OMS: În ciuda progreselor, numărul deceselor rutiere rămâne ridicat

octombrie 20, 2015

1,25 de milioane de persoane își pierd în fiecare an viața, ca urmare a accidentelor rutiere, în ciuda îmbunătățirii siguranței rutiere, se arată în cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății privind siguranța rutieră. Cu toate acestea, numărul deceselor rutiere începe să se stabilizeze.

În ultimii trei ani, 79 de țări au înregistrat o scădere a numărului absolut de decese, în timp ce 68 de țări au raportat o creștere a mortalității. Țările care au avut cel mai mare succes în reducerea numărului de decese rutiere au realizat acest lucru prin îmbunătățirea legislației și a procesului de aplicare a acesteia, precum și prin crearea unor drumuri și vehicule mai sigure.

"Ne mișcăm în direcția cea bună. Raportul arată că strategiile de siguranță rutieră salvează vieți, dar, de asemenea, ne spune că ne mișcăm prea lent. […] Decesele produse în trafic iau o turnură inacceptabilă, în special în ceea ce-i privește pe oamenii săraci din țările sărace", a declarat dr. Margaret Chan.

Raportul OMS subliniază faptul că populația din întreaga lume nu este suficient de bine protejată. Riscul de a muri într-un accident rutier depinde încă, în mare parte, zonele în care oamenii trăiesc. Există în continuare un decalaj semnificativ între țările cu venituri mari și cele cu venituri mici și medii, unde au loc 90% din decesele rutiere. Europa, în special țările bogate din regiune, are cele mai mici rate de deces pe cap de locuitor, în timp ce Africa are cea mai mare rată.

Motocicliștii, bicicliștii și pietonii – grupurile cele mai vulnerabile

Motocicliștii sunt deosebit de vulnerabili, reprezentând 23% din totalul deceselor rutiere, un procent în creștere în numeroase regiuni. De exemplu, în America, rata deceselor cauzate în rândul șoferilor sau pasagerilor de motociclete din totalul deceselor rutiere a crescut de la 15% la 20% între 2010 și 2013.

Pietoni și bicicliști sunt, de asemenea, printre grupurile cu cel mai mic nivel de protecție, reprezentând până la 22%, respectiv 4% din decesele la nivel mondial. "Factorii de decizie trebuie să regândească politicile de transport. Lipsa unor politici destinate utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor conduce la decesul oamenilor. Dacă am asigura siguranța pietonilor și bicicliștilor în trafic, ar exista mai puține decese, am încuraja activitatea fizică și am obține o mai bună calitate a aerului", a declarat dr. Etienne Krug, Director al Departamentului OMS pentru gestionarea bolilor netransmisibile, dizabilitate, violență și prevenirea vătămării.

Aspecte cheie evidențiate în raportul OMS privind siguranța rutieră la nivel global:

  • 105 țări au legi bune privind utilizarea centurilor de siguranță care se aplică tuturor ocupanților;
  • 47 de țări au o legislație bună referitoare la limitele de viteză;
  • 34 de țări au o legislație bună în ceea ce privește condusul unui autoturism sub influența alcoolului, stipulând că alcoolemia trebuie să fie mai mică sau egală cu 0,5 g/ l de alcool în sânge și de 0,02 g /l pentru șoferii tineri și începători;
  • 44 de țări au legi privind utilizarea obligatorie a căștilor pentru șoferii și pasagerii motoarelor și bicicletelor;
  • 53 de țări au o lege de siguranță pentru copii, în funcție de vârstă, înălțime sau greutate, aplicându-se o restricție de vârstă sau înălțime pentru copii care stau pe scaunul din față.

Raportul OMS privind siguranța rutieră 2015 este al treilea document elaborat și reprezintă instrumentul oficial de monitorizare al planului de acțiune în domeniul sigurenței rutiere - Decade of Action for Road Safety 2011-2020.

Sursa: www.who.int

Mirabela Viașu

 

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate