Interviu cu dr. Marius Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Cine este Marius Ungureanu?

Sunt medic, am absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, dar, încă din timpul facultății, mi-am dat seama că îmi place să fac și altceva dincolo de partea clinică și atunci, ca student, am coordonat un departament de educație medicală și cercetare în cadrul Organizației Studenților Mediciniști (OSM). După ce am început rezidențiatul, am descoperit Centrul de Sănătate Publică și Politici de Sănătate, iar acela a fost momentul în care mi-am dat seama că sănătatea publică era ceea ce mă atrăgea.

Înainte de a lucra pentru Ministerul Sănătății, activitatea mea a fost predominant de cercetare și de predare. Dincolo de proiectele la care am lucrat, majoritatea internaționale, cu finanțare de la Comisia Europeană și de la National Institutes of Health din Statele Unite, am predat Organizarea Sistemelor de Sănătate și Management Sanitar în cadrul programului de licență în Sănătate Publică de la Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Cum ați ajuns secretar de stat?

Am ajuns la minister după un telefon al domnului ministru care mi-a propus să fiu consilier în echipa dânsului. Apoi, cât timp eram consilier, domnul ministru mi-a propus să fiu secretar de stat.

Care sunt obiectivele mandatului pe care l-ați preluat?

Obiectivele mele sunt în linia viziunii pe care domnul ministru o are cu privire la mandatul său. Prioritățile dânsului sunt, în mod evident, și prioritățile noastre, ale celor din echipă, lucrul acesta reflectându-se în activitatea noastră de zi cu zi. În schimb, sunt câteva lucruri care îmi sunt foarte apropiate, pe care le-am început cât timp am fost consilierul domnului ministru, lucruri pe care le-am continuat până în momentul de față. Ele sunt legate în mare parte de latura de resurse umane în Sănătate (personalul medical din sistemul de sănătate). Cât am fost cercetător, partea de resurse umane din Sănătate a fost una dintre cele mai importante ale activității mele și de asta, în momentul în care am venit aici, sarcina pe care am primit-o de la domnul ministru a fost să mă ocup de realizarea Strategiei Naționale de Resurse Umane în Sănătate. De aproape doi ani, am scris despre faptul că nu avem o strategie de resurse umane în Sănătate, deși acesta este un lucru care a fost asumat cu ceva ani în urmă. Știm foarte bine că sistemul de sănătate din România are o problemă enormă cauzată de mobilitatea personalului medical. Desigur că factorii sunt complecși, dar, una peste alta, România nu are o strategie prin care să își traseze niște priorități, să-și planifice necesarul de resurse umane, să identifice acele mecanisme prin care sistemul de sănătate să devină mai atractiv pentru ca medicii să rămână să practice aici sau să se întoarcă, dacă au plecat. În momentul de față, suntem în plin lucru la această strategie, împreună cu Administrația Prezidențială și cu Biroul din România al Organizației Mondiale a Sănătății, urmând ca lansarea să aibă loc în luna noiembrie.

Care sunt punctele principale din această strategie?

Sunt câteva lucruri pe care această strategie ar trebui să le clarifice. Unul dintre aspectele esențiale este legat de sursele de date sau bazele de date cu privire la personalul medical care există în momentul de față în România. Sunt numeroase instituții care dețin date (asociațiile profesionale, Institutul Național de Statistică, Ministerul Sănătății, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică), dar între aceste surse există diferențe și, uneori, acestea nu sunt de neglijat. Pentru a putea dezvolta niște politici coerente, pentru a putea realiza un proces de planificare, este nevoie să știm de la ce pornim și încotro ne îndreptăm.

Al doilea aspect este planificarea nevoii de resurse umane în Sănătate. Noi, în momentul de față, avem un dezechilibru în sensul următor: suntem, la nivel european, printre statele cu cea mai mică densitate de medici și asistente medicale, suntem la 2,5 medici la 100.000 de locuitori, în condițiile în care media în UE este de aproximativ de 3,3, dar, în mod paradoxal, suntem pe primele locuri în rândul statelor din Uniunea Europeană cu privire la numărul de absolvenți ai facultăților de medicină. Asta înseamnă că undeva lucrurile se întrerup. Nu există o corelare între ceea ce avem nevoie și ceea ce pregătim, fie pentru că sistemul nostru de sănătate nu este atractiv, fie pentru că alte sisteme de sănătate sunt cu mult mai atractive.

În momentul de față, pe noi, Ministerul Sănătății, ne preocupă ce măsuri putem lua pentru a face sistemul de sănătate din România mai atractiv pentru personalul medical. Și aici totul pornește de la factorii care îi determină pe medici și pe restul categoriilor personalului medical să plece. Foarte mult se vorbește despre salarii, despre condiții de muncă, dar să nu uităm că sunt lucruri și mult mai de profunzime care îi determină pe cei din domeniul medical să plece. Este vorba despre perspectivele de dezvoltare personală, despre relațiile de la locul de muncă sau despre cultura organizațională din spitalele noastre.

După tragedia din Colectiv au fost declarații prin care s-a anunțat public faptul că se vor face investiții în dezvoltarea serviciilor medicale pentru arși. Ce alte zone vor mai primi atenție deosebită în următoarea perioadă?

Într-adevăr, Ministerul Sănătății, în momentul de față, acordă o atenție destul de mare acestei categorii de pacienți și, după cum știți, am avut în transparență decizională un ordin de ministru prin care se introduce o acțiune prioritar nouă: pacienții cu arsuri beneficiază de o linie separată de finanțare. Avem în plan, de asemenea, un act normativ care să organizeze activitățile medicale acordate marilor arși, nemaivorbind de investițiile realizate în secțiile de pacienți cu arsuri. Desigur, după accidentul Colectiv au fost scoase la suprafață și alte probleme ale sistemului de sănătate. Una dintre ele este legată de infecțiile nosocomiale, iar aici avem de asemenea câteva acte normative care reglementează activitatea de raportare și de management în cazul infecțiilor nosocomiale.

Ministerul Sănătății mai beneficiază de un împrumut din partea Băncii Mondiale de 250 de milioane de dolari, care este destinat reformării anumitor componente ale sectorului de sănătate din România, cu accent pe îngrijirile ambulatorii și pe asistența medicală primară. Există și o componentă de asistență spitalicească, dar este demn de reținut faptul că avem concentrare pe asistență medicală ambulatorie și asistență medicală primară.

Sistemul de sănătate din România este extrem de concentrat pe asistența medicală spitalicească. Lumea este obișnuită să meargă la spital, deși, într-un sistem de sănătate sănătos, medicul de familie este gatekeeper-ul, este primul contact al unei persoane cu sistemul de sănătate (cu excepția vreunei urgențe, care necesită ca pacientul să ajungă imediat la spital). Dar într-un sistem de sănătate care ar trebui să funcționeze, medicul de familie trebuie să facă mult mai mult decât face în momentul de față. În acest sens lucrăm, pentru a reașeza medicul de familie în centrul sistemului de sănătate.

Comunicarea dintre minister și români este foarte importantă pentru ca populația să înțeleagă anumite acțiuni sau programe de sănătate care sunt demarate la noi în țară. Are în vedere ministerul să demareze campanii de comunicare, la fel cum se întâmplă în alte țări?

Avem în pregătire o campanie care să promoveze spălatul pe mâini atât în rândul cadrelor medicale, cât și în al celor care intră în contact cu sistemul medical, pentru că este dovedit științific că spălatul pe mâini are o influență asupra ratei infecțiilor nosocomiale. Ministerul mai are în lucru legea vaccinării, care este într-un stadiu avansat.

Cum vedeți această problemă a vaccinării? Decizia ar trebui lăsată la latitudinea părinților, a școlilor, a ministerului, ar trebui să fie obligatorie?

În momentul de față, poziția Ministerului Sănătății este cea fundamentată pe dovezi științifice, și anume faptul că vaccinarea are un rol determinant în prevenirea anumitor îmbolnăviri. Desigur, discuția este mai complexă, pentru că aici se intersectează niște drepturi individuale cu un bine comun. De aceea, dacă lucrurile nu sunt comunicate cum trebuie și oamenii nu înțeleg ce înseamnă vaccinarea, ce înseamnă utilitatea vaccinării, ce se întâmplă dacă nu te vaccinezi, uneori pot să apară reacții de respingere și rezultatele să nu fie cele așteptate de noi. Dar educarea pacientului trebuie făcută în același timp cu educarea personalului medical.

Gestionarea personalului din Sănătate – ne pleacă mulți absolvenți de medicină și totuși avem foarte mulți absolvenți care nu practică meseria nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu au unde să facă acest lucru, pentru că foarte mulți vor să lucreze în centrele universitare.

Este, într-adevăr, o realitate și este de înțeles acest lucru, pentru că fiecare dintre noi își dorește să practice meseria într-un loc care să îl pună în valoare. Desigur, într-un oraș care este centru universitar resursele sunt de un anumit nivel, iar stilul de viață este altul. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății, ca instituție care are în gestiune întreg sistemul de sănătate, trebuie să se asigure că face toate eforturile pentru ca personalul medical să fie distribuit într-un mod care să nu creeze inechități de acces al populației la servicii medicale. De aceea, în momentul de față lucrăm la niște măsuri care să vizeze tocmai problema aceasta, făcând mai atractive posturile din anumite specialități și din anumite zone deficitare.

Ce poate fi făcut?

Pot fi făcute mai multe lucruri. Pot fi create niște stimulente financiare pentru acele zone sau pentru acele posturi mai puțin căutate. Însă totul se leagă de determinanți. Dacă salariul este determinant, atunci trebuie să crești salariul sau să găsești niște stimulente financiare. Dacă, să spunem, lipsa infrastructurii sau infrastructura învechită sau proastă este problema, atunci îmbunătățești infrastructura. Lucrurile sunt complexe pentru că sunt intersectoriale. Dacă este vorba despre infrastructura învechită dintr-un anumit oraș unde unitatea sanitară este în subordinea autorității publice locale, atunci Ministerul Sănătății trebuie să colaboreze cu aceasta.

Pe scurt, trebuie să vedem care sunt factorii care i-ar determina pe cei din domeniul medical să practice meseria într-un anumit loc și să vedem cum să venim cu acele condiții pentru a-i ajuta să facă acest lucru.

Ce rol va avea această reformă a personalului medical, atunci când va fi gata? Consultativă, informativă, va fi obligatorie?

Strategia va fi un document care va fi asumat de către Guvern și care va fi însoțit de un plan de acțiuni pe mai multe direcții, printre care și cea legată de retenția personalului medical.

Și acel plan de acțiune urmează să fie făcut după ce acest plan de strategie va fi adoptat de Guvern?

Planul de acțiuni va fi anexat strategiei. Ministerul Sănătății a lucrat împreună cu alte ministere și instituții pentru a dezvolta atât strategia, cât și planul de acțiuni și pentru a identifica instituțiile responsabile cu implementarea fiecărei acțiuni în parte și sursele de finanțare. Unele dintre aceste acțiuni, având în vedere că fac referire la ceea ce am discutat deja, adică măsuri de retenție a personalului medical, ministerul deja le are în lucru și parte din acele acțiuni care vor fi cuprinse în plan vor fi deja, la momentul elaborării strategiei.

Cum vă asigurați că această strategie nu va rămâne un document într-un sertar?

În principiu, orice strategie poate să fie uitată. Dar sunt anumite lucruri pe care poți să le faci ca strategia să nu fie uitată. Și unul dintre ele este tocmai acest plan de acțiuni care identifică instituțiile responsabile pe fiecare acțiune în parte, sursele de finanțare, în așa fel încât să rămână cât mai puține necunoscute care să ducă la abandonarea strategiei. Pe de altă parte, la cum arată situația personalului medical din România, speranța noastră este că resursa umană în Sănătate va fi o prioritate pentru oricine este la conducerea Ministerului Sănătății și pentru oricine este la conducerea Guvernului României. Pentru că s-au acumulat deja numeroase probleme, numeroase nedreptăți față de personalul medical din țară. Rata migrației este una care nu mai poate fi neglijată, astfel încât noi nădăjduim că acest document la care lucrăm și care presupune o investiție uriașă de timp și energie, să fie în cele din urmă folosit.