Modificări la legea drepturilor pacienților: membrii familiei vor avea acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia

martie 8, 2023

În Monitorul Oficial nr. 178 din data de 2 martie 2023 s-a publicat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2023 pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacienților nr. 46/2003.  Modificarea actului normativ are ca scop facilitarea accesului membrilor familiei la datele confidenţiale ale pacientului în cazul în care acesta s-a prezentat la unitatea sanitară în stare fizică de inconştienţă şi fără aparţinători, iar evoluţia patologică a dus la decesul acestuia.

Astfel, potrivit noii reglementări, la art. 24, după alin. (2) se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6), cu următorul cuprins: „(3) În situația în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la informațiile prevăzute la art. 21 și a intervenit decesul acestuia, prin excepție de la prevederile art. 22, aceste informații pot fi furnizate, la cerere, următoarelor persoane, în ordinea de mai jos:

  1. a) soțului supraviețuitor;
  2. b) descendenților;
  3. c) ascendenților/tutorilor;
  4. d) rudelor în line colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

(4) Situațiile în care pacientul se află în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul, conform prevederilor alin. (3), se reglementează prin normele de aplicare a legii.

(5) Persoanele prevăzute la alin. (3) vor depune la conducerea unității sanitare o declarație pe propria răspundere, potrivit dispozițiilor prezentei legi.

(6) Modelul declarației prevăzute la alin. (5) se va publica drept anexă la normele de aplicare a legii”.

În prezent, toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate