
Comisia Europeană a adoptat în luna decembrie strategiile Programului de sănătate pentru anul 2018, care stabilește prioritățile și acțiunile care trebuie întreprinse în cursul anului următor. Bugetul global pentru anul 2018 este puțin peste 62 de milioane de euro, 64% din acesta fiind alocat granturilor, 24% pentru achiziții publice și 12% pentru alte acțiuni, inclusiv premii. de Roxana Maticiuc
Planul de acțiuni se va concentra pe domenii prioritare precum:
În cadrul bugetului general operațional destinat granturilor, vor fi rezervate aproape 21 de milioane de euro pentru proiecte, iar rata maximă pentru cofinanțarea UE este de 60%. Cu toate acestea, procentul poate fi de până la 80%, dacă o propunere îndeplinește criteriile pentru o utilitate excepțională.
Vytenis Andriukaitis, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Salut adoptarea Programului de lucru 2018 din Programul pentru Sănătate 2014-2020. Bugetul nostru este relativ modest, dar intenționez să sprijin acțiuni care să aducă valoare adăugată Uniunii Europene, cum ar fi conectarea expertizelor privind bolile rare și pregătirea unei acțiuni bine puse la punct în cazul unei amenințări grave de sănătate transfrontaliere, ceea ce poate aduce o deosebită importanță sănătății și
bunăstării cetățenilor europeni.”
Premii
În planul de lucru sunt cuprinse și alocări bugetare rezervate premiilor pentru ONG-urile din Sănătate, sumă care se ridică la 60.000 de euro. Proiectele acestor ONG-uri trebuie să se concentreze pe practicile și pe intervențiile care sprijină implementarea obiectivelor privind dezvoltarea durabilă în subiectele prioritare de sănătate alese de Grupul de coordonare privind promovarea sănătății, prevenția și managementul bolilor netransmisibile sau de Comitetul de Securitate în Sănătate.
Toate subvențiile pentru proiecte vor fi implementate prin intermediul unei cereri de propuneri, organizată și gestionată de Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimentație (CHAFEA), care va fi lansată în prima jumătate a anului 2018.
Cu un buget total de aproape 450 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020, Programul pentru Sănătate este principalul instrument financiar pentru coordonarea politicilor în domeniul sănătății și sprijină și completează eforturile statelor membre în vederea realizării priorităților majore ale Comisiei. Acest lucru se realizează prin urmărirea a patru obiective specifice:
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate