Aparatură medicală pentru trei noi centre de radioterapie

ianuarie 25, 2018

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că săptămâna viitoare vor fi semnate noi contracte pentru achiziția echipamentelor de radioterapie cu care vor fi dotate  centrele  de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Oradea, Spitalului Județean Craiova și Institutul Oncologic prof.dr. I.Chiricuță Cluj Napoca.

Primele contracte  pentru  dotarea cu sisteme complete de radioterapie a sistemului public de sănătate au fost semnate în luna noiembrie 2017. În urma acestor achiziții, cinci centre din țară vor fi echipate cu aparatură nouă: Spitalul Județean  Constanța, Spitalul  Județean Galați, Institutul Oncologic București prof.dr.Alexandru Trestioreanu, Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Universitar de Urgență Elias.

De asemenea, în perioada imediat următoare vor fi lansate licitațiile  pentru achiziționarea de echipamente de radioterapie pentru centrele din Timișoara și Târgu Mureș.

„Dacă anul trecut am demarat investițiile pentru contruirea unei rețele publice de radioterapie în România, anul acesta continuăm demersurile în acest sens, astfel încât să putem asigura accesul pacienților la radioterapie în cele mai importante spitale publice din țară. Serviciile de radioterapie sunt decontate  prin contractele cu Casele de Asigurări de Sănătate, însă trebuie să facem tot posibilul pentru a scădea timpii de așteptare ai pacienților care au nevoie de aceste servicii. Am convingerea că doar prin crearea unui sistem public de radioterapie vom reuși să atingem acest obiectiv ”, a declarat ministrul Sănătății Florian Bodog.

Achizițiile de echipamente de radioterapie  sunt realizate în baza Acordului de împrumut încheiat cu Banca Mondială în anul 2014, în valoare totală de 250 de milioane euro. De asemenea, Ministerul Sănătății  a încheiat un acord cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA), astel încât toate achizițiile de echipamente de radioterapie realizate în cadrul Acordului cu Banca Mondială  beneficiază de consultanță din partea experților acestei Agenții. După vizita experților AIEA  la Ministerul Sănătății, care a avut loc în luna decembrie 2017, urmează să fie primit în scurt timp un raport care va sta la baza definitivării politicilor de investiții în activitatea de radioterapie din cadrul Acordului de împrumut cu Banca Mondială.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate