MS: În pachetul de servicii medicale de bază nu există o listă a bolilor pentru care pacienții nu se mai pot interna în spitale

octombrie 3, 2013

Ministerul Sănătății a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în pachetul de servicii medicale de bază privind reforma în sănătate, pus în dezbatere publică, nu există o listă a bolilor pentru care pacienții nu se vor mai putea interna în spitale.

Potrivit ministerului, pentru orice boală care pune în pericol sănătate pacientului există opţiunea internării.

"Pachetul de bază nu schimbă tipurile de servicii medicale care se acordă, ci spune clar unde și cum se acordă ele, direcționând pacientul.  În momentul de față, potrivit datelor existente, o parte semnificativă dintre cazurile internate în unitățile sanitare cu paturi ar putea fi rezolvate în afara spitalizării continue, iar numărul internărilor nejustificate, care înseamnă consum de resurse, este unul ridicat", se arată în comunicatul de presă emis de instituţie.

Pachetul evidențiază un set de afecțiuni care pot fi tratate în afara spitalizării continue, în cazul în care ele nu prezintă complicații și comorbidități. Pentru aceste afecțiuni, se urmărește reducerea graduală a internărilor în spitalizare continuă și tratarea lor în ambulatoriu.

Precizările Ministerului Sănătății vin în urma unei informații apărute în presă, conform căreia în pachetul de servicii medicale bază ar exista o listă a bolilor pentru care pacienții nu s-ar mai putea interna în spital.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate