Politici de Sanatate

200 de Centre Comunitare Integrate în mediul rural și în zonele defavorizate

16 iunie
11:52 2023
200 de Centre Comunitare Integrate în mediul rural și în zonele defavorizate

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul PNRR pentru construirea și dotarea a 200 de Centre Comunitare Integrate în zonele în care accesul la servicii medicale este deficitar.

Investiția totală se ridică la 40 de milioane de euro și cuprinde construcția, reabilitarea și dotarea cu echipamente medicale a 200 de centre comunitare integrate din zonele rurale. În aceste centre vor funcționa cabinete pentru medicii de familie, laboratoare de tip “point of care” pentru analize uzuale, cabinete pentru medici specialiști, cabinete pentru moașe și cabinete stomatologice.

Îmbunătățirea asistenței medicale comunitare o să reducă nivelul actual ridicat al spitalizărilor, pentru multe afecțiuni, iar prin implementarea acestui proiect se va asigura accesul echitabil al pacienților la servicii medicale adecvate, indiferent de zona în care locuiesc.

”Asigurarea serviciilor medicale primare pentru toți cetățenii României este o prioritate pentru Ministerul Sănătății. Prin PNRR, am reușit să aprobăm finanțarea pentru construirea și dotarea a 200 de centre comunitare integrate care vor oferi servicii de asistență medicală primară persoanelor care locuiesc în zonele rurale. Toți oamenii trebuie să aibă acces la îngrijiri medicale adecvate, cât mai aproape de locul în care trăiesc”, a declarat ministrul sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.

Mai multe detalii- AICI.

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: