Medicamente compensate cu 90% pentru asiguraţii cu pensie de până la 1.608 lei

ianuarie 3, 2023

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, toţi pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială  de până la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri vor beneficia de compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B din HG nr. 720/2008. Decizia  apare în Hotărârea de Guvern nr. 1556/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1274 din data de 30 decembrie 2022.

Potrivit CNAS, „la stabilirea plafonului de pensie până la care se pot acorda medicamente compensate cu 90% nu se ia în calcul ajutorul financiar instituit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 168/2022 pentru pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale/sectoriale de pensii, cu venituri mai mici sau egale cu 3.000 lei/lună. Acest ajutor se va acorda în două tranşe, în lunile ianuarie şi octombrie 2023, prin casele teritoriale/sectoriale de pensii”.

CNAS şi casele de asigurări de sănătate au luat deja măsuri de informare a furnizorilor parteneri de servicii medicale despre noutăţile care survin în modul de aplicare a Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate