Politici de Sanatate

48 milioane euro pentru dezvoltarea cercetării la UMF „Carol Davila”

14 aprilie
14:47 2021
48 milioane euro pentru dezvoltarea cercetării la UMF „Carol Davila”

Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat un nou împrumut în valoare de 24 milioane euro pentru îmbunătățirea infrastructurilor de cercetare, academice și studențești la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Acest împrumut face parte din inițiativa BEI în valoare de 100 milioane EUR pentru sprijinirea universităților din România.

 Finanțarea BEI pe termen lung, pe o perioadă de 25 ani, va susține investiții noi în valoare de 48 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii celei mai mari universități de medicină din România, transformând semnificativ capacitățile de cercetare. Investiția include renovarea Facultății de Medicină și construirea a două noi centre de cercetare medicală dedicate. Finanțarea BEI va sprijini, de asemenea, investiții în eficientizarea energetică în campusul universitar.

„Banca Europeană de Investiții este un partener cheie pentru învățământul superior din România. Sprijinul financiar și tehnic acordat se adresează pentru prima dată unei instituții de învățământ superior specializate în sectorul medical – Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Noul împrumut va transforma mediul de învățare, va sprijini educația a mii de studenți, va consolida cercetarea medicală, creând, în același timp, sute de noi locuri de muncă. Această investiție impresionantă va contribui la creșterea standardelor de calitate în învățământul superior și la implementarea proiectului național <România educată>, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

„Împrumutul BEI de 24 de milioane euro răspunde nevoii actuale a universității de a moderniza mediul de învățare și facilitățile de cercetare și va accelera dezvoltarea, digitalizarea și internaționalizarea universității. Experiența unică a BEI de a sprijini investițiile universitare în întreaga Europă ne-a îmbunătățit capacitatea de planificare a noii investiții și ne-a permis să aspirăm la a îmbunătăți cercetarea științifică medicală, a folosi tehnologia digitală și la a ne asigura că studenții și personalul nostru continuă să îmbunătățească clasamentul global Shanghai 500. Dincolo de importanța acestui proiect pentru dezvoltarea învățământului și cercetării de excelență, restaurarea Facultății de Medicină are o importanță istorică și culturală pentru București și pentru țară, clădirea fiind o moștenire arhitecturală emblematică”, a spus prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

„Banca Europeană de Investiții se angajează să accelereze investițiile prioritare pentru îmbunătățirea educației, cercetării și sănătății publice în toată România. Noua finanțare a BEI în valoare de 24 milioane euro cu garantia Uniunii Europene va contribui la consolidarea în continuare a educației medicale, a excelenței în cercetare din universitate și la îmbunătățirea eficienței energetice. După sprijinul recent acordat pentru investiții Universității Tehnice din Cluj-Napoca și Universității Politehnice din București, experții BEI în finanțarea educației așteaptă cu nerăbdare să colaboreze și cu alți parteneri din învățământul superior din România pentru a sprijini în continuare investițiile în viitorul României,” a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții responsabil pentru România.

Noua investiție de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și recentele proiecte susținute de BEI la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au beneficiat de know-how în domeniul educației, în domeniul tehnic și financiar oferit de Platforma europeană de consiliere în materie de investiții (EIAH sau Hub), o platformă europeană de consiliere în materie de investiții, o inițiativă comună a Băncii Europene de Investiții și a Comisiei Europene.

Acest împrumut reprezintă primul sprijin BEI acordat Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Este al doilea acord în cadrul „Programului de împrumut pentru învățământul superior din România”, în valoare de 100 milioane euro– aprobat de BEI în 2020 –după împrumutul acordat Universității Tehnice din Cluj-Napoca. De pe urma ambelor proiecte vor beneficia mii de studenți, se vor îmbunătăți procesele de inovație și capacitatea de cercetare și vor fi create sute de noi locuri de muncă.

„Datorită sprijinului BEI, împrumutul  în valoare de 21 milioane euro, acordat pe o perioadă de 25 de ani, va susține cofinanțarea unei investiții de capital în cuantum total de 44 milioane de euro pe care universitatea noastră o angajează în următoarea perioadă. Acest program ambițios de modernizare și dezvoltare va contribui la accelerarea atingerii obiectivelor strategice asumate de UTCN şi reprezintă contribuţia noastră la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, învăţare, cercetare și inovare oferite studenţilor şi cadrelor noastre didactice. Impactul este unul uriaș prin efectele pe care le va produce și va permite crearea de noi locuri de muncă în educație și cercetare la standarde înalte de calitate și performanță”, a declarat Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

„În 2019, universitatea noastră a fost prima instituție de acest fel din România care a primit sprijin din partea BEI. Obiectivul nostru era să îmbunătățim învățământul superior din țară prin construirea unei noi infrastructuri de educație sau cercetare de care să poată beneficia aproximativ 5.000 de studenți și angajați, în fiecare an. Cu ajutorul experților BEI, am făcut un progres uriaș în dezvoltarea și finanțarea proiectului, și suntem acum pe cale să transformăm cea mai mare universitate cu profil tehnic din România într-un furnizor mult mai bun de educație și cercetare. Credem că acest lucru va avea un impact nu doar în domeniul educației, ci și pentru bunăstarea societății, din moment ce obiectivul nostru final rămâne mereu să avem un impact pozitiv în societate. Credem că universitățile din România au o oportunitate extraordinară să lucreze cu BEI pentru îmbunătățirea educației și cercetării în beneficiul viitoarelor generații”, a declarat Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București. Banca Europeană de Investiții sprijină investițiile în educație în Europa și în întreaga lume și se asigură că noile investiții în sector se bazează pe cele mai bune practici. În ultimul deceniu, BEI a oferit peste 30 miliarde euro pentru investiții în școli, universități și formare continuă.

 

Bogdan G.

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: