţi primit-o pentru eforturile depuse în îngrijirea victimelor de la incendiul din clubul Colectiv. Cât de pregătit aţi spune că este sistemul medical românesc în faţa acestor tipuri de accidente?

Nu cred că eu sunt în măsură să judec sistemul sanitar în ansambul lui, dar cred că, în acea situaţie de criză, mobilizarea corpului medical a fost exemplară şi coordonarea situaţiei de urgenţă nu a lăsat nicio breşă în asigurarea celor mai bune îngrijiri. Privind retrospectiv şi analizând la rece situaţia în ansamblu, pot spune că în acele momente, care ne-au marcat profund pe toţi, solidaritatea umană a dat un examen pe care l-am trecut, cu toţii, cu brio. Eu pot să vorbesc doar din perspectiva unui comandant de spital militar şi a unui medic care a fost atunci pe un anumit tip de front, în care a trebuit să facem toţi faţă unei situaţii cu care nu se mai întâlnise nimeni până atunci - să tratezi 12 tineri arşi care îţi vin deodată cu arsuri de până la gradul 4, pe 50% din corp. Noi ştim să tratăm un ars, nu 12 odată, dar, cu toate acestea, i-am tratat, şi nu bine, ci foarte bine, dat fiind faptul că nu am pierdut nicio luptă pentru viaţa lor. A fost un eveniment care a ieşit din tipicul unei intervenţii medicale obişnuite, încât, pur şi simplu, la început ne-a blocat. Amploarea tragediei, oamenii arşi de vii, răniţii foarte grav, pe mine, personal, m-au marcat, cred, pe viaţă, chiar dacă sunt şi militar. Dar ne-am mobilizat rapid.

Nivelul de neîncredere al populaţiei în performanţa sistemului este în creştere. Pe ce trebuie să se axeze autorităţile pentru a oferi un sistem performant, de care pacienţii să nu se mai plângă?

Un sistem performant nu se poate realiza decât cu şi prin oameni specializaţi, competitivi şi motivaţi să construiască ceva. Or, atâta timp cât noi nu vrem sau nu ştim cum să ne motivăm generaţiile mai tinere de medici, vom extrapola, la nivelul întregii ţări, absurdul unei situaţii în care avem spitale, dar nu avem specialişti care să asigure asistenţa medicală primară sau de urgenţă. În ceea ce priveşte neîncrederea populaţiei, dacă ar fi un singur factor declanşator al acestei situaţii, poate ar fi simplu să găsim o soluţie, dar atâta timp cât există o întreagă campanie media îndreptată asupra corpului medical din România, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Cred că toţi ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a ridica şi de a arunca piatra şi cred că singura problemă pe care societatea civilă o poate imputa corpului medical românesc este lipsa exerciţiului comunicării între specialişti şi opinia publică, a dialogului atunci când apare o problemă care să intereseze cetăţeanul.

În acelaşi timp, dacă toţi cei implicaţi în managementul sistemului sanitar ar adopta o strategie naţională, multianuală, şi o conduită unitară pentru îndeplinirea ei, dacă fiecare actor din sănătate şi-ar face corect şi conştiincios datoria, dacă fondurile ar fi cheltuite chibzuit, în funcţie de nevoile reale, poate că am avea un sistem de sănătate performant, de care pacientul să nu se plângă. Şi pentru că vorbim de pacient, rolul lui e foarte important în acest proces. Mă refer la controale anuale şi la prevenţie, la programări la consulturi şi respectarea lor, la o legătură mai strânsă cu medicii de familie, al căror rol trebuie să crească. De fapt, ei sunt placa turnantă a sistemului nostru de sănătate. Să nu uităm că este mai uşor să previi decât să tratezi!

Printre specialităţile în care ne confruntăm cu o lipsă cronică de medici sunt urgenţa,  neurochirurgia şi radiologia intervenţională.

 Cred că toţi ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a ridica şi de a arunca piatra şi cred că singura problemă pe care societatea civilă o poate imputa corpului medical românesc este lipsa exerciţiului comunicării între specialişti şi opinia publică, a dialogului atunci când apare o problemă care să intereseze cetăţeanul.

Mirabela Viaşu