BRIEFING Societatea Internațională de medicină și chirurgie regenerativă

septembrie 12, 2014

prof. dr. Alt U. Eckhard

 Prezent la București, prof. dr. Alt U. Eckhard, cercetător activ și inventator prolific, copreședinte al Consiliului Științific al Societății Internaționale de Medicină și Chirurgie Regenerativă (SIMCR), a declarant revistei Politici de Sănătate:

„Înțelegerea biologiei celulelor stem poate conduce la crearea unor terapii regenerative. Chiar dacă se discută mult despre celulele stem și numărul studiilor și cercetărilor crește, consider că încă ne aflăm la suprafața înțelegerii naturii, fiziologiei și localizării acestor celule. Cercetătorii extrag celule stem din țesutul gras, le concentrează și apoi le injectează în diverse țesuturi afectate și constată rezultate benefice în boli precum insuficiența cardiacă, osteoartrita, defecte ale țesuturilor moi, mușchi, tendoane și oase, leziuni care nu se vindecă sau boli neurodegenerative.

Succesul pe care l-am avut, injectând celule stem animalelor, după ce le-am extras din țesutul gras, dorim să-l reproducem și în medicina umană. Folosind terapia celulară, pe care am aplicat-o în SUA și Mexic, am salvat un porc vietnamez, un tigru bengalez și un câine, rasa Golden Retriever. În urmă cu un an, am utilizat această tehnică și în familie: fiului meu i-am reparat o leziune cauzată de ruptura ligamentului lateral al genunchiului. Dacă dorești să produci regenerare la un pacient, trebuie să ai celule proaspete, nu le modifici, le extragi și, în aceeași intervenție, le implantezi. Unei femei de 84 de ani, cu ulcer al piciorului, i-a fost vindecată leziunea prin intermediul celulelor stem. Acest tip de terapie va crește exponențial și ceea ce vreau să afirm este faptul că este foarte sigur și funcționează. Nu am văzut efecte secundare, în afara unui caz în care un medic nu a știut cum să facă o puncție a genunchiului, cu un ac, și a produs o inflamație locală și un hematom, dar dacă cei care fac aceste proceduri știu cum să le aplice, nu există efecte secundare.

Putem vorbi și despre dublul rol al celulelor stem: în regenerare, dar și în creșterea tumorală, încât studiul acestora se adresează atât medicinei regenerative, cât și oncologiei. În cazul tumorilor, în loc de vindecare sau de regenerare a țesutului, celulele stem construiesc formațiunea. Celulele stem sunt atrase de inflamație și tumora e ca un proces inflamator. Ele pătrund în interiorul tumorii și o ajută. Cu alte cuvinte, ajută tumora să-și construiască edificiul, se integrează în pereți, construiește vase noi pentru tumoră. Tumora este prea proastă să-și construiască casa, ea are nevoie de celulele stem ca sclavi, ca să construiască casa în care tumora să locuiască. Trebuie să avem o înțelegere mai profundă a modului cum aceste celule comunică, spre a deschide noi căi în terapia numeroaselor boli și de a stopa evoluția multor cancere, înainte ca acestea să fie invadante.

În cancer, trebuie să modifici celulele, altfel ele vor sprijini, mai degrabă, creșterea tumorală, în loc de a o inhiba. Este necesar de a insera, pe cale genetică, câteva meca­nisme în celulele stem care sunt în detrimentul tumorii și să-i stopeze creșterea.”

simcr2Prof. asoc. dr. Dana Jianu

 Prof. asoc. dr. Dana Jianu, copreședinte SIMCR, va participa, la finele acestui an, la cea de-A VI-a Conferință Internațională de Chirurgie Regenerativă, ce va avea loc la Roma, în perioada 11-13 decembrie 2014.

Valerio Cervelli, președintele conferinței, Sydney Coleman și M.A. Germani, copreședinții manifestării, în textul de prezentare postat pe site-ul evenimentului, www.regenerativesurgery.it, scriu despre creșterea interesului privind chirurgia regenerativă, în special în comunitatea chirurgilor plasticieni, dar și a altor domenii medicale.

În anul 1893, chirurgul german Gustav Adolf Neuber a utilizat grefe de grăsime de la nivelul antebrațului pentru plastia unor defecte faciale consecutive unei tuberculoze osoase. Spre sfârșitul anilor 1980, Sydney R. Coleman a dezvoltat o tehnică de recoltare, preparare și utilizare a grăsimii, numită lipostructură. Aceasta a devenit o indicație majoră în diferite reconstrucții tisulare, de la atrofii localizate la defecte voluminoase de părți moi posttraumatice, congenitale sau consecutive unor ablații tumorale.

Vineri, 12 decembrie, în cadrul secțiunii „PRP & SVF: Clinical role of regenerative surgery”, dr. Dana Jianu va susține prelegerea „Laser, fat tissue, ADSC & PRP – important pillars in regenerative plastic aesthetic surgery. Personal 6 years of clinical experience”.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate