Strategia IAAM și RAM – soluții pentru scăderea costurilor asociate îngrijirilor medicale

aprilie 25, 2023

Strategia pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM) şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene (RAM) este în dezbatere publică, până pe 27 aprilie, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Acest document strategic are ca viziune prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi reducerea riscului asociat rezistenţei la antimicrobiene, atât în medicina umană, cât şi în medicina veterinară. ”Principalele direcții strategice sunt: îmbunătăţirea cadrului legislativ; îmbunătățirea cunoştinţelor şi atitudinilor personalului medical privind subiectul respectiv; un sistem coerent de raportare a tuturor infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei la antimicrobiene; o comunicare publică transparentă privind acest subiect; asigurarea resurselor umane suficiente şi bine pregătite, care să facă față acestei problematici deosebit de complexe; optimizarea utilizării antibioticelor şi vaccinării în medicina umană şi veterinară (ceea ce va duce la reducerea resistenței antimicrobiene), dar şi în sectoarele de agricultură şi mediu, deoarece și de aici provin o serie de amenințări în ceea ce privește utilizarea de antibiotice”, a explicat conf. dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Strategia națională pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale și combaterea fenomenului de rezistență la antimicrobiene în România pentru perioada 2023-2030 a fost elaborată de către membrii Comitetului Național pentru Prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale, în colaborare cu Comitetul Naţional pentru Limitarea Rezistenţei la Antimicrobiene. Din Comitetul IAAM fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai ANSVSA şi ai Ministerului Mediului.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului postat pe site-ul MS, perioada actuală poate fi caracterizată prin:

  • Nivel ridicat al consumului de antibiotice (între primele cinci state din Europa, cu 70% peste media europeană; ceva mai mult de 3% din populația României folosește antibiotice în fiecare zi)
  • Utilizarea frecventă nejustificată de antibiotice; sunt utilizate în exces antibiotice de rezervă– cu spectru ultralarg;
  • Rezistența bacteriană: datele existente (primele locuri în Europa la germeni importanți în infecții asociate asistenței medicale și comunitare: MRSA, Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter, Klebsiella pneumoniae, Escherichia coli)
  • Infecțiile asociate asistenței medicale reprezintă o categorie importantă prin faptul că sunt produse mult mai frecvent de germeni multirezistenți și de aceea necesită uneori tratamente antibiotice de rezervă; problemele majore existente sunt: subraportarea majoră, măsuri insuficiente de control al acestor infecții (afirmație care poate fi susținută prin evoluția emergentă și endemicizarea infecțiilor cu Clostridium difficile în spitalele din România).

Inițiatorii menționează că proiectul de act normativ va avea ca rezultat scăderea costurilor asociate îngrijirilor medicale (scădere care ar permite o alocare ulterioară mai bună a resurselor sistemului de sănătate), impactul benefic fiind atât social, cât și economic.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate