500 de milioane de lei din PNRR pentru modernizarea și dotarea a 55 de ambulatorii de specialitate

ianuarie 13, 2023

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România. În cadrul Investiției specifice - Unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR, au fost depuse 142 de cereri de  .În urma evaluării, au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, 55 de unități sanitare. Banii europeni nerambursabili vor fi utilizați pentru înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate.

„Una din preocupările mele ca ministru al Sănătății este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi și medicina primară, cât mai accesibile pacienților, în comunitățile din care aceștia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiții obiectivul prevedea finanțarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanții Comisiei  Europene, am reușit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanțare nerambursabilă. ” a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Bugetul total alocat pentru cele 55 de ambulatorii este de 514 milioane de lei fără TVA. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va semna contractele de finanțare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuție.

„Dezvoltarea socială și dezvoltarea economică nu se pot întâmpla fără acces la servicii de sănătate și fără un sistem de educație solid. Construim spitale și secții noi acolo unde este posibil și încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi care permit desfășurarea corespunzătoare a activității medicale spitalicești în condiții de siguranță pentru pacienți. Cât voi fi ministru al Sănătății voi fi partenerul și susținătorul reprezentanților din administrația locală care au vocația construcției de obiective sanitare pentru locuitorii comunităților pe care le conduc .” a mai adăugat ministrul Sănătății.Lista obiectivelor aprobate pentru finanțare a fost publicată pe pagina de web a Ministerului Sănătății, la secțiunea PNRR.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate