
Peste 78% dintre români consideră că au o sănătate bună sau foarte bună (82,2% bărbați și 75% femei).
Datele reies din Ancheta de evaluare a stării de sănătate prin examinare (EHES), implementată de Institutul Național de Sănătate Publică pe un eșantion reprezentativ din populația 25-64 ani, selectată aleator de pe listele a 120 medici de familie participanți. Au fost colectate date complete de la 5.380 persoane, având reprezentativitate pe sex, mediu de rezidență, grupă de vârstă și regiuni de dezvoltare.
Potrivit rezultatelor, doar 42,8% dintre femei și 37,7% dintre bărbați utilizează medicamentele prescrise de medic. 24,2% dintre respondenți au declarat că se află în evidența medicului de familie pentru hipertensiune arterială, 21% pentru hipercolesterolemie și 5,6% pentru diabet zaharat.
EHES România a fost realizat prin administrarea prin interviu a unui chestionar structurat pe patru secțiuni: starea de sănătate, îngrijirea sănătății, determinanții sănătății și variabile socio-demografice. De asemenea ancheta a cuprins și realizarea unui examen clinic (efectuarea măsurătorilor antropometrice, măsurarea tensiunii arteriale, efectuarea testului scaunului simplu și cronometrat) și efectuarea analizelor de laborator (profil lipidic, profil glucidic, ionogramă, vitamina D, hemoglobină, enzime hepatice, profil hormonal tiroidian, profil renal etc.).
Din rezultatele studiului reiese că o pondere mare a persoanelor prezintă:
- factori de risc cardiovasculari (fumat, consum de alcool, valori anormale de HDL/LDL)
- nivel scăzut al vitaminei D
- valori ale hemoglobinei glicate care indică un risc de a dezvolta diabet zaharat
- valori ale tensiunii arteriale măsurate peste limitele normale
- măsurători antropometrice cu valori sugestive pentru obezitate.
În urma aplicării acestei anchete, INSP face o serie de recomandări, printre care: implicarea personalului medical, mai ales al celui de la nivelul asistenței medicale primare, pentru creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la comportamentele nesănătoase și riscul de dezvoltare de boli netransmisibile cronice; informarea populației privind rolul controlului medical periodic și efectuarea analizelor de rutină cu scopul depistării precoce a afecțiunilor existente. Diagnosticarea precoce și instituirea tratamentului adecvat în stadiul incipient de boală conduce la o mai bună calitate a vieții pacientului, evitarea complicațiilor și prelungirea traiului.
Studiul poate fi consultat AICI.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate