Consolidarea guvernării sistemelor sanitare: politici mai bune, performanță îmbunătățită

martie 21, 2016

Guvernarea este modul în care conturăm și punem în aplicare deciziile, iar dacă acest mod eșuează, atunci nu trebuie să ne mire nici dacă politicile de sănătate dau greș. Observatorul European privind Politicile și Sistemele de Sănătate a publicat un nou ghid ce definește conceptul de guvernare și îl integrează în cadrul legislativ TAPIC (Transparency, Accountability, Participation, Integrity and Capability) - Transparență, Responsabilitate, Participare, Integritate și Capabilitate.

Publicația „Consolidarea guvernării sistemelor sanitare: politici mai bune, performanță îmbunătățită” identifică provocările din domeniul guvernării și include studii de caz, dar și analize asupra unor serii de probleme dificile de politici de sănătate care demonstrează importanța, limitele și politicile relevante pentru guvernare. Mesajul-cheie al noului ghid este că gestionarea unui sistem de sănătate modelează abilitatea sa de a răspunde diverselor provocări cu care se confruntă în prezent sistemele de sănătate, precum și capacitatea sa de a face față noilor probleme și politici.

Cartea oferă un regulament solid ce identifică cinci aspecte-cheie ale guvernanței, extrase dintr-un volum consistent de literatură de specialitate. Aceste aspecte sunt importante în explicarea capacității sistemelor de sănătate de a oferi servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate în sănătate: transparență, responsabilitate, participare, integritate organizațională și capacitate de a realiza politici coerente și eficiente.

Prima parte a cărții explică semnificația acestui regulament și trasează strategiile care stau la baza procesului eficient de realizare a politicilor de sănătate. De asemenea, volumul oferă sfaturi și lecții pentru o guvernare mai eficientă:

  •  transparența, responsabilitatea, participarea, integritatea și capacitatea sunt aspecte-cheie ale guvernanței sănătății, ale procesului de luare a deciziilor și de implementare a acestora;
  •  nu există o rețetă de „bună guvernare”, care să funcționeze și să se dovedească eficientă în orice sistem: fiecare aspect al guvernării implică costuri și beneficii, iar contextul este crucial;
  •  guvernarea poate explica succesul și eșecul politicilor și, prin urmare, ar trebui să fie analizată, evaluată și chiar modificată în unele cazuri, ca parte a procesului de pregătire și realizare a politicilor;
  •  anumite politici depășesc pur și simplu capacitatea de conducere a sistemelor lor și ar trebui să fie evitate.

Partea a doua a cărții explorează opt studii de caz realizate în diferite părți ale Regiunii Europene a Organizației Mondiale a Sănătății, privind aplicarea regulamentului recomandat pentru numeroase aspecte, printre care amintim bolile transmisibile, parteneriatele public-privat, reforma pieței de asigurări competitive, rolul guvernării în sectorul farmaceutic și multe altele.

„Consolidarea guvernării sistemelor sanitare: politici mai bune, performanță îmbunătățită” este publicată de Open University Press și este concepută pentru factorii de decizie din domeniul sănătății și pentru toți cei care lucrează sau studiază domeniul sănătății publice, cercetarea în domeniul sănătății sau economia sanitară.

Cartea oferă un regulament solid ce identifică cinci aspecte-cheie ale guvernanței, extrase din-tr-un volum consistent de literatură de specialitate.

Mesajul-cheie al noului ghid este că gestionarea unui sistem de sănătate modelează abilitatea sa de a răspunde diverselor provocări cu care se confruntă în prezent sistemele de sănătate, precum și capacitatea  sa de a face față noilor probleme și politici.

Mirabela Viașu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate