Transplantul cu organ de la donator viu este cel mai dificil, pentru că, în acest caz, există doi pacienţi de care medicii trebuie să aibă grijă. Specialiștii atrag atenția că starea de sănătate a donatorului trebuie menținută pentru a putea dona, însă ce se întâmplă după donare? În România, legislația care să protejeze donatorii aflați în recuperare după actul de donare nu există, spune Raluca-Cristiana Cordea, care, în 2014, a fost donator de ficat pentru tatăl ei. Din păcate, a constatat pe propria piele că, în perioada recuperării, statul nu are deloc grijă de donatorii de organe. Iar acest lucru a determinat-o să încerce să schimbe cumva sistemul, chiar și prin simpla atragere a atenției asupra unor situații similare cu a ei. 

Povestea Ralucăi a început în 2014, când, în urma unor analize, a descoperit că tatăl el are ciroză hepatică. În pofida tuturor tratamentelor, ciroza a ajuns în scurt timp să fie decompensată. Boala avansa tăcut și sigur spre faza terminală, incluzând varice esofagiene, ascită acumulată în abdomen, disfuncție renală și chiar episoade de encefalopatie hepatică. „În momentul în care am fost solicitată să merg de urgență la spital și să discut cu medicul curant, am aflat că ficatul tatălui meu nu mai putea face față niciunui tratament. Funcțiile vitale erau serios alterate din cauza nefuncționării ficatului. Tatăl meu era deja în insuficiență renală, boală mortală pentru orice om. Văzând, simțind că l-aș putea pierde pe cel care mi-a fost alături de când am deschis ochii în această lume, pe tatăl meu, persoana care m-a susținut necondiționat să ajung omul care sunt astăzi, i-am mărturisit medicului că, având în vedere penuria de organe și timpul de așteptare pe listele de transplant, sunt dispusă să fiu donator pentru tatăl meu, dacă se impune transplantul de ficat ca ultima și singura variantă terapeutică. Împreună cu medicul curant, am convenit pentru suplimentarea tratamentului cu albumină umană, deoarece spitalul asigura cu greu o pătrime din necesarul în astfel de cazuri medicale. Această proteină circulantă abundentă îi era necesară tatălui meu pentru a-l ajuta să iasă din episodul insuficienței renale și pentru a fi apt ulterior de a fi transportat la singurul centru de transplant hepatic din România, Institutul Clinic Fundeni”, povestește Raluca.

După toate investigațiile, s-a decis că Raluca este un donator compatibil pentru tatăl ei. Au urmat examene psihiatrice și psihologice necesare în cazul donării, care este o operație majoră și care poate lăsa sechele adânci în psihicul uman, mai ales prin prisma perioadei posttransplant (primitorul poate să nu supraviețuiască, iar donatorul poate avea complicații). De asemenea, o comisie de etică i-a evaluat pe cei doi. Operația de transplant și cea de donare, care au avut loc în 2017, au decurs bine, cu evoluție favorabilă atât pentru transplantat, cât și pentru donator. Însă, din acest moment, au început problemele Ralucăi. „Ulterior, eu am avut parte de complicații postoperatorii, începând cu un granulom de fir, continuând cu supurație de rană, flictene transformate în excare în scurt timp, cateter jvc dureros, dureri radiante. Perioada recuperatorie a cuprins dificultăți în concentrare, repaus la pat, regim alimentar. Iar concediul medical mai lung de 90 de zile este foarte greu de obținut”, spune Raluca.

Schimbarea legislației

Toată această experiență a determinat-o să încerce să facă ceva pentru a pune presiune pe autorități, singurele în măsură să schimbe legislația. Mai ales având în vedere că numărul donatorilor de organe este în scădere drastică, iar persoanele cu nevoie de transplant mor pe listele de așteptare.

„Beneficii pentru donatori nu există, deși s-a putea face numeroase lucruri: program redus de lucru până la reluarea funcțiilor ficatului și bilei (dacă un donator de sânge are o zi liberă, bonuri de masă și transport gratuit, donatorii de organe nu beneficiază de niciun ajutor din partea statului, nici măcar până la refacere, ei sunt considerați sănătoși și recuperați la externare; până și femeile însărcinate beneficiază de program redus de muncă de la 8 ore la 6 ore), concediu medical plătit măcar 90%, nu 75%, cum e în prezent (la ora actuală, nu există diferență între un donator și un bolnav de bronșită, în ceea ce privește procentul de plată în concediul medical).

Donatorul nu poate fi considerat recuperat total și apt pentru muncă în perioada imediat următoare, chiar în următoarele 6 luni. Perioada de recuperare postoperatorie poate fi însoțită de complicații (ca în cazul meu) care prelungesc perioada de refacere, luând în considerare și faptul că, după o anestezie de mai multe ore, sistemul nervos central își revine în timp, nicidecum la externare și, uneori, nici măcar în următoarele luni. La ora actuală cotele stresului sunt înalte în orice mediu de lucru, iar un mediu stresant e nociv unei persoane care și-a donat o parte dintr-un organ. În condițiile prelevării de organe de la donatori vii, într-o țară în curs de dezvoltare și o țară membră UE ca România, e imperios necesar să existe o legislație care să protejeze și donatorul viu, pe tot parcursul vieții posttransplant. Cel puțin în primii ani, un donator viu e mult mai sensibil decât orice om care nu a trecut prin procesul de donare, analizele periodice trebuie făcute la un centru de transplant. În România, nu există centru de transplant hepatic decât în București, ceea ce presupune costuri de deplasare. Regimul alimentar ulterior operației, însoțit de anumite suplimente (care conțin silimarină, arginină, aminoacizi esențiali etc.) este, de asemenea, costisitor și greu de suportat, în condițiile în care concediul medical e plătit ca la un om cu o simplă răceală. Deficitul legislativ în cazul donării, implicit în sfera sănătății, ajută doar la sporirea imaginii negative a României în spațiul internațional și la scăderea încrederii populației că vom ajunge cândva la standarde europene cu protecția și ocrotirea pacienților, majoritatea cotizanți la bugetul de asigurări sociale și de sănătate”.

Cine este Raluca?

Este unul dintre cei zece câștigători ai concursului EuroSpeak, organizat în 2008 de europarlamentarul liberal Adina Vălean, cu o temă ce prezenta piedicile legislative întâmpinate ca donator de organe. www.EuroSpeak.ro este o enciclopedie în colaborare pe internet ce are ca scop popularizarea noțiunilor de politică europeană în rândul tinerilor românilor, utilizatori de internet. Ulterior, simțind pe propria piele exact care sunt greutățile pe care le întâmpină un donator de organe, a decis să se implice, cu sprijinul europarlamentarului român, în conștientizarea acestei probleme.

Autor: Valentina Grigore