La inițiativa Asociației Echitate în Sănătate și a revistei Politici de Sănătate, în perioada decembrie 2019 –februarie 2020 a avut loc în premieră, în județul Botoșani, cea mai amplă campanie de testare pentru depistarea virusului hepatitic C.
Campanie în premieră în Botoșani
23 de medici de familie au testat, timp de trei luni, 14.913 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 90 de ani din orașul Dorohoi și comunele învecinate (Vârful Câmpului, Losna, Cordăreni, Leorda, Dărăbani, Hilișeu etc.). Potrivit raportărilor medicilor, 166 de persoane dintre cele testate au fost depistate ca fiind purtătoare ale virusului hepatitic C, ceea ce înseamnă 1,113% din numărul total al celor testați. În rândul femeilor au fost depistate 124 de cazuri, cele mai multe – 98 – la grupa de vârstă 60+, iar în rândul bărbaților au fost depistate 42 de cazuri, cele mai multe – 29 – la aceeași grupă de vârstă (60+). Într-o singură localitate în care s-a desfășurat campania – Dărăbani –, procentul a fost de peste 3% (3,16 %), în celelalte înregistrându-se valori mai mici: Leorda – 2,77%, Hilișeu – 2,48%, Losna – 2,33%.
Screening și prevenție
Pacienții depistați cu VHC pozitiv au fost îndrumați pentru investigații suplimentare către centrele de diagnostic și tratament pentru hepatita C. Oficiali de la nivel județean și central, precum și medicii de familie care au participat la campanie spun că aceasta a oferit o șansă reală, în special pacienților din mediul rural și din zonele defavorizate, unde accesul la servicii medicale este, în general, deficitar. „Apreciez inițiativa de a derula campania de screening pentru hepatita C. Bineînțeles, și pentru faptul că ați ales județul Botoșani, municipiul Dorohoi și zona adiacentă, mai precis, pentru acest proiect destinat sănătății pacienților. Cred că obținerea unui sistem de sănătate echitabil este obiectivul tuturor factorilor de decizie din domeniul sănătății publice”, a declarat Carmen Rodica Nicolau, președinte CJAS Botoșani.
Costel Lupașcu, membru în Comisia pentru sănătate şi familie, Camera Deputaților, și-a exprimat sprijinul pentru demersul AES și al revistei Politici de Sănătate: „Nu aveam cum să nu susțin campania de testare pentru hepatita C. Ca parlamentar de Botoșani, sunt preocupat de starea de sănătate a locuitorilor județului. Faptul că această campanie s-a derulat, cu succes, în municipiul Dorohoi și în comune limitrofe este de apreciat, pentru că au beneficiat de ea cetățeni care au un acces mai dificil la acest gen de servicii medicale. Totodată, prin campania de screening se asigură și prevenția, un element extrem de important atunci când vorbim de sănătatea noastră. Este un lucru de normalitate bine primit atât de medicii de familie, cărora vreau să le mulțumesc pentru implicarea în campanie, cât și de pacienți”.
O șansă reală pentru pacienții din mediul rural
„O campanie utilă care ar trebui să se repete. Mulțumesc Asociației Echitate în Sănătate, care ne-a pus la dispoziție gratuit kiturile complete pentru testare. Această campanie gratuită oferă o șansă reală pacienților din mediul rural, unde accesul la servicii medicale este încă deficitar”, a declarat dr. Irina Nedelcu, medic de familie, comuna Leorda.
„Campania de testare a fost mai mult decât bine-venită pentru pacienții mei, întrucât am putut testa și pacienții neasigurați, pentru care plata la laborator a analizei de depistare a VHC ar fi fost dificilă. Complianța pacienților a fost foarte bună, mulți venind special la cabinet să ne întrebe de testare, după ce au văzut afișele pe care le-am distribuit. Beneficiind de ajutorul asistenței comunitare din zonă, am putut face testare și la domiciliul unor persoane greu deplasabile. Pacienții noștri nu au fost deloc reticenți, ba chiar, din contra, unii au vrut să se testeze și în decembrie, și la sfârșitul lunii februarie, ca nu cumva să se fi infectat între timp. Mulțumesc Asociației Echitate în Sănătate pentru inițiativă și colaborare și sper să mai participăm la campanii pentru sănătate, în folosul pacienților noștri”, a declarat dr. Dorina Radu, medic de familie din localitatea Cîndeşti. „Pacienții mei au fost foarte mulțumiți în urma acestei campanii. Eu sunt medic și de familie și de medicina muncii, ca atare am testat și la unele întreprinderi, unde sunt tot pacienții mei. Am identificat câteva cazuri pozitive, pe care le-am direcționat către medicii specialiști. Pacienții au fost foarte mulțumiți, cum spuneam, pentru că știau că testul este destul de scump. Mulțumim celor care au sponsorizat, celor care s-au ocupat de derularea acestei campanii și suntem disponibili și pe viitor pentru astfel de acțiuni”, a spus și dr. Doina Nicolaiciuc, medic de familie din Botoșani.
Hepatita C se poate vindeca
Mirela Voicu, vicepreședinte Asociația Echitate în Sănătate: „Testarea salvează vieți și mă bucur că și medicii de familie din județul Botoșani au răspuns apelului Asociației Echitate în Sănătate, fiind conștienți de beneficiile depistării timpurii a hepatitei C. Până în prezent, campaniile de testare pentru depistarea VHC s-au realizat cu precădere în marile aglomerări urbane. De data aceasta, campania s-a adresat populației din orașele mici, din comune și sate, tocmai pentru a da șansa tuturor pacienților să aibă acces egal la servicii de sănătate. Chiar dacă infecția cu VHC reprezintă o problemă de sănătate publică în România, de cele mai multe ori, virusul este depistat întâmplător. Și asta, din cauza lipsei simptomelor. Mulți români nu știu că sunt purtători ai virusului, iar demersul nostru vine în sprijinul lor. Odată depistată, hepatita C se poate vindeca datorită tratamentului de ultimă generație disponibil gratuit și la noi în țară pentru pacienții asigurați”.
Pentru buna desfășurare a campaniei, Asociația Echitate în Sănătate a pus gratuit la dispoziția celor 23 de medici de familie kituri pentru testarea rapidă, precum și materialele sanitare necesare testării: ace și comprese sterile, alcool sanitar, plasturi și recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale. În lunile decembrie – februarie, Asociația Echitate în Sănătate și revista Politici de Sănătate au organizat și întâlniri de lucru cu medicii de familie parteneri în proiect, cu medicii specialiști și autoritățile din Sănătate. Colaborarea dintre aceste categorii de profesioniști în vederea stabilirii diagnosticului, instituirii tratamentului și respectării protocoalelor de prescriere a tratamentului, precum și îndrumarea pacienților cu VHC pentru a avea acces la tratament sunt extrem de importante pentru a da o șansă la viață bolnavilor. Această campanie a fost susținută prin intermediul unui grant Gilead Sciences Europe Ltd.
de Bogdan Guță