Erorile de diagnostic, examinate la nivel european

octombrie 19, 2018

Pentru două zile, în luna august a acestui an, capitala Elveției a reunit specialiști din medicină și din domenii conexe, care au pus sub lupă fenomenul erorilor de diagnostic. Cea de-a doua Conferință Europeană pe această temă s-a bucurat de prezența la Berna a unor invitați de seamă din țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Olanda și Elveția.

Țara noastră a avut o contribuție științifică în cadrul conferinței prin echipa Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, condusă de Prof. Dr. Traian Mihăescu, care a prezentat două lucrări. Prima dintre ele a examinat impactul erorilor de diagnostic în rândul medicilor rezidenți, în timp ce a doua prezentare a analizat o formulă științifică ce își propune să ajute la identificarea acestui tip de eroare medicală.

Conferința din acest an a avut o tematică diferită față de ediția inaugurală. Astfel, dacă acum doi ani s-a tras un semnal de alarmă asupra incidenței tot mai mari a erorilor de diagnostic, ediția din acest an s-a concentrat pe găsirea și punerea în practică a unor strategii pentru a combate acest fenomen.

O altă diferență notabilă a fost prezența în rândul prezentatorilor a specialiștilor din domenii diferite și totuși înrudite cu medicina. Astfel, au luat cuvântul persoane avizate din comunicare, matematică, statistică, chimie, dar și analiză a riscului. Această abordare pluridisciplinară a generat o perspectivă de ansamblu a fenomenului erorilor de diagnostic, fapt care a ajutat la identificarea unor soluții concrete pentru reducerea incidenței acestora.

Pe lângă soluții pentru reducerea incidenței erorilor de diagnostic, au fost analizate și cauzele care duc la apariția lor. Printre acestea se numără efectuarea și interpretarea incorectă atât a investigațiilor de laborator, cât și a celor imagistice. În jurul acestei teme, s-a determinat paradoxul produs de sistemele de screening, care au dus la un fenomen de supradiagnosticare a populației aparent sănătoase.

Alte piste evaluate au fost cogniția și procesul de raționament clinic al medicilor. În acest sens, s-a constatat că eroarea de diagnostic nu este cauzată neapărat de lipsa cunoștințelor adecvate, ci de o colectare incompletă și integrarea defectuoasă a datelor necesare unui diagnostic. De asemenea, a fost prezentat efectul acestor erori asupra pacienților care au fost nevoiți să treacă prin aceste experiențe și să suporte consecințele nefericite aferente.

Cea de-a doua ediție a Conferinței Europene a avut și o parte practică, prin seminarii și workshopuri. În cadrul acestor sesiuni, participanții au colaborat în grupuri mici pentru a analiza cazuri factuale de sincope în raționamentul clinic care duc la erori de diagnostic. Principalii beneficiari ai acestor ateliere, care au avut ca obiectiv o actualizare în cadrul curriculei medicale, au fost studenții și rezidenții.

O recomandare practică imediată după această conferință o reprezintă obținerea unei a doua păreri, prin intermediul sistemelor informatice de suport decizional. Aceste sisteme aidoma inteligenței artificiale sunt deja disponibile pe toate sistemele de operare.

Mai multe informații despre acest eveniment sunt disponibile la http://ispro.ro/index.html, precum și pe site-ul congresului https://www.improvediagnosis.org/page/EuroDEM2018.

Autor: Dr. Diana Turcu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate