Interviu cu dr. Mugur Ardelean, manager Spitalul Universitar de Urgență Elias

În medicina modernă, intens tehnologizată, nu există specialitate în care performanța actului medical să nu fie condiționată de existența și funcționarea unui dispozitiv sau echipament medical, mai mult sau mai puțin energofag, consumator de alte resurse și generator de deșeuri sau reziduuri. Dr. Mugur Ardelean, manager Spitalul Universitar de Urgență Elias,  explică de ce această activitate medicală modernă necesită o infrastructură pe măsură și care sunt planurile de viitor pentru Spitalul Elias în acest sens.

Sunt mai bine de 20 de ani de când Spitalul Elias a devenit un spital de urgență. În același timp, Elias este și un spital universitar, unde se face  învățământ și cercetare. Ce înseamnă aceste două aspecte – urgență și universitar – pentru cei care apelează la serviciile de sănătate ale spitalului?

Fără îndoială, statutul de spital de urgență a adus cu sine schimbări importante în viața Spitalului Elias. Perioada de modernizare a acestui spital bucureștean de renume a fost complicată și a presupus eforturi din partea tuturor celor implicați. Mă refer aici atât la personalul spitalului, dar și la autoritățile de sănătate publică, la instituțiile publice cu atribuții în domeniul organizării sanitare și la – atunci - nou apărutele case de asigurări de sănătate. Medicina de urgență necesită un anumit tip de organizare a activității, un volum de personal adecvat și, poate cel mai important, o mentalitate și o disponibilitate aparte a celor care desfășoară acest tip de activitate. Evident, la sfârșitul anilor nouăzeci, Spitalul Elias nu era pregătit pentru a fi un spital de urgență. Provocările au fost mari, munca depusă a fost uriașă, dar a dus în cele din urmă la rezultatul dorit și astăzi spitalul face cu succes față unei patologii de urgență extrem de diverse și de mare complexitate.

Statutul de spital universitar a venit cumva firesc  în completarea celui de spital de urgență și a fost de un enorm ajutor în diversificarea și adecvarea serviciilor medicale oferite.

Apariția în spital a secțiilor clinice a crescut calitatea actului medical, a ridicat prestigiul spitalului în ansamblu dar a oferit și un suflu nou activității prin multiplele paliere de vârstă, competență și energie pe care le aduce cu sine lucrul cu studenții și cu rezidenții. Și spun aceasta în deplină cunoștință de cauză, eu însumi începându-mi activitatea de chirurg ca preparator universitar într-o clinică bucureșteană și activând acolo ca și cadru didactic pe parcursul a aproape zece ani.

Meritul pentru locul unde se află astăzi Spitalul Universitar de Urgență Elias aparține indiscutabil tuturor celor care s-au succedat la conducerea spitalului începând cu anii 1998-1999, dar în principal aparține întregului personal al spitalului, indiferent de categoria profesională, care prin efortul deosebit de repoziționare conceptuală în angrenajul sistemului sanitar românesc a reușit să ofere pacienților atitudinea și îngrijirea care sunt așteptate de la o astfel de unitate spitalicească. Statutul de spital universitar de urgență obligă la permanenta ”priză directă” atât în ceea ce privește solicitările pacienților și noutățile din domeniul medical, cât și referitor la nevoile și cerințele celor care vin în spital ca să se formeze profesional.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă spitalul și cum sunt ele abordate astfel încât să ne afecteze calitatea îngrijirii medicale, să nu aibă un impact asupra modului în care pacientul este tratat?

Problemele spitalului au indiscutabil un impact asupra calității îngrijirilor medicale și ar fi necinstit să nu recunoaștem aceasta. Ceea ce ne străduim să facem este să diminuăm cât de mult posibil efectul acestor probleme asupra pacientului. Calitatea actului medical poate că este uneori percepută mai târziu decât neajunsurile confortului intraspitalicesc, ceea ce  duce la o apreciere injustă a actului medical prin echivalarea acestuia cu prestația hotelieră. Cu alte cuvinte, ca în multe alte spitale publice din România,  calitatea serviciilor de sănătate a luat-o mult înaintea îmbunătățirilor de infrastructură și de confort și aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în Spitalul Elias. Plecând de la vârsta înaintată a clădirilor – prima construită în 1936 și cea mai ”nouă” în 1970 – trecând prin soluțiile tehnice eterogene corespunzătoare etapelor de edificare diferite și ajungând la nevoile actuale de utilități – în special fluide medicale și energie electrică – toate acestea constituie elemente funcționale esențiale care trebuie adaptate cerințelor actuale ale activității spitalului, ținând cont de volumul acestei activități și de modul ei de organizare și de derulare. Ceea ce vreau să spun se referă la faptul că medicina modernă este intens tehnologizată, neexistând acum specialitate în care performanța actului medical să nu fie condiționată de existența și funcționarea unui dispozitiv sau echipament medical, mai mult sau mai puțin energofag, consumator de alte resurse și generator de deșeuri sau reziduuri. Acestă activitate medicală modernă necesită o infrastructură pe măsură și aici spitalele de la noi din țară suferă. De asemenea, un spital trebuie să se conformeze din punct de vedere al organizării interne și al circuitelor funcționale, ceea ce este foarte greu de realizat atunci când concepția constructivă inițială este mai veche de 80 de ani. Regulile jocului sunt acum cu totul altele decât în urmă cu opt sau zece decenii.

În februarie 2022, a fost încheiat un protocol de colaborare între Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Spitalul Universitar de Urgență Elias și  Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, în cadrul unui proiect finanțat prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, care vizează controlul infecțiilor asociate asistenței medicale și a rezistenței la antibiotic. Acum, există o inițiativă la nivelul Parlamentului European prin care se solicită imperios „elaborarea de strategii naționale de combatere a rezistenței antimicrobiene”, de asemenea, „să se instituie, pună în aplicare și actualizeze periodic planuri naționale de acțiune împotriva rezistenței antimicrobiene”. Cât este de gravă problema rezistenței antimicrobiene?

Rezistența antimicrobiană este în prezent una din marile probleme ale civilizației umane. Actul medical, sprijinit de progresele științifice și tehnologice de care aminteam mai devreme, a ajuns la performanțe care, în urmă cu aproape 35 de ani – când mi-am început cariera medicală – păreau de neatins. Ceea ce însă limitează vizibil în prezent succesul actului medical este tocmai acest ansamblu infaust, infecții asociate asistenței medicale – rezistență antimicrobiană. Aceste două aspecte nu pot fi tratate separat, deoarece acest minunat instrument care este substanța antimicrobiană, prin folosirea abuzivă, inadecvată și nejustificată a creat rezistența germenilor și a permis selecționarea temutelor tulpini multidrog rezistente cu care se luptă toate spitalele în prezent. Aș vrea să subliniez acest aspect încă o dată: toate spitalele! Așa numiții germeni de spital, cu rezistențe mai mari sau mai mici la diferitele substanțe antimicrobiene disponibile actualmente, acești germeni, deci, există în toate unitățile spitalicești de pe mapamond, indiferent de latitudine sau de longitudine. Fac această precizare deoarece există o impresie în public, creată poate și prin prezentarea incorectă și incompletă a problemei în presă, cum că doar spitalele publice românești se confruntă cu infecții asociate asistenței medicale și cu germeni multiplu rezistenți. Nimic mai greșit! Infecțiile și rezistența antimicrobiană există și în spitalele private din România sau de aiurea, există și în marile spitale din occidentul european sau de pe continentul nord-american, există oriunde sunt spitalizați și îngrijiți pacienți. Ceea ce diferă însă este abordarea acestei realități. La situația prezentă din spitalele românești a contribuit un ansamblu de factori în care au jucat câte un rol și populația insuficient educată sanitar și obișnuită istoric cu automedicația, și membrii ai corpului medical cu o practică profesională defensivă și deci predispusă la exces de prescripție, dar și legislația gata să pedepsească un fenomen nestudiat, neînțeles și neasumat. Iată deci că rădăcinile fenomenului sunt deosebit de complexe și o atitudine acuzatoare și punitivă la adresa profesioniștilor din sănătate nu va rezolva mai nimic.

Ce ar trebui să conțină un plan național de acțiune, așa cum solicită europarlamentarii? Trebuie să se axeze pe informarea și educarea publicului sau pe o responsabilizare a sectorului de sănătate publică (medici, farmaciști)?

Ceea ce trebuie schimbat în primul rând se referă la mentalitate și la abordare: publicul trebuie să înțeleagă și să accepte existența fenomenului, autoritățile de sănătate publică trebuie să îl studieze, să-i facă publică magnitudinea reală și să organizeze lupta împotriva sa și toate grupurile din societate, în frunte cu lucrătorii din sănătate, trebuie să adopte atitudinile care le revin, conform poziției fiecăruia, pentru combaterea acestul flagel al vremurilor noastre. Tocmai aceste lucruri se nasc și se implementează prin programe de genul celui pe care l-ați menționat în întrebare și prin inițiativele legislative europene în domeniu. Drumul e lung și schimbarea mentalităților este probabil cea mai dificilă întreprindere; tocmai de aceea cred că presa poate juca un rol important în înțelegerea corectă de către public a problematicii infecțiilor asociate asistenței medicale și implicit a rezistenței antimicrobiene.

Care sunt planurile de viitor pentru Spitalul Elias?

Planurile noastre pentru spital pleacă de la realitatea prezentă: un spital cu un prestigiu de menținut și de amplificat, care trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor pacienților care i se adresează și care trebuie să fie – în același timp – un loc al studiului, al cercetării științifice și al formării profesionale. Toate acestea reclamă – pe lângă resursa umană care să deruleze activitățile respective – și spațiile necesare pentru fiecare activitate în parte. Lăsând deoparte resursa umană, care merită o discuție mai amplă și dedicată, aș spune că, în viziunea mea, marea problemă actuală a Spitalului Elias este spațiul. Avem nevoie de spații pentru pacienți, pentru studenți, pentru laboratoare, pentru echipamente și dispozitive medicale și așa mai departe. Activitatea Spitalului s-a augmentat și s-a diversificat la niveluri greu de conceput la momentul edificării, astfel încât în prezent dezvoltarea viitoare este condiționată de apariția unei noi clădirii spitalicești. Tocmai de aceea, la începutul acestui an am prezentat Consiliului de Administrație această nevoie și am obținut aprobarea pentru derularea tuturor demersurilor necesare în acest sens. Ne dorim ca până la sfârșitul  lui 2023 să avem elaborate etapele preliminare (studiul de fezabilitate și proiectul tehnic) și să putem aplica la una dintre căile de finanțare disponibile în acel moment.

Între timp, derulăm ample acțiuni de reabilitare și de modernizare a clădirilor deja existente, dar și de dotare cu aparatură medicală performantă, la standardele prezentului. În acest sens, beneficiem de sprijinului forului nostru tutelar, Academia Română și de parteneriate cu instituții publice sau private care doresc și pot să ne ajute. O mențiune specială aș face în legătură cu protocolul de finanțare pe care l-am încheiat anul trecut cu Primăria Sectorului 1 al Capitalei, reprezentată de doamna primar Clotilde Armand – căreia vă rog să-mi permiteți să-i mulțumesc pe această cale pentru deschiderea arătată către nevoile spitalului nostru, protocol care s-a materializat deja prin achiziția unui angiograf modern menit să înlocuiască un echipament similar instalat în 2008. Sperăm ca buna și deosebit de fructuoasa colaborare între cele două instituții să continue și anul acesta, în primul rând prin achiziționarea și instalarea unui aparat de rezonanță magnetică nucleară 3 Tesla de ultimă generație – proiect a cărui licitație a fost deja finalizată. Sunt și alte proiecte în desfășurare, dintre care aș menționa doar reabilitarea întregii instalații electrice a spitalului, proiect de mare amploare și complexitate pe care îl finanțează un partener din mediul privat de afaceri.

de Bogdan Guță