Un singur medicament pentru combaterea cancerului

august 28, 2013

Cercetătorii au descoperit un singur medicament care poate micșora sau vindeca tumori umane de cancer mamar, ovarian, de colon, de vezică urinară, creier, ficat și de prostată, medicament care a fost verificat pe șoareci. Tratamentul, un anticorp care blochează semnalul "nu mă ataca" folosit de celulele tumorale, convinge sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase.

În urmă cu un deceniu, biologul Irving Weissman, de la Universitatea Stanford Școala de Medicină din Palo Alto, California, a descoperit că celulele leucemice produc nivele mai ridicate ale unei proteine numite CD47 decât celulele sănătoase. CD47, după cum au aflat el și alți oameni de știință, este de asemenea prezentă pe celule sangvine sănătoase, este un marker care blochează distrugerea lor de către sistemul imunitar în timp ce acestea circulă. Celulele canceroase profită de acest marker pentru a păcăli sistemul imunitar, acesta ignorându-le. În ultimii ani, laboratorul lui Weissman a arătat că blocarea CD47 cu un anticorp vindecă unele cazuri de limfoame și leucemii la șoareci prin stimularea sistemului imunitar să recunoască celulele canceroase ca invadatori. Acum, el și colegii săi au arătat că anticorpii de blocare a CD47 ar putea avea un impact mult mai larg decât doar la cancerele de sânge.

Ceea ce au arătat nou este că CD47 nu este important doar pentru leucemii și limfoame, ci că se găsește pe toate tumorile umane primare pe care le-au testat. Iar celulele canceroase prezintă nivele de CD47 mult mai ridicate decât celulele sănătoase. Nivelul de CD47 produs de tumori ar putea prezice șansele de supraviețuire ale unui pacient.

Deși, în urma tratamentului cu anticorpii care blochează CD47, celulele macrofage au atacat și celule roșii, cercetătorii au descoperit că scăderea numărului de celule roșii a durat puțin. La animale a crescut producția de celule roșii, pentru a compensa pentru cele pierdute.

Rezultatele sunt promițătoare, însă trebuie verificat dacă acestea vor fi aceleași și la oameni, cercetătorii atrăgând atenția că există diferențe între micromediul unei tumori reale și al uneia transplantate.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate