
Interviu cu prof. dr. Adrian Streinu – Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României
Prevenție încă de la clasele mici, informare periodică privind bolile cronice și factorii de risc ai acestora, responsabilități clare și asumarea măsurilor- toate acestea pot conduce, pe termen lung, la o stare de sănătate îmbunătățită a unei națiuni și la o echilibrare a bugetelor alocate Sănătății. Însă cine ar trebui să creioneze aceste programe de prevenție și care ar fi impactul pentru bugetul sănătății ne explică prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Prevenția este un concept extrem de mult promovat, dar nepus efectiv în practică. Cum ați vedea o strategie de prevenție eficientă?
Sunt mecanisme de prevenție pentru fiecare tip de specialitate. Societățile de specialitate ar trebui să își facă propriile programe de prevenție, pe care apoi să le aplice la nivelul Ministerului Sănătății și, împreună cu Direcțiile de Sănătate Publică, să le și pună în practică. Deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă inițiativa nu pleacă de la societățile de specialitate care știu care este problema, știu care sunt sensibilitățile, care sunt punctele slabe și punctele puternice, cu ce oameni pot să lucreze etc. nu vom putea să facem cu adevărat prevenție. Din momentul în care apar aceste elemente, atunci trebuie și bugetate, iar efortul bugetar va fi un efort care se va suprapune peste bugetul actual al Sănătății pe un interval de la 5 până la 10 ani. După 10 ani, în general, aceste elemente ale prevenției care încep să se facă acum se vor vedea, iar atunci bugetul Sănătății va redeveni un buget care să intre în bandă cu componenta de prevenție corespunzătoare.
Spunem de multe ori că prevenția trebuie să înceapă încă din școală. În contextul în care cifrele obezității, factor de risc important pentru o serie de boli cronice, au crescut alarmant, ce măsuri sunt necesare?
Dacă vrem să facem treabă pe termen lung, atunci trebuie să începem de la grădiniță, copiii să învețe de mici ce și cât să mănânce, de câte ori pe zi, încet, încet să renunțe la junk food. Trebuie să ne întoarcem la mâncarea pe care organismul știe să o proceseze cel mai bine. Deja există o modificare legislativă cu privire la educația pentru sănătate, care nu trebuie să fie o materie opțională, ci obligatorie. Dacă la această educație pentru sănătate adăugăm și profilaxia cariei dentare, facem un lucru nemaipomenit, pentru că dinții stricați duc la tulburări ale tractului digestiv, care vor fi o sarcină suplimentară pentru organism.
O altă componentă este medicina școlară - alături de elevi trebuie să fie un cadru specializat care să-i îndrume, să vadă cum cresc, cum se dezvoltă, dacă au tendințe de obezitate sau nu, să înceapă procesul de prevenție a bolilor care sunt serioase.
Dacă vorbim de bolile transmisibile (HIV, hepatite, cancerul de col uterin- HPV), care este cea mai bună strategie pentru a le preîntâmpina?
În primul rând, este nevoie de informarea publicului larg. Media are un rol foarte important în acest sens. Media, din când în când, ar trebui să reia o serie de subiecte, să-și cheme specialiști cu care să discute și, mai mult decât atât, trebuie să existe o colaborare cu toată media din România pe același subiect. Nu sunt subiecte tabu ale unui jurnalist, ci, din contra, lumea și jurnalistul ar trebui să se pună la aceeași masă și să transmită același tip de mesaj. Și nu cu informații false, deoarece aducerea unui fake de către un ziarist este sinucidere.
Politica de vaccinare
Prevenția înseamnă și vaccinuri. Însă uneori acestea nu sunt extrem de accesibile (financiar) celor care doresc să se vaccineze ori nu se găsesc în farmacii când este nevoie de ele. Cum pot fi eliminate aceste bariere?
În momentul de față, politica de vaccinare este într-o reformă cât se poate de clară. De exemplu, pe lângă vaccinurile clasice, s-a introdus vaccinarea antipneumococică, s-a introdus vaccinarea pentru HPV. În momentul de față, medicul de familie poate să solicite pentru o persoană care este înregistrată pe lista sa vaccinare pentru HPV și primește vaccinurile prin Direcția de Sănătate Publică. Singura condiție este să solicite. Acum se poate face vaccinare până la 25 de ani. Persoanele cu vârsta de peste 25 de ani care ar vrea să se vaccineze trebuie să discute tot cu medicul de familie, care are un rol deosebit de important. Este o placă turnantă în Sănătate de o importanță majoră. Poate să stabilească relații cu mai multe farmacii, nu doar cu una, care să-l asigure că-i aduc preparatul respectiv în momentul în care face o solicitare certă.
Acum avem vaccin împotriva varicelei: nu prea se face, deși există. Avem vaccin care să prevină apariția Zonei Zoster: nu se mai face pentru că nu este solicitare. Nici farmaciștii respectivi nu se vor îngrămădi să aducă un produs biologic activ care să expire în farmacie, dacă nu este solicitare. Dar dacă medicul de familie își cunoaște persoanele de pe listă și își face un scadențar, atunci poate să stabilească o relație, inclusiv contractuală, cu farmaciile.
Traseul pacientului oncologic
Ați spus de nenumărate ori că protonoterapia este o componentă importantă în tratamentul cancerului. Se discută acum despre realizarea mai multor centre de protonoterapie din PNRR. Unde vedeți construirea acestor centre? Cum poate fi dezvoltată infrastructura medicală astfel încât să nu existe bariere geografice sau financiare în accesul pacienților?
Este normal ca aceste facilități să se facă acolo unde experiența și cunoștințele sunt maximale, pentru că nu se face o investiție de milioane pentru ca apoi să nu poată fi folosită. Însă în celelalte locuri trebuie să existe medicul specialist care să facă screeningul pentru boala neoplazică și să știe când să trimită pacientul mai departe. Pacientul neoplazic are un anumit parcurs și, din momentul T zero, când a fost diagnosticat, trebuie să știe unde se duce și care sunt persoanele care urmează să-l primească. Toate acestea se pot face cu programare, foarte simplu, cu ajutorul digitalizării.
de Valentina Grigore
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate