
Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni a inaugurat un bloc operator modern cu zece săli de intervenţiii chirurgicale (5 săli de chirurgie deschisă, 2 de endourologie înaltă şi 3 de endourologie joasă) și un nou departament de transplant utilat la standarde de top. Noul departament dispune de 13 paturi de ATI, 17 paturi pre și post transplant și trei aparate de hemodializă. Modernizarea și dotarea Centrului a presupus o investiție de 2,9 milioane de lei, bani proveniți din venituri proprii, finanțate de la Ministerul Sănătății, CNAS și sponsorizări.
“Din experiența mea ca medic am constatat că un medic într-adevăr bun are nevoie de infrastructură, de o întreagă logistică, de muncă de echipă și sprijin. Reamenajarea şi modernizarea Departamentului de Transplant Renal aduce beneficii majore în îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a îngrijirii personelor cu afecțiuni urologice. Fluidizarea circuitelor, recompartimentarea şi crearea unor posibilităţi de izolare specifică aliniază departamentul la standardele oricărui spital european modern”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.
Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni este cel mai mare centru de specialitate din România și din Europa prin numărul de paturi, numărul de cazuri abordate și cazuistica extreme de dificilă și complex. Poate acoperi cu success toate cele 13 supraspecialități ale chirurgiei urologice: chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică şi reconstructivă, chirurgie vasculară, chirurgie sub microscopul operator, etc.
“De la an la an, activitatea Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal este tot mai densă, ceea ce face să nu mai existe niciun post liber, nici măcar de infirmieră, ceea ce face ca personalul care a fost recrutat să lucreze la noi în centru să nu-și dorească să plece în alte țări sau în alte centre. O spun fără niciun fel de exagerare că aici rezolvăm patologia urologică din România , în toată complexitatea ei, oferim condiții de spitalizare foarte bune și dispunem de o dotare tehnică modern. Astfel, cred că nu este nevoie ca Ministerul Sănătății să trimită pacienții urologici pentru investigații și tratamente în străinătate”, a declarat acad. Ioanel Sinescu, șeful Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni.
Concomitent cu lucrările de modernizare a Centrului de Uronefrologie, a fost complet reabilitată și dotată cu tehnologie modernă și Secția de A.T.I. a Centrului, secție care cuprinde 22 de paturi.
MS și CNAS vor să crească finanțarea institutelor medicale și a spitalelor de urgență
Prezent la deschiderea oficială a noului Centru de Uronefrologie și Transplant Renal, ministrul Sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu a precizat că foarte bucuros că România dispune de cel mai mare centru de uronefrologie din Europa. “Mă bucur că am reușit să inaugurăm unitatea după câteva luni de muncă intensă . Ceea ce au făcut Ministerul și Casa de Asigurări a fost să găsească banii necesari și să-i aloce în acest sens și iată că mai facem un pas spre normalitate”, a explicat ministrul Bănicioiu, adăugând că se va încerca îmbunătățirea finanțării institutelor medicale și a centrelor de excelență.
La rândul său, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Vasile Ciurchea a declarat că instituția pe care o conduce are în vedere o finanțare mai apropiată de realitate pentru institutele medicale și spitalele de urgență: “Foarte multe cazuri din țară sunt trimise aici pentru tratament. Dacă nu pot beneficia de tratamentul de care au nevoie, aleg să plece în clinicile din străinătate. Aceasta din urmă este o variantă costisitoare, pentru care statul roman plătește o sumă anuală impresionantă, undeva la 70 de milioane de euro, ceea ce nu este puțin. Dacă acești bani ar rămâne în țară, în system, sigur că se va vedea un progres”.
Președintele Asociației Transplantaților din România, Gheorghe Tache, a salutat dotările moderne de care se bucură Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni: “Putem spune că azi pacientul transplantat beneficiază de condiții optime și că sintagma «pacient român – pacient european» se adeverește la Institutul Fundeni”.
7.638 de intervenții chirurgicale urologice, realizate în 2014 în Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni
În Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni sunt efectuate aproximativ 37 de proceduri pe zi. Anul trecut, echipa medicală formată din 21 de chirurgi urologi, 24 de medici rezidenţi, 7 medici anestezişti şi 3 medici nefrologi a realizat nici mai mult nici mai puțin de 7.638 de intervenții chirurgicale urologice. Zilnic, aici sunt evaluați 75 de pacienți, iar numărul internărilor înregistrate în 2014 a depășit cifra de 14.800.
Pe parcursul anului trecut, au fost realizate 148 de transplante renale, înregistrându-se o medie de 12 transplante pe lună. Media anuală a numărului de transpante renale este de 100, iar lista de aşteptare pentru transplant depăşește pragul de 1.500. De menţionat este şi faptul că în perioada 2004-2014, la Fundeni au fost realizate 1.150 de transplante renale, iar din 1997 şi până în 2014, numărul acestora a fost de 1.564. În prezent, la nivel naţional, numărul pacienților aflaţi pe hemodializă sau dializă peritoneală depăşeşte 13.500.
În ceea ce priveşte proiectul legat de transplantare de celule stem pentru incontinenţele urinare, început în 2010 şi care se va finaliza anul acesta, acad Ioanel Sinescu a precizat că „un rezultat pozitiv ar conduce la o metodă inovatoare de tratament pentru cei aproximativ 16% din subiecţii cu incontinenţă urinară de efort (cei aflaţi în stadiul critic) ceea ce ar determina o îmbunătăţire efectivă a calităţii vieţii pentru aceşti bolnavi, dar şi o reducere substanţială a costurilor de tratament”.
Mirabela Viașu
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate