Subiectele abordate anul acesta în cadrul celui de-Al XII-lea Congres al Societății Române de Uroginecologie au avut un caracter exhaustiv, tema principală fiind „Tendințe actuale în uroginecologie”. Este un moment crucial, în care cei care se preocupă de această specialitate trebuie să se hotărască pe ce drum merg mai departe: drumul chirurgiei clasice sau drumul uroginecologiei, care începe să folosească biologia celulară și ingineria tisulară reconstructivă. „Un uroginecolog trebuie să abordeze toate aceste domenii și nu să adere exclusiv la unul dintre ele, pentru că având o vedere mai largă are posibilitatea să progreseze ori într-o direcție, ori în cealaltă”, ne-a explicat prof. univ. dr. Petre Brătilă, unul dintre recunoscuții specialiști în uroginecologie din România, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei supraspecializări și care este președintele onorific al Societății Române de Uroginecologie.
Cele două direcții sunt, în momentul de față, prevăzute în programa rezidențiatului?
Nu, nici nu există în programa de rezidențiat vreuna dintre elementele de curriculă ale uroginecologiei. Am luptat intens pentru ca Ministerul Sănătății să accepte competența în uroginecologie. Am reușit în urmă cu doi ani. Anul acesta, începem primele cursuri de formare în cadrul UMF „Carol Davila”, unde sunt și profesor asociat, și dorim ca în cadrul unui proiect european să oferim posibilitatea cursanților să participle gratuit la cursuri. Vrem să aducem speakeri din afară și să achiziționăm aparatură cu care să putem dezvolta partea chirurgicală.
Prin urmare, în momentul de față uroginecologia este o competență și nu o specialitate de sine stătătoare?
Va fi o specialitate de sine stătătoare când vom avea oameni competenți, deci în momentul în care prima generație de oameni formați ca uroginecologi va ieși pe piață.
Și când va absolvi această primă generație?
Cel mai probabil, într-un an, pentru că formarea lor durează un an.
În momentul de față, cei care practică procedurile de uroginecologie sunt fie urologi, fie ginecologi…
Exact și rolul acestor manifestări științifice este de a trage o linie care să-i ghideze, pentru că totul se face haotic, fiecare face cam ce știe să facă, ce poate sau ce vrea. Și atunci când nu există o coerență în toată problema asta, încep să apară și eșecurile.
Practic, la nivel național modul de abordare pentru o pacientă sau un pacient diferă de la un centru la altul…
Da, din păcate, chiar și modul în care sunt abordate cazurile. Nu sunt întotdeauna cele corecte, nici din punctul de vedere al selecționării cazurilor și nici din punctul de vedere al alegerii tehnicilor potrivite fiecărui caz.
Dar patologia este mare?
Ca să vă faceți o idee, numai incontinența urinară de efort poate afecta între 15% și 25% din populația feminină a unei țări, iar în America se cheltuiesc două miliarde de dolari anual numai pentru tratamentul incontinenței urinare. Deci este vorba de o problemă de sănătate publică, la un moment dat. Incidența incontinenței nu poate fi apreciată corect pentru că ea diferă de la țară la țară, de factorii de peristază. În plus, femeia ascunde boala din pudoare. Din 10 paciente peste 40 de ani care îți intră în cabinet și pe care le întrebi dacă pierd urină, cinci îți vor spune ‹‹da››, însă dacă nu le întrebi, nu spune niciuna.
Incontinența urinară este o afecțiune invalidantă. Cât de repede își poate redobândi pacienta calitatea vieții?
Imediat, pentru cazurile ușoare și medii. Există metode astfel încât femeia să poată pleca acasă vindecată, în 24 de ore. Bineînțeles, există și un procent de recidivă, ca în orice boală. Nu există boală care să fie tratată și care să nu recidiveze. Din fericire, procentul de recidivă este destul de mic pentru că, din aproximativ 300 de procedee de tratamente ale incontinenței, s-au selectat două sau trei care au rată de succes de peste 85%. Ce este sub acest procent nu contează pentru că 30% rată de insucces înseamnă foarte mult pentru tratamentul unei afecțiuni. Gândiți‑vă ce ar fi să ai rată de insucces de 30% în tratamentul pneumoniei.
Dar tratamentul în România se face la fel ca în Europa?
Da, nu diferă cu absolut nimic. Societatea de Uroginecologie, prin activitatea ei, a contribuit foarte mult la acest capitol. La manifestările noastre, am adus oameni din străinătate performanți și mă refer la profesioniști de vârf. În plus, în Germania există două centre în toată țara care tratează o anumită formă de incontinență pentru care noi, românii, am găsit soluția definitivă, cu un rezultat 100%.
Deci, la acest capitol ne putem mândri că suntem mai buni decât Germania…
Da, normal. Nu am un număr foarte mare de cazuri în momentul de față pentru că formele astea grave sunt foarte rare. Sunt undeva la 10-12 cazuri de sindrom de vagin rigid. Aceasta este o afecțiune eatrogenă cauzată de ginecologii care operează prost prolaps.
Mini C.V. Prof. univ. dr. Petre Brătilă
Prof. univ. dr. Petre Brătilă a înființat, în 1999, Societatea Română de Uroginecologie, contribuind semnificativ la dezvoltarea supraspecializării de uroginecologie din țara noastră. Cu o experienţă de peste 30 de ani în diagnosticul și tratamentul incontinenței urinare și al prolapsului organelor pelvine, prof. Brătilă a dezvoltat şi a introdus în practica curentă tehnici proprii și moderne de tratament, care oferă o rată de succes de peste 90%. De asemenea, este recunoscut pentru contribuţia remarcabilă la progresul chirurgiei oncoginecologice, numărându-se printre puţinii medici specializaţi în efectuarea de tehnici de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în stadii incipiente cu conservarea potenţialului reproductiv şi hormonal al femeii.
„Femeia ascunde boala din pudoare. Din 10 paciente peste 40 de ani care îți intră în cabinet și pe care le întrebi dacă pierd urină, cinci îți vor spune ‹‹da››, însă dacă nu le întrebi, nu spune niciuna.”
În Germania există două centre în toată țara care tratează o anumită formă de incontinență pentru care noi, românii, am găsit soluția definitivă, cu un rezultat 100%
Ca să vă faceți o idee, numai incontinența urinară de efort poate afecta între 15% și 25% din populația feminină a unei țări, iar în America se cheltuiesc două miliarde de dolari anual numai pentru tratamentul incontinenței urinare.
Mirabela Viașu
