Interviu cu dr. Victoria BROCOVSCHII, doctor în științe medicale, medic alergolog

Rinita alergică este la ora actuală printre cele mai frecvente patologii alergice. Fiind o problemă importantă de sănătate publică la nivel global, ea afectează 10-40% din populația generală. Deși pare exagerată, este o problemă reală de sănătate publică și, de cele mai multe ori, persistă toată viața. Comparativ cu alte condiții medicale, rinita alergică nu este o boală gravă, nefiind asociată cu morbiditate severă și mortalitate. Cu toate acestea, povara bolii și costurile ei sunt importante, prin creșterea numărului de adresări la medic, în special în perioada de vârf a sezonului de polen, creșterea consumului de medicamente, scăderea productivității la muncă sau la școală. Dr. Victoria BROCOVSCHII relatează ce trebuie să cunoaștem și cum să gestionăm această problemă de sănătate.

Ce este rinita alergică și care sunt factorii  provocatori ai acesteia?

Rinita alergică (sau rinoconjunctivita alergică) reprezintă o inflamație cronică a mucoasei nazale și/sau oculare, cauzată de expunerea la alergeni, la subiecții anterior sensibilizați. Inflamația apare din cauza unui răspuns imun, mediat de imunoglobulinele E, la contactul repetat cu diverși alergeni (polen, acarienii prafului de casă, fungi, unele alimente sau medicamente, înțepături de insecte).

Rinita alergică poate fi clasificată în două tipuri: rinită alergică sezonieră, numită și „febra fânului”, cauzată de polen și fiind dependentă de perioada de polenizare a plantelor, și rinita alergică perenă, cauzată de acarieni, fungi sau animale de companie, simptomele fiind prezente tot anul. Din punctul de vedere al severităţii şi persistenţei simptomelor, precum şi al afectării calităţii vieţii, a fost propusă o clasificare a rinitei alergice în intermitentă sau persistentă, respectiv uşoară sau moderat-severă. Polenul plantelor este cel mai frecvent alergen inhalator de mediu, implicat în etiologia rinitelor alergice. În perioada de primăvară-vară, alergenele responsabile sunt polenurile de ierburi, arbori și graminee. În perioada iulie-octombrie, cei mai agresivi alergeni inhalatori sunt polenul de ambrozie și polenul de pelin, perioadă în care se produce și se eliberează în atmosferă cea mai mare cantitate de polen alergizant. Stațiile de monitorizare a concentrației polenului în atmosferă generează zilnic hărți, care pot orienta atât medicii, cât și pacienții referitor la concentrația de polen în fiecare zi și la probabilitatea agravării simptomelor în zilele cu concentrații crescute de polen în aer.

Agresivitatea polenului crește pe an ce trece, din cauza expunerii la poluanții atmosferici, așa se poate explica prevalența în creștere a rinitei alergice și agravarea simptomelor în ultimii ani.

Cum se manifestă rinita alergică?

Simptomele clasice sunt rinoreea, obstrucţia nazală, pruritul nazal şi strănutul în salve, simptomele apar odată cu expunerea la alergenii sensibilizanți. Simptomele oculare sunt de asemenea frecvente (lăcrimare și prurit ocular). Alte simptome mai pot fi: prurit la nivelul urechilor și palatului, anosmie, iritabilitate, tulburări de somn. Tusea însoțită de dispnee și/sau wheezing trebuie să fie un semnal de alarmă în vederea astmului. Rinita alergică reduce calitatea vieții multor pacienți, afectând calitatea somnului, a funcției cognitive, provocând iritabilitate și oboseală. Comorbiditățile importante (astmul, eczema, sinuzitele sau otitele), afectarea calității vieții și a performanței sunt factorii care influențează starea de bine și prognosticul pacientului cu rinită alergică.

Rinita alergică este un factor de risc important pentru dezvoltarea astmului. Coexistența rinitei și astmului poate fi explicată prin continuitatea mucoasei căilor respiratorii superioare și inferioare (united airway disease), astfel că 15-38% dintre pacienţii cu rinită alergică prezintă şi astm, iar 6-85% din pacienţii astmatici prezintă şi simptome nazale.

Ce include algoritmul de diagnostic al rinitei alergice?

Acesta include, în primul rând, istoricul medical detaliat (sezonalitatea simptomelor, variațiile circadiene, dependența de anumite perioade sau locuri, agravarea simptomelor în prezența animalelor de companie/praf/fungi), alte comorbidități alergice.

Evaluarea simptomelor clasice de rinită (rinoree, obstrucţie nazală, prurit nazal și ocular, strănut) și documentarea alergenilor (teste cutanate prick, evaluarea imunoglobulinelor E alergen specifice serice, diagnostic pe componente moleculare în unele cazuri), precum și testele funcționale respiratorii pentru excluderea astmului, sunt indispensabile. Consultul ORL va exclude alte cauze de simptome nazale (polipi nazali, deviație de sept, alte tipuri de rinită).

Ce recomandări le dăm pacienților cu rinită alergică?

Deciziile terapeutice în rinita alergică sunt îndreptate către măsurile de evitare a expunerii la alergeni, tratament farmacologic și imunoterapie specifică.

Școlarizarea pacienților este parte componentă în arsenalul terapeutic al pacientului alergic. Evitarea sau minimalizarea expunerii la alergeni este foarte importantă pentru succesul tratamentului, însă în sezonul de polenizare este foarte greu de redus expunerea la acest alergen, dar pot fi luate câteva măsuri de profilaxie:

• nu se aerisesc locuințele atunci când e vânt;
• afară se poartă ochelari de soare și părul prins;
• se stă mai mult în locuință, dacă este posibil;
• se folosesc filtre de polen în mașină;
• se schimbă hainele cu care s-a ieșit afară, hainele nu se depozitează în dormitor;
• se doarme cu geamul închis, se spală părul înainte de somn;
• nu se țin plante înflorite în casă;
• nu se consumă produse pe bază de polen și ceaiuri de plante;
• se citește cu atenție ce conțin alimentele sau cremele utilizate.

Cum controlăm simptomele rinitei alergice?

Algoritmul pentru controlul simptomelor rinitei alergice se bazează pe recomandările ghidului ARIA (Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma), se recomandă ca cel mai bun control să fie obţinut cât mai curând posibil pentru a îmbunătăţi simptomele şi a crește aderenţa la tratament.

Alegerea farmacoterapiei pentru pacienţii cu rinită alergică depinde de mai mulţi factori (vârsta, simptomele predominante și severitatea lor, dar și nivelul de control al bolii). Medicaţia de primă linie include antihistaminice H1 non-sedative per os sau intranazal, corticosteroizii intranazali, anti-leucotriene și stabilizatori de membrană mastocitară, în monoterapie sau în combinații pentru cazurile moderat-severe. Decongestionantele intranazale sunt recomandate doar pentru o perioadă de maxim 10 zile.

Antihistaminicele sedative nu au demonstrat eficiență crescută în tratamentul rinitei alergice comparativ cu cele non-sedative, dar și efectele adverse sedative importante le limitează mult utilizarea. Pentru obținerea unui efect terapeutic mai rapid, în cazurile severe, dozele de antihistaminice non-sedative se pot crește până la cvadruplare, pentru o perioadă scurtă de timp, revenind apoi la dozele standard. Deși mulți pacienți administrează tratamentul doar la nevoie, ghidurile recomandă administrarea continuă a medicației pe toată perioada de expunere la alergeni.

Imunoterapia alergen-specifică este în exclusivitate prerogative alergologului, fiind indicată la pacienţi cu allergen documentat și simptome moderate sau severe de rinită, care nu pot fi controlate cu măsurile de evitare a expunerii la alergeni ş iterapia farmacologică standard, cu sau fără conjunctivită. Scopul imunoterapiei este de a „reeduca” sistemul imun către toleranţă, făcând astfel să nu mai apară simptome la contactul cu alergenul, durata tratamentului fiind de 3-5 ani.

de Inga Pasecinic