Masă rotundă: Traseul pacientului cu dermatită atopică - de la suspiciunea de boală la tratament și monitorizare

noiembrie 11, 2025

Dermatita atopică nu este doar o afecțiune a pielii, ci o boală sistemică cu impact major psihosocial. Specialiștii atrag atenția că sunt disponibile soluții de tratament eficiente și sigure, dar trebuie accesate la timp. De asemenea, în România există instrumente digitale validate (ADCT, Ghiduri), dar e nevoie de integrare sistemică.

Acestea sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate în cadrul mesei rotunde ”S-ar putea să trăiești cu dermatită atopică (DA). Dar asta nu înseamnă că trebuie să o suporți”, care va avea loc în București pe 24 noiembrie 2025, începând cu ora 10.00, parte din campania „Spune DA” 2025.

În cadrul evenimentului, medici dermatologi – reprezentanți ai Societății Române de Dermatologie, medici de familie – reprezentanți ai Societății Naționale de Medicina Familiei, psihologi, pacienți/aparținători și reprezentanți ai autorităților vor discuta despre traseul pacientului cu dermatită atopică și cum poate fi îmbunătățit acesta, începând de la suspiciunea de boală până la tratament și monitorizare.

Context

Dermatita atopică (DA) afectează atât copiii, cât și adulții. Din păcate, este adesea percepută greșit ca fiind o simplă iritație sau alergie. În realitate, DA este o boală complexă, asociată cu inflamația de tip 2, care poate afecta profund calitatea vieții celor care trăiesc cu ea. Deși există opțiuni moderne de tratament, studiile arată că doar aproximativ 5% dintre pacienții eligibili beneficiază de terapii biologice. Majoritatea pacienților cu forme moderat-severe trăiesc cu un nivel scăzut de control al bolii, ceea ce conduce la impact sever asupra somnului, muncii, stimei de sine și sănătății mintale.

Campania „Spune DA” este o campanie de informare și educare cu privire la înțelegerea și controlul eficient al dermatitei atopice.

Masa rotundă se adresează medicilor dermatologi, medicilor de familie și psihologilor. Persoanele care doresc să participe (în limita locurilor disponibile), pot trimite o solicitare pe adresa de email office@politicidesanatate.ro.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate