Parlamentul European vrea un nivel mai ridicat de protecție împotriva disruptorilor endocrini (EDC)

aprilie 19, 2019

Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluție fără caracter obligatoriu, prin care solicită Comisiei Europene (CE) să asigure un nivel mai ridicat de protecție împotriva disruptorilor endocrini (EDC) printr-o propunere legislativă în această privință până cel târziu în iunie 2020. Rezoluția  a fost  adoptată cu 447 de voturi pentru, 14 împotrivă și 41 abțineri, și a fost ultimul text dezbătut de actualul PE. Parlamentarii au propus tratarea EDC sau a potențialilor EDC pe picior de egalitate cu substanțele clasificate ca fiind cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere, așa-numitele substanțe CMR, interzise în legislația UE privind produsele cosmetice. EDC reprezintă o clasă de substanțe chimice care se găsesc în mediul nostru, în produse pentru copii, recipiente pentru produse alimentare, produse de îngrijire personală, pesticide și mobilier. Aceste substanțe periculoase modifică funcționarea sistemului hormonal, având un efect negativ asupra sănătății oamenilor și animalelor.  Aproape 800 de substanțe chimice sunt cunoscute sau susceptibile de a fi capabile să interfereze cu receptorii hormonali, cu sinteza hormonilor sau cu conversia hormonilor, potrivit unui raport întocmit în 2012 de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

UE a început să discute această problemă încă din 1996 și a recunoscut EDC ca un pericol pentru sănătate și mediu în „Strategia comunitară pentru disfuncții endocrine", adoptată de Comisie în decembrie 1999. Executivul UE a revigorat interesul pentru acest subiect în luna noiembrie, publicând o nouă strategie pentru disruptorii endocrini și lansând o examinare completă a legislației aplicabile EDC.

Potrivit parlamentarilor europeni, răspunsul nu este, până acum, adecvat amenințării la adresa sănătății, deoarece cadrului UE pentru EDC sugerat de Comisie în noiembrie îi lipsește atât un plan de acțiune concret pentru a minimiza expunerea la EDC, cât și un calendar cu următorii pași necesar pentru a avansa.

Subiectul disruptorilor endocrini va fi dezbătut și în cadrul Conferinţei naționale  GENDER MEDICINE. Impactul XENOBIOTICELOR asupra sănătății populației . Sănătate – Mediu – Alimentația, a 4-a ediţie, 16-17 mai 2019, un eveniment derulat sub egida Secției de Toxicologie (afiliate la EUROTOX) a Societății de Științe Farmaceutice din România și a Asociației de Psihofarmacoterapie și Științe Cognitive și organizat de Quinn Media și revista Politici de Sănătate.

 

Bogdan Guță

 

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate