Prof. Dr. Benone Duţescu, membru de onoare al Societăţii Române de Istoria Medicinei

De ce reprezintă un interes acest episod? Pentru că preşedinte al Consiliului de Miniştri, atunci, era Nicolae Iorga. Ministrul Sănătăţii era Ion Cantacuzino (aprilie 1931 - iunie 1932); vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor care a condus lucrările Camerei Deputaţilor pe problema bugetului atunci era dr. Petre Topa. Trei personalităţi care au scris, prin lucrările lor, pagini glorioase în istoria medicinei româneşti.

Ion Cantacuzino a fost un ministru cu multe iniţiative pozitive şi a încercat, pe cât i-a fost posibil pe atunci, să transforme în practică iniţiativele sale medico-sociale, în ciuda îngrădirilor bugetare din acea vreme. El nu s-a dezis public, nici în acea perioadă, ca ministru, de simpatia sa faţă de pătura muncitoare. Opoziţia parlamentară era atunci constituită, în sesiunea parlamentară 1931-1932, îndeosebi de Partidul Naţional Ţărănesc şi luările de cuvânt erau formulate mai ales de un reprezentant de seamă al său, D.R. Ioaniţescu, profesor de legislaţie a muncii la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, ministrul Muncii în mai multe guverne în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Profesorul Ioaniţescu recunoştea marea autoritate profesională a lui Cantacuzino, dar îl critica – aceasta era şi misiunea opoziţiei. „Mă plâng, spunea în parlament D.R. Ioaniţescu, de faptul că Dumneavoastră, fiind absolvit prea mult de această problemă (grija pentru sănătatea publică, n.n.), nu daţi atenţiunea cuvenită, aţi neglijat cealaltă parte a problemei, în legătură cu protegiuirea muncii industriale. Acesta era sensul cuvintelor mele… aţi luat la inimă problema sănătăţii publice, dacă, pentru cealaltă parte, dumneavoastră trebuie să fiţi supuşi criticilor justificate, pe care noi ni le facem cu bugetul în mână…” Dr. Cantacuzino întrerupe pe vorbitor şi spune: „Daţi-mi un buget mai mare”; buget mai mare nu i s-a dat, însă. În schimb, a fost criticat de deputaţii din opoziţie faţă de problema „asigurărilor muncitoreşti, (pentru –  n. red.) o anume indiferenţă faţă de problemele muncitoreşti”. Dr. Ion Cantacuzino răspunde însă cu fermitate, subliniind poziţia sa socială: „Domnilor Deputaţi, şi în chestiunea asigurărilor muncitoreşti fac tot ce se poate face. Până acum s-a întocmit un proiect, este gata şi în curând va veni în faţa Dumneavoastră. O dată prezentat, Dumneavoastră să-l apăraţi” (aplauze pe băncile majorităţii) Este vorba de legea de unificare a Asigurărilor Sociale din 1933, lege la care a lucrat, deci, şi Cantacuzino.

Este semnificativ răspunsul dr. Cantacuzino la o interpelare făcută în Senat, cu privire la starea materială a medicului de plasă: „Ceea ce a spus domnul senator dr. Mazilu este pur şi simplu expresia adevărului… Situaţia medicului de plasă este de plâns; anul acesta va fi probabil şi mai de plâns ca în anii precedenţi, deoarece prin compresiunile bugetare făcute, leafa nouă a fost redusă în aşa grad încât realmente trebuie să considerăm aproape imposibilă viaţa care le este făcută în momentul de faţă. Sunt absolut de părerea dumneavoastră, domnule Mazilu. Şi să nu credeţi că situaţiunea aceasta nu mă preocupă. În programul nostru general de reorganizare intră, în primul rând, chestiunea reorganizării plăşilor rurale; adică pentru fiecare plasă, asigurarea traiului pentru medic, o casă, un mijloc de transport şi o retribuţie acceptabilă. Lucrurile acestea, incontestabil, nu se pot face decât treptat. Avem intenţiunea, atunci când sperăm că bugetul din anul acesta va fi şi mai puţin comprimat, avem, zic, speranţă şi intenţiunea că, anul acesta, o sută de plăşi să poată fi reorganizate în sensul în care spuneţi dumneavoastră. Avem în ţară astăzi aproximativ 850 de plăşi rurale. Să admit că pentru reorganizarea lor, în sensul pe care îl dorim cu toţii, ar trebui vreo 8-10 ani de muncă continuă. În anul acesta am intenţiunea să încep cu o sută de plăşi. Nu s-a putut face din cauza compresiunii bugetare. Totuşi, am pus în bugetul din anul acesta o sumă de 28 de milioane. În scopul de a începe. Şi, în plus, am pus încă o sumă de aproximativ nouă milioane pentru a asigura tuturor medicilor de plasă diurnele de transport. Într-adevăr, în urma compresiunilor actuale, diurnele de transport, atribuite fiecărui medic, erau scăzute pentru anul 1932 la 800 de lei lunar, ceea ce este incompatibil cu ce cerem noi de la ei. Or, am reuşit ca această sumă de 800 de lei diurna să o ridic pentru toţi la 2000 de lei, încât este ceva în plus. Cu această sumă de 28 de milioane am intenţiunea să încep reorganizarea a vreo 15 plăşi.

Este tot ceea ce pot face pentru moment, dar puteţi fi siguri că dorinţa şi intenţiunea mea concordă perfect cu dorinţele dumneavoastră. ” (aplauze prelungite, Şedinţa de Senat, 1 dec. 1931)

Din cuvântarea prof. Cantacuzino la Legea reglementării muncii în posturi (Monitorul Oficial, 3 aug. 1931): „… nu aş fi prezentat această lege dacă nu aş fi fost convins de utilitatea ei, că va aduce o îmbunătăţire enormă în toate organizaţiile muncitoreşti din posturile noastre. Era singura organizare muncitorească ce nu îşi avea până acum legislaţia ei. De aci, o serie întreagă de neajunsuri care întreţineau o stare de turburare, de care tocmai voim să scăpăm. În definitiv, când ştim că o bună parte din veniturile, din încasările care ar trebui să meargă de-a dreptul la muncitori, rămâneam pe drum şi nu ajungeam în mâna lor, şi când ne gândim că această lege este făcută tocmai că acest neajuns să dispară, putem vedea necesitatea prezentării ei…”.

Legea este aşa de dreaptă şi legitimă încât, la Cameră, fără discuţie de partid, a trecut în unanimitate de voturi, mai puţin unul.

Dr. Cantacuzino răspunde unui deputat ce-l acuza de indiferenţă faţă de problemele sănătăţii muncitorilor (15 ian. 1932, discuţii la buget): „Vă rog domnule Mirescu, nu primesc acuzaţia pe care mi-aţi făcut-o de indiferenţă faţă de pătura muncitorească. Cei care mă cunosc ştiu foarte bine că această indiferenţă nu există”. (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). La aceleaşi discuţii la bugetul din 1932 (M.O., 15 ian. 1932), un alt deputat remarcă trecutul luminos al dr. Cantacuzino, ataşamentul lui faţă de problemele sociale ale muncitorilor „şi că nu trebuie puse la îndoială sentimentele şi ideile dlui Cantacuzino”, iar acesta răspunde de pe banca ministerială: „Am rămas la aceleaşi idei”.

În fine, la discuţia la legea organizării asistenţei medicale gratuite a corpului funcţionarilor publici inferiori, la problemele ridicate de deputatul Filip Misa (M.O., 1 iun. 1932), redăm din răspunsul dr. Cantacuzino la discuţii cu privire la situaţia farmaciştilor: „… ceea ce face nenorocirea astăzi a breslei farmaciştilor este alta: limitarea prea mare a numărului farmaciilor. Şi – în noua lege sanitară avem intenţia să facem tot posibilul – de altminteri, principiul este deja adoptat de noi – ca acestui proletariat farmaceutic, care într-adevăr n-are ce mânca, să ajungă să i se facă dreptate”. (aplauze prelungite)

Acestea sunt, pe scurt, cele câteva referiri care pot lumina şi mai mult personalitatea dr. Ion Cantacuzino.

Dr. Cantacuzino întrerupe pe vorbitor şi spune: „Daţi-mi un buget mai mare”; buget mai mare nu i s-a dat, însă. În schimb, a fost criticat de deputaţii din opoziţie faţă de problema „asigurărilor muncitoreşti, o anume indiferenţă faţă de problemele muncitoreşti”

Situaţia medicului de plasă este de plâns; anul acesta va fi probabil şi mai de plâns că în anii precedenţi, deoarece prin compresiunile bugetare făcute, leafa nouă a fost redusă în aşa grad încât realmente trebuie să considerăm aproape imposibilă viaţa care le este făcută în momentul de faţă.

Un alt deputat remarcă trecutul luminos al dr. Cantacuzino, ataşamentul lui faţă de problemele sociale ale muncitorilor „şi că nu trebuie puse la îndoială sentimentele şi ideile dlui Cantacuzino”, iar acesta răspunde de pe banca ministerială: „Am rămas la aceleaşi idei”.