
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu a precizat, luni, 12 august, în cadrul unei dezbateri publice, că un nou ordin de ministru va stabili metodologia de realizare a studiilor de impact asupra sănătăţii, prin care se va introduce posibilitatea de a avea în transparenţă publică toate informaţiile generale despre proiectul respectiv- un fel de rezumat al proiectului care va fi pus la dispoziţia publicului pentru a fi studiat şi pentru a se veni cu observaţii şi propuneri.
Evaluarea va fi făcută de Institutul Naţional de Sănătătate Publică. „Lucrul acesta nu se întâmpla până acum. Implicarea INSP este un lucru benefic pentru că acolo există expertiză atât pe sănătatea publică cât şi pe zona de igienă. Propunem prin acest ordin de ministru ca evaluarea obiectivelor de mare amploare cu posibil mare impact asupra sănătăţii populaţiei să fie făcută de Institutul Naţional de Sănătătate Publică", spune Cristian Grasu.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a precizat faptul că aceasta este „o problematică de foarte mare interes pentru toată populaţia”. „Sperăm ca prin acest ordin de ministru, prin această metodologie să fie clarificate mai multe lucruri care erau oarecum ambigue până în momentul de faţă şi rezultatele să fie o mai mare siguranţă în aprobarea obiectivelor cu posibil impact asupra sănătăţii populaţiei - gropile de gunoi, vopsitoriile auto, fabricile care produc produse chimice etc”, a mai spus Cristian Grasu.
Roxana Maticiuc
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate