Trebuie îmbunătățite serviciile de prevenție și reduse disparitățile din sistemul de sănătate

ianuarie 20, 2020

Un grup independent convocat de Institutele Naționale de Sănătate recomandă cercetări amănunțite pentru a evalua și a aborda disparitățile în accesul la îngrijirile de sănătate și utilizarea serviciilor clinice care ajută la prevenirea bolilor. Grupul susține oamenii de știință să analizeze intervențiile cu mai multe componente și să atragă stakeholders interesați de subiect atat din interiorul cât și din afara sistemului de sănătate.

În ciuda valorii dovedite a serviciilor de prevenție, cum ar fi screeningul, consilierea și medicamentele, folosirea lor de către furnizori și pacienți variază. Diferențele în utilizarea acestor servicii de către grupurile minoritare rasiale și etnice, rezidenții din mediul rural, persoanele cu statut socioeconomic mai scăzut și unii furnizori sunt semnificative și pot contribui la disparități în ceea ce privește evoluția bolilor și speranța de viață.

Bolile cronice, cum ar fi bolile de inimă, cancerul și diabetul sunt responsabile pentru 7 din 10 decese în rândul americanilor în fiecare an și reprezintă 75% din cheltuielile de sănătate ale națiunii. Multe dintre aceste afecțiuni cronice pot fi prevenite, întârziate sau depistate și tratate din timp, având în vedere că  pacienții sunt mereu aproape de furnizorii lor de îngrijiri primare.

 

„Diferențele actuale în folosirea serviciilor preventive bazate pe dovezi, în ciuda disponibilității largi a recomandărilor și a îmbunătățirii acoperirii asigurărilor de sănătate, sunt un apel la acțiune pentru cercetători și furnizorii de servicii medicale”, a spus dr. Tim Carey, profesor de medicină la Universitatea din Carolina de Nord și președinte al grupului independent autor al raportului.

Studiile anterioare au arătat că determinanții sociali ai sănătății, inclusiv educația, alfabetizarea și cultura, au impact asupra acceptării și utilizării serviciilor preventive în rândul populațiilor minoritare și la persoanele cu statut socioeconomic scăzut. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege modul în care aceste disparități pot fi abordate prin intervențiile furnizorului de servicii medicale și ale comunității. Furnizorii și sistemele de sănătate trebuie să știe mai multe despre cum să lucreze eficient cu pacienții, organizațiile comunitare și alte părți interesate pentru a îmbunătăți utilizarea serviciilor de prevenție recomandate de ghid.

Pentru a evalua dovezile științifice disponibile și pentru a înțelege mai bine nevoile de cercetare legate de disparitățile în utilizarea serviciilor preventive, NIH a convocat un grup de experți independenți pentru a elabora lucrarea cu numele: Pathways to Prevention Workshop: Achieving Health Equity in Preventive Services. Rezultatul raportului a fost publicat în Annals of Internal Medicine pe 14 ianuarie 2020, împreună cu revizuirea sistematică a dovezilor care au fost incluse în acest workshop prin intermediul Agency for Healthcare Research and Quality (Agenția pentru Cercetări și Calitate în Sănătate).

Roxana Maticiuc

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate