Atenţie specială acordată populaţiilor vulnerabile şi la risc în Strategia națională de sănătate pentru perioada 2023—2030

octombrie 25, 2023

În Monitorul Oficial nr. 962 din data de 24 octombrie 2023 s-a publicat Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2023 privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023—2030. Potrivit notei de fundamentare a proiectului legislativ, „Strategia Naţională de Sănătate propune direcţii de acţiune şi măsuri care redefinesc rolul sistemului de sănătate publică având în vedere consolidarea pe termen lung a intervenţiilor esenţiale de sănătate publică".

De asemenea, „o atenţie specială va fi acordată populaţiilor vulnerabile şi la risc (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi etc.), precum şi populaţiei rroma, acolo unde aceasta există. Aceste servicii vor fi dezvoltate de către autorităţile locale cu sprijin financiar, logistic şi informaţional de la nivel central. Viziunea pe termen mediu şi lung este ca aceste centre de medicină comunitară integrate să constituie un model de practică sustenabilă şi generalizată în comunităţile din România".

Strategia propune direcţii de acţiune şi măsuri care să conducă la dezvoltarea unui cadru multidisciplinar de evaluare a tehnologiilor medicale, care să sprijine Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi publice responsabile în a lua decizii bazate pe dovezi cu privire la intervenţiile prioritare în sistemul de sănătate, conţinutul practicii medicale şi rambursarea din fonduri publice a tehnologiilor medicale.

Potrivit Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2023 privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023—2030, publicată în MO nr. 962bis din data de 24 octombrie 2023, strategia își propune să atingă următoarele ținte pentru 2030:

  • Ministerul Sănătății își asumă rolul de partener interministerial pro-activ în coordonarea sănătății în toate politicile sectoriale cu celelalte instituții/autorități implicate.
  • Sistem informațional integrat care furnizează date și informații valide și utile pentru documentarea politicilor de sănătate.
  • Creșterea cu cel puțin 50% a resurselor umane în sănătate publică și diversificarea competențelor acestora.
  • 1/5 din autoritățile publice locale sa aiba parteneriate cu DSP-urile pentru cooperare în vederea îmbunătățirii sănătății publice și a stării de sănătate a populației constituente.

 

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate