Bacteria Legionella, motiv de dispută între oamenii de știință și CE

octombrie 30, 2019

Cercetători și oameni de știință au criticat cu fermitate abordarea Comisiei Europene privind evaluarea riscului de bacterii cauzatoare de pneumonie în Directiva privind apa potabilă (DWD) în timpul unui eveniment organizat de publicația EURACTIV la Parlamentul European.  Forumul la nivel înalt își propunea să  discute care sunt acțiunile necesare pentru a asigura populația că apa de la robinet este  în siguranță în UE și că parametrii microbiologici sunt reglementați corespunzător în toate statele membre.  Dezbaterea s-a aprins atunci când vorbitorii au atins subiectul “Boala legionarilor” și detectarea riscurilor acestei boli.  În propunerea inițială susținută de Consiliu, Comisia le-a solicitat furnizorilor de apă să nu verifice un tip anume de bacterie, ci doar așa-numitele Legionella species pluralis, practic toate speciile Legionella care se reproduc singure acolo unde există un sistem de apă construit de om, adică tot ce înseamnă clădiri publice, structuri de cazare, etc.

În cadrul evenimentului, Comisia și-a susținut abordarea, în timp ce oamenii de știință și cercetătorii prezenți nu au fost de acord și au sugerat că ar fi mai bine să fie testată doar prezența Legionella pneumophila, bacteria care provoacă o formă mortală de pneumonie. De asemenea, s-a amintit faptul că este necesară o actualizare a parametrilor și valorilor, deoarece noi contaminanți precum micro-plastice și disruptorii endocrini au apărut de la intrarea în vigoare a DWD, acum mai bine de 20 de ani.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate