Maria Vasilescu

Toată lumea vorbeşte despre reforma sistemului de sănătate. Acelaşi subiect la Londra, Washington, Chişinău sau Bucureşti. Pentru că toată lumea ştie că în 50 de ani populaţia cu vârsta de peste 65 de ani se va dubla (cel puţin, aşa arată Ageing Report 2009 pentru Uniunea Europeană, dar sunt convinsă că este valabil pentru întregul mapamond).

 În aceste condiţii, costurile îngrijirilor pentru o persoană în vârstă vor fi acoperite de două persoane “lucrătoare” şi nu de patru, cum se întâmplă în prezent. Asta înseamnă că cheltuielile vor creşte, iar ”sănătatea” va fi mai scumpă. Şi de aici preocuparea internaţională: cum vom reuşi să menţinem serviciile sanitare şi cum facem ca populaţia să aibă acces echitabil la îngrijiri medicale de calitate?

De aceste probleme sunt preocupate mai ales ţările dezvoltate, însă uităm de multe ori, sau spunem că nu e treaba noastră, că există zone rurale sau ţări unde opt din zece furnizori de îngrijiri medicale nu cunosc cele două simptome principale ale pneumoniei la copii, patru din zece mame din India cred că trebuie scăzut aportul de lichide dacă copilul are diaree şi trei din patru medici pediatri din spitale de stat nu cunosc suficient principalele cauze de mortalitate la copii (sursă: BMJ – raport HIFA 2015)

Comisia Europeană a propus, astfel, acel parteneriat pe care (teoretic) îl cunosc toţi stakeholderii din Europa, referitor la îmbătrânirea activă şi sănătoasă, având ca obiectiv principal adăugarea la media europeană, până în 2020, a doi ani de viaţă cu o stare de sănătate mai bună. Şi printr-o consultare publică la nivel european au fost identificate trei probleme majore:

• fragmentarea finanţării sau insuficienta finanţare a sănătăţii (este şi cazul României);

• insuficienta folosire a inovaţiei şi tehnologiei (cum ar fi telemedicina sau aparatura performantă – PET CT, radioterapie etc.);

• insuficienta implicare/responsabilizare a pacienţilor şi a profesioniştilor în dezvoltarea şi implementarea noilor soluţii.

Întrebarea pe care mi-o adresează specialiştii străini pe care de ani buni îi aducem la Bucureşti este referitoare la strategia României de eficientizare a sistemului de sănătate. Ei văd frânturi şi susţin că lipseşte întregul. Soluţiile le-au dat deja organismele internaţionale precum OMS sau Institutul Băncii Mondiale. European Observatory on Health Systems and Policies afirmă, de exemplu, că este nevoie de o coordonare mai eficientă a serviciilor sanitare şi sociale, ierarhizarea bolilor asociate cu rata mai mare de invaliditate şi mortalitate, perfecţionarea managementului spitalicesc, încurajarea autoîngrijirii şi, nu în ultimul rând, prevenţia. Vitală este corelarea politicilor din sistemul sanitar cu diverse alte sectoare, pentru că Sănătatea a depăşit de mult zona medicală. Acesta este motivul pentru care pe coperta revistei Politici de Sănătate veţi găsi personalităţi reprezentative din domenii precum: mediu, agricultură, economie, muncă etc.

Să spunem că soluţiile au fost găsite, însă ce ne facem cu rezistenţa sistemului la schimbare? Nu este o problemă strict a sistemului românesc, cum am fi tentaţi să credem, ci la nivel mondial. Peste tot se afirmă că vinovaţi sunt medicii, pacienţii, mentalitatea, politicienii şi lipsa politicilor, ministrul, mediul academic, interesele industriei sau pur și simplu folosim sintagma “avem ce merităm”.

Deci de ce este totuşi sistemul de sănătate apatic şi inert?

Răspunsurile specialiştilor/analiştilor internaţionali sunt legate de inerţia clinică (cererea creşte permanent, iar resursele sunt limitate; abundenţa standardelor legate de îmbunătăţirea calităţii şi a siguranţei îngrijirilor medicale determină carenţe legate de aplicarea lor). Sau inerţia sistemului, adică eşecul organizaţiilor (ritmul lent al deciziilor administrative şi politice).

În România, pe lângă apatia sistemului, avem lipsa de continuitate la nivelul autorităţilor care, cu toată bunăvoinţa de care (să spunem) ar da dovadă, este imposibil să găsească şi să implementeze nişte soluţii performante într-o perioadă atât de scurtă şi cu elemente ale sistemului care nu înţeleg schimbarea şi se opun ei. Sistemul de sănătate este complex, iar misiunea autorităţilor este să pună în acord finanţatorul, profesioniştii, producătorii de medicamente sau de aparatură şi pacienţii care, câteodată, au cereri contradictorii.

Analiza inerţiei este una complicată din punct de vedere ştiinţific, însă ea trebuie recunoscută şi înţeleasă ca o consecinţă firească a stării actuale.

Incapacitatea demonstrării eficienţei unei reforme poate duce, de asemenea, la eşecul ei. Iar eficienţa se demonstrează plecând de la studii de impact ale măsurilor ce urmează a fi implementate, dar şi de la necesitatea acestora. Organizarea priorităţilor trebuie şi ea fundamentată de date, căci, din punctul de vedere al profesioniştilor, boala de care ei se ocupă va fi mereu cea mai importantă - şi este normal.

Pe măsură ce facem reforma în România, trebuie să fim cu un ochi şi la alte sisteme de sănătate – să vedem unde au eşuat şi de ce, dar şi ce a avut succes. Fraţii noştri din Chişinău au ştiut să facă acest lucru şi sunt pe cale să reuşească. Şi reforma lor se împiedică de multe obstacole legate de mentalitate, şcoala medicală, resurse umane şi logistice limitate sau interese personale sau de grup. În această ediţie puteţi citi despre cum au decis autorităţile din Republica Moldova să facă reforma sistemului de sănătate, punând în primul rând la conducerea instituţiilor principale specialişti educaţi în sisteme mult mai performante, care ştiu să privească şi în afara ţării lor, să înveţe din lecţiile altora şi să adapteze modele de succes la propriile condiţii şi mentalităţi. După vizita la Chişinău, concluzia este că moldovenii mai au de dărâmat “monştri”, însă sunt hotărâţi să facă reforma ca la carte şi să lupte cu rezistenţa şi cu inerţia sistemului de sănătate.

Şi dacă la Chişinău se poate... se poate şi la Bucureşti.

În 2014, ne-am propus să continuăm organizarea în România a unor evenimente unice, pe teme de maxim interes pentru stakeholderii români, cu prezenţa unor specialişti în domeniul politicilor de sănătate, şi sperăm ca, astfel, să facilităm accesul tuturor la informaţie de calitate şi la împărtăşirea experienţei unor ţări ce se află cu un pas sau cu mai mulţi înaintea noastră.

În 2014 va fi mai bine!