
Gabriela Szabo este un simbol al sportului românesc, un exemplu de urmat pentru tinerii de astăzi prin performanţă, tenacitate și determinare, prin verticalitatea de care a dat dovadă de-a lungul prodigioasei sale cariere. Deşi fără experienţă politică, Gabriela Szabo a devenit ministru al Tineretului şi Sportului. Care este viziunea sa şi ce poate face pentru cei care cred în mandatul său la MTS? Un interviu în exclusivitate pentru revista Politici de Sănătate.
Care au fost provocările mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului?
Le-aş spune mai curând responsabilităţi, pentru că nu îţi asumi funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului ca pe o provocare, ci ca pe o mare responsabilitate. În momentul în care un sportiv cu un palmares vast preia Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), aşteptările sunt extrem de mari. Eu mi-am propus încă din prima zi să fac totul pentru a readuce echilibrul şi gloria în sportul românesc. Am adus în jurul meu oameni tineri, am pornit la drum cu multă ambiţie şi răbdare, pentru că motivată eram deja, şi mi-am stabilit priorităţile: pe termen scurt, jocurile de la RIO, iar pe termen lung, dezvoltarea sportului de masă în paralel şi în strânsă legătură cu sportul de performanţă, dezvoltarea infrastructurii, crearea de noi oportunităţi pentru tinerii români şi diminuarea problemei angajabilităţii. Provocarea pe care încă o am este conflictul dintre generaţii. Dacă vrei să faci o reformă, indiferent de domeniu, cred cu tărie că trebuie să începi de la oameni. Iar eu asta am făcut şi am descoperit că, dacă găseşti puntea de comunicare potrivită, reuşeşti să pui motorul colaborării în mişcare.
Starea de sănătate a copiilor şi tinerilor români, din ziua de astăzi, este în continuă degradare. Ce şi-a propus MTS să facă în scopul reducerii sedentarismului, îmbunătăţirii stării de sănătate?
Rata mortalităţii infantile este într-adevăr cea mai mare din Europa, iar rata mortalităţii copiilor sub 5 ani este a doua cea mai mare din Europa, după Bulgaria, dar asta nu are legătură directă cu sedentarismul. Sunt alţi factori acolo. O realitate pe care nu o putem nega este creşterea prevalenţei obezităţii, depresiei, fumatului şi consumului săptămânal de alcool în rândul tinerilor. Aici sportul are un rol extrem de important în diminuarea problemei. Sportul de masă este o necesitate pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației și a reduce povara pe care boli precum diabetul, cele cardiovasculare, depresia o creează individului, sistemului de sănătate și productivității muncii. Școala trebuie să fie nucleul sportului de masă, iar MTS are ca obiective generalizarea sportului pentru preșcolari și școlari prin promovarea educației fizice curriculare, lărgirea oportunităților de practicare a sportului ca modalitate de petrecere a timpului liber și continuarea practicării activității sportive de către tineri și adulți. Vom realiza o campanie națională de promovare a sportului de masă în instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar utilizând capitalul de imagine al sportivilor români cu rezultate semnificative la nivel internațional, dar și pe cel al specialiștilor în sport. Fundamentală este revitalizarea infrastructurii sportive locale și naționale prin implicarea directă a autorităților publice locale și, de asemenea, corelarea sectorului public cu cel privat pentru a crea condiții optime de practicare a sportului pentru toate categoriile sociale (copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap, minorități etnice).
În ce măsură se poate introduce sportul gratuit, de masă, organizat, pentru copii şi tineri?
Să ieşi în parc nu costă bani, să alergi, să faci exerciţii fizice dimineaţa nu este costisitor. Ai nevoie doar de motivaţie. Sigur că dacă vrem să facem un semimaraton, un maraton, o competiţie organizată ai nevoie de fonduri, dar în ultima perioadă s-au organizat constant astfel de activităţi. Iar iniţiativa a venit şi de la stat, şi de la privat. Eu cred în colaborarea de tip public-privat şi sunt convinsă că, pe viitor, lucrurile vor fi reglementate mult mai bine. Avem în acest sens proiectul de lege al sponsorizării care va aduce foarte multe avantaje pentru toţi actorii implicaţi în sport şi în acţiunile de dezvoltare a societăţii româneşti. Nu există doar sport de performanţă, ci şi sportul de masă, care oferă o bază de selecţie în acest sens, el dă copii şi tineri energici şi sănătoşi. Şi este gratuit. De aceea, îi încurajez pe tineri să vină şi să facă voluntariat în cluburile sportive, în federaţii, să contribuie la dezvoltarea domeniului. Infrastructura sportivă aflată în subordinea MTS este deschisă publicului, pistele acreditate pentru alergări au program şi pentru sportivii de performanţă, şi pentru amatori, stadioanele pot fi folosite şi de ei.
Stilul de viaţă al tinerilor s-a modificat. Fumatul, consumul de alcool, droguri, adicţia faţă de calculator, programe TV sau orele de sport reduse, desfăşurate în spaţii închise.., știu că aţi iniţiat programe în acest sens.
Stilul de viaţă s-a schimbat, chiar şi necesităţile de a te menţine în formă s-au schimbat. În trecut, oamenii erau mult mai activi. Astăzi, sportul este aproape un lux. Iar asta este anormal. De aceea, educaţia sportivă în şcoală este una dintre priorităţi, educaţia părinţilor este extrem de importantă, mass-media trebuie să ne susţină, instituţiile statului trebuie să facă o prioritate naţională din sport, iar cei care sunt deja înrolaţi în acest domeniu trebuie să îşi folosească întreg capitalul de imagine pentru a promova activitatea fizică.
Eu petrec mult timp alături de tineri şi constat, cu regret, că mulţi dintre ei au vicii, consumă substanţe care le fac rău. Pentru asta e nevoie de o campanie de informare puternică. Direcţia de Sport din MTS, împreună cu Agenţia Naţională Antidoping, Agenţia Naţională Antidrog şi alte instituţii relevante, a început deja să organizeze seminarii şi dezbateri publice pentru a informa tinerii şi părinţii despre riscurile consumului de substanţe nocive. Eu însămi transmit semnale de alarmă în mesajele mele şi la evenimentele la care merg şi asta ar trebui să facă fiecare dintre noi.
Care sunt direcţiile prioritare în cadrul Strategiei Naționale pentru Tineret?
Întreaga strategie pentru tineret a fost elaborată în conformitate cu standardele internaţionale şi în acord cu politicile şi planul de acţiune ale Uniunii Europene. De altfel, colegii din Direcţia de Tineret au lucrat la strategia pe tineret alături de UNICEF şi au stabilit patru piloni principali pe care îşi vor concentra demersurile pentru creşterea perspectivelor tinerilor români. Este vorba despre Muncă şi Antreprenoriat, Cultură şi Educaţie Non-formală, Sănătate, Sport şi Recreere, Participare şi Voluntariat. Acum se fac propuneri pentru planul de acţiuni în vederea implementării strategiei pentru care se lucrează în colaborare cu toate ministerele care au în grupurile lor ţintă tinerii. Ne vom concentra pe problema angajabilităţii, a tinerilor din categoria NEET’s – cei care nu sunt nici la şcoală, nici în piaţa muncii şi integrarea categoriilor sociale defavorizate. Avem proiectul de lege a voluntariatului, proiectul de lege a internshipului, doi paşi importanţi care deja pun mecanismele în mişcare. Voluntariatul este recunoscut acum drept experienţă profesională, vom reglementa şi internshipul. Ne bazăm foarte tare şi pe societatea civilă, și pe colaborarea interministerială, avem deja multe proiecte pe care le dezvoltăm împreună cu Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, aşa cum sunt “Erasmus plus”, “Erasmus pentru tinerii antreprenori”, “Tânărul fermier”, “Garanţia pentru tineri”, SRLD-uri. Sunt proiecte care se bazează pe nevoi reale şi ale căror rezultate deja au început să se vadă.
Rezumând într-o frază, ce planuri aveți în momentul de față?
Am un singur plan: să fac tot ce pot pentru binele tinerilor şi sportului românesc şi să promovez excelenţa românească. Îi încurajez pe tineri să vină şi să facă voluntariat în cluburile sportive, în federaţii, să contribuie la dezvoltarea domeniului. Infrastructura sportivă aflată în subordinea MTS este deschisă publicului, pistele acreditate pentru alergări au program şi pentru sportivii de performanţă, şi pentru amatori
Din punctul de vedere al formării educaţionale, tinerii se confruntă cu lipsa oportunităţilor şi cu metode şi tehnologii desuete, în ceea ce priveşte angajabilitatea avem o rată extrem de mare a şomajului. Chiar în acest sens, Departamentul de Tineret a propus o serie de măsuri pentru reducerea şomajului, măsuri care sunt dezbătute de toţi reprezentanţii din ministere.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate