Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii şi Adrian Pană, secretar de stat, au participat în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Health Reform care a avut ca temă elaborarea pachetului de servicii medicale de bază. Introducerea pachetului de servicii medicale de bază este o obligaţie a Programului de Guvernare pentru îmbunătăţirea serviciilor acordate de către sistemul sanitar. Ministerul Sănătăţii continuă dezbaterile publice pe marginea proiectului privind pachetul servicii medicale de bază.
“Pachetul de servicii de bază este o obligaţie asumată în Programul de Guvernare, este un angajament politic al Guvernului şi al Ministerului Sănătăţii. Pachetul de servicii medicale de bază este elaborat după luni de zile de muncă de către experţii MS împreună cu cei mai importanţi medici din această ţară. Le mulţumesc medicilor care au făcut eforturi colosale, care în timpul lor liber, fără să fie plătiţi, au lucrat la elaborarea acestui pachet de servicii medicale de bază”, a declarat Eugen Nicolăescu, în timpul conferinţei.
Cu această ocazie, ministrul Sănătăţii a clarificat şi o serie de informaţii privind acordarea serviciilor medicale după ce pachetul propus va produce efecte.
Astfel, pachetul de servicii medicale de bază se va acorda atât cetăţenilor asiguraţi, cât şi celor neasiguraţi cu precizarea că, în conformitate cu Programul de Guvernare, cetăţenii neasiguraţi vor putea beneficia doar de servicii de prevenţie, servicii medicale de urgenţă şi programe naţionale, în timp ce cetăţenii asiguraţi au în oferta garantată de stat toată gama de servicii începând cu medicina de familie, cea comunitară până la servicii spitaliceşti şi de paliaţie.
Pachetul de servicii medicale de bază îşi propune îmbunătirea serviciilor acordate de sistemul medical şi prevede paşii clari pe care pacientul trebuie să îi parcurgă în sistem pentru tratamentul necesar.
“Nu se exclud anumite consultaţii aşa cum eronat s-au prezentat în mass-media cele 300 de diagnostice pentru care nu se recomandă spitalizarea. Pacientul va beneficia de tratament pentru acestea, dar în ambulatorul de specialitate, nu în spital, aşa cum era obişnuit”, a mai precizat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Adrian Pană, secretar de stat, a prezentat o serie de detalii privind serviciile de prevenţie, cele din cadrul ambulatoriului de specialitate sau spital de care vor beneficia cetăţenii în cadrul pachetului de servicii.
Secretarul de stat, coordonatorul echipei care a elaborat documentul, a explicat că va exista o creştere a competenţelor medicilor de familie atât pentru serviciile de prevenţie, cât şi pentru monitorizarea unor boli cronice ca de exemplu diabetul zaharat de tip II, BPOC la persoane după 40 de ani etc.
“Medicii de familie capătă competenţe suplimentare, dar vor trebui să acorde mai multe servicii şi să demonstreze că au consultat pacienţii, iar pentru aceste servicii, medicii de familie vor primi stimulente”, a mai spus secretarul de stat Adrian Pană.
El a mai declarat că serviciile în ambulatoriile de specialitate, dar şi în spital au fost revizuite, astfel încât pachetul de bază să asigure un confort mai mare pentru cetăţean şi un acces mai rapid la serviciile medicale.
La finalul întâlnirii, ministrul Eugen Nicolăescu a subliniat importanţa dialogului şi a schimbului de opinii şi observaţii în ceea ce priveşte pachetul de bază.
„După 7 luni de dezbateri au fost afişate pe pagina de web a MS o serie de direcţii şi principii privind pachetul de servicii medicale de bază. În data de 1 octombrie 2013 a fost prezentat pachetul de bază. Până la această oră nu am primit niciun fel de comentariu, propunere sau observaţie. Din această cauză am căutat să provocăm noi organizarea unor dezbateri pe această temă”, a declarat ministrul.
Eugen Nicolăescu a explicat că Ministerul Sănătăţii va elabora pachetul suplimentar de servicii imediat după aprobarea pachetului de bază.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate