Acțiune Comună Europeană pentru vaccinare

septembrie 5, 2018

Evenimentul de lansare a Acțiunii Comune Europene privind vaccinarea a avut loc la Paris. Acțiunea este coordonată de guvernul francez și finanțată, în principal, prin programul de sănătate al Uniunii Europene cu un buget de 3.500.000 de euro pentru o perioadă de trei ani, dintr-un buget total de 5.800.000 de euro.

Această primă reuniune aduce laolaltă 17 state membre ale UE, Norvegia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, Comisia Europeană, Ministerele Sănătății, institute internaționale, organizații și factori de decizie cum ar fi OMS, OECD, ECDC, EMA, universități din 20 de țări, reprezentanți ai societății civile, producători de medicamente și toți cei care lucrează în domeniul politicilor de imunizare.

Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, a salutat această acțiune comună: “În aprilie am prezentat o inițiativă de sporire a acoperirii vaccinării și de asigurare că toți cetățenii Uniunii Europene au acces la informații relevante privind imunizarea, inclusiv prin crearea unui portal european de informații privind vaccinurile, beneficiile și siguranța acestora. Vaccinarea este un act de solidaritate și avem nevoie de o abordare coordonată și strategică pentru combaterea reticenței la vaccinuri și îmbunătățirea ratei de vaccinare în UE și în țările învecinate. Într-adevăr, bolile infecțioase nu se opresc la frontiere! Astăzi, sunt deosebit de încântat să anunț lansarea unei acțiuni comune europene privind vaccinarea, care va contribui la salvarea vieților în Europa, în special a celor mai vulnerabile grupuri, cum ar fi copiii”.

"Programele de vaccinare reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale sănătății publice. Acestea au contribuit la eradicarea poliomielitei și a variolei în UE și au condus la o scădere semnificativă a numărului de alte boli infecțioase. Cu toate acestea, deoarece “imunitatea maselor” depinde de o rată ridicată de acoperire a vaccinării, Comisia este îngrijorată față de creșterea scepticismului legat de vaccinare. Acest scepticism a determinat ca unii părinți să refuze sau să întârzie vaccinurile pentru copiii lor. Până în prezent, acoperirea cu vaccinuri rămâne ridicată în UE. Cu toate acestea, ar trebui să continuăm să fim vigilenți și să colaborăm pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și posibilele consecințe determinate de lipsa acesteia" a declarat pentru revista Politici de Sănătate Anca Păduraru, purtător de cuvânt pe politica de Sănătate, Siguranţa Alimentaţiei şi proiecte specifice legate de Uniunea Energetică în cadrul Comisiei Europene.

Scopul Acțiunii Comune este de a face schimb de experiență și de a împărtăși bunele practici care să ajute și să întărească răspunsurile naționale la provocările imunizării. Totodată se urmărește încurajarea cooperării europene durabile împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, acesta fiind unul dintre obiectivele Organizației Națiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă.

Roxana Maticiuc

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate