Politici de Sanatate

Universitățile de medicină ar putea ajuta sistemul sanitar prin preluarea unor spitale

20 aprilie
13:18 2015
Universitățile de medicină ar putea ajuta sistemul sanitar prin preluarea unor spitale

Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș

Învățământul superior medical românesc s-a adaptat rapid la standardele și cerințele Uniunii Europene și continuă să dețină un avantaj semnificativ comparativ cu alte sisteme de învățământ medical din străinătate – învățământul clinic. Cu toate acestea, nicio universitate de medicină din România nu face parte din topurile internaționale, iar un obstacol în acest sens este și finanțarea precară a unităților de învățământ, lipsa autonomiei universitare reale în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare, mai ales a celor proprii, precum și sumele mici alocate în domeniul cercetării medicale, susține prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș.

În 2014, UMF Tîrgu Mureș a câștigat o finanțare nerambursabilă de peste 10 milioane de euro, pentru construirea unui centru de cercetare. Care este stadiul acestui proiect?

Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice este un proiect în valoare de 10,5 milioane de euro câștigat de UMF în cadrul competiției O.2.2.1.Dezvoltarea infrastructurii de CD existente și crearea de noi infrastructuri. Este vorba despre o clădire nouă, cu o suprafață de 4.092 mp, distribuită pe 5 niveluri și localizată în campusul central al Universității. Centrul va fi dotat cu 412 echipamente de ultimă generație care vor deservi 10 laboratoare de cercetare fundamentală: imunologie, cromatografie și spectrofotometrie de masă, analize citologice, de biologie moleculară, genetică/genomică, precum și un laborator clinic, de explorări funcționale avansate în domeniile cardiovascular și neurologic. În acest moment a început efectiv construcția clădirii, iar termenul de finalizare și punere în funcțiune a Centrului este sfârșitul lunii noiembrie, în acest an. Este un termen extrem de ambițios, având în vedere nu doar complexitatea clădirii proiectate la cele mai înalte standarde, cât, mai ales, echipamentele care urmează a fi achiziționate și puse în funcțiune, unele fiind unicat la nivel național.

Cercetarea medicală românească nu beneficiază nici de finanțare corespunzătoare și nici de condiții propice. Sunt fondurile structurale o „barcă de salvare” a cercetării medicale?

Întotdeauna va exista o discrepanță între nevoile financiare pe care le are cercetarea științifică și posibilitățile obiective ca acestea să fie asigurate direct de stat, iar această diferență o întâlnim nu numai în România, ci și în țările cu putere financiară și cu determinare mai mare de a investi în cercetare. Competițiile naționale sunt extrem de dure prin concurența puternică și, mai ales, prin numărul mare de proiecte valoroase, care provin de la cercetători deja formați, mulți dintre ei tineri, cu stagii serioase în străinătate și cu idei excepționale. Probabil că o rată de acceptare, așa cum este acum, de 1 proiect din 10 depuse, cu anumite variații, reflectă un buget limitat. Prin urmare, selecția lor este dificilă și deseori aceste competiții au creat, justificat sau nu, frustrări sau nemulțumiri. Niciodată însă nu se va putea crea un sistem perfect de evaluare. Astfel, alternativele de finanțare, inclusiv prin fonduri structurale, pot fi o soluție, dar îndeosebi pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurilor existente, pentru crearea de infrastructuri noi, și mai puțin pentru finanțarea propriu-zisă a cercetării. Pentru aceasta din urmă, o soluție, dificilă, de altfel, este programul Horizon 2020. Ar fi însă o iluzie să credem că, în ciuda bugetului generos alocat acestui program, el ar fi ușor accesibil, mai ales de echipele din România, ca lideri de proiect, îndeosebi în domeniul cercetării medicale. Și aici, ca și în alte domenii, este nevoie nu doar de ideea novatoare, de oamenii potriviți, ci și de parteneri potriviți, cu acces demonstrat pe piața europeană a științei, de tactică, de inteligența de “a vinde” un proiect științific și, deseori, de un lobby bine condus. Elementul de speranță în cercetarea medicală românească este deschiderea spre comunitatea științifică internațională, dispusă în cele mai multe cazuri să colaboreze cu noi, inclusiv în proiecte de cercetare.

Ce măsuri urgente ar trebui să implementeze autoritățile pentru a stimula și impulsiona activitatea de cercetare medicală din România?

Nu cred că există soluții miraculoase, dar există soluții legislative care, dacă ar fi puse în practică, ar putea permite universităților să își găsească mai bine menirea. Se vorbește deseori de lipsa unor universități din România în topurile internaționale, dar nu se spune că bugetele universităților românești pentru cercetare sunt de sute de ori mai mici decât ale universităților prestigioase din aceste topuri. Evident, și banii vor “trage” mai ușor la universitățile care au deja un prestigiu. Cu toate acestea, dacă aproape 60% din cercetarea românească provine din universități și doar 20-25% din institutele de cercetare, atunci cred că trebuie gândită și finanțarea cercetării într-un mod proporțional.

O problemă care s-ar putea rezolva printr-o lege a educației modernă este sistemul de promovări care acum este conservator, extrem de puțin elastic și nu permite universităților, în mod real, să stimuleze revenirea în țară a cercetătorilor performanți. Posturile de cercetare sunt atractive pentru cercetători doar în măsura în care veniturile lor sunt completate prin proiecte cu finanțare extrauniversitară. Posturile didactice se ocupă conform unui model clasic, depășit de realități, pozițiile sunt câștigate pe viață și nu sunt reconfirmate periodic, dupa criterii de promovare care nu fac diferențierea între un profesor universitar cu vocație de dascăl și unul cu vocație de cercetare. Evaluarea este foarte rigidă pentru că, dacă în alte domenii criteriile privesc doar componenta științifică și pe cea didactică, în domeniul medical celor două li se adaugă, într-o măsură covârșitoare, componenta de practică medicală. Și întreb retoric: ați prefera să fiți operați de un medic cu o experiență de 1.000 de operații de un anume tip sau de unul cu factor de impact cumulat de 100?

Nu în ultimul rând, cred că nu se poate vorbi de o autonomie universitară reală în situația în care bugetele de venituri și cheltuieli sunt aprobate centralizat, în condițiile în care nu există libertatea de a cheltui propriile resurse (nu pe cele repartizate de la buget!) în termenii unei strategii proprii de dezvoltare, care să favorizeze investițiile în cercetare, în resursa umană. Evident, toate acestea trebuie reglate prin mecanisme de responsabilizare a universităților.

În ceea ce privește sistemul sanitar, se spune că pilonul principal al performanței în Sănătate este calitatea învățământului. Ce ne spune starea confuză a sistemului sanitar românesc despre învățământul medical?

Sistemul de învățământ superior medical s-a adaptat destul de repede la mediul concurențial și la oportunitățile apărute. Universitățile de medicină au, în general, situații financiare stabile, și-au dezvoltat infrastructura, au introdus programe de studii noi de licență, de masterat, inclusiv programe în limbi străine, fapt care a atras studenți și resurse din alte țări. Învățământul clinic rămâne încă un avantaj semnificativ față de sistemele de învățământ medical din alte țări. Lipsa capacității sistemului sanitar de a crea un mecanism de a păstra în țară absolvenții de medicină este, probabil, o problemă mai mare decât cea a finanțării serviciilor medicale, cu diferența că efectele nu se văd pe termen scurt. În ultimii ani au plecat din România zeci de mii de medici care vor trebui înlocuiți de studenți și, mai apoi, de absolvenți.

Ce pot face universitățile de medicină pentru a îmbunătăți reforma sanitară?

Un pas în față l-ar putea face universitățile prin preluarea unor spitale sau prin crearea unor structuri medicale proprii. Deși printr-o modificare a Legii 95/2006 acest lucru, teoretic, este posibil, nicio universitate nu a făcut asta. De ce? În primul rând, pentru că unii funcționari din Ministerul Sănătății, prezenți acolo dintotdeauna, rupți de realitate, nu înțeleg că se poate și altfel decât până acum. Am la îndemână exemplul nostru: am construit exclusiv din resurse proprii un ambulator de medicină dentară modern, dar funcționarea sa în regim de instituție care să furnizeze și servicii medicale, nu doar de învățământ medical, este blocată în mod sistematic, în faza de autorizare, prin tot felul de găselnițe birocratice, în ciuda unui cadru general clar prevăzut de lege. Este regretabil, în condițiile în care, la nivelul conducerii Ministerului Sănătății văd eficiență, viteză de reacție, stabiliri de priorități corecte și strategii pe termen lung, ca niciodată până acum.

În al doilea rând, este firească o anumită prudență, în condițiile unui sistem de finanțare încă ineficient. De aceea, este puțin probabil ca o universitate să preia acum un spital care încă nu are un mecanism de finanțare care să îi permită rentabilizarea și, de ce nu, profitul. Cu toate acestea, continuând absurdul menționat mai sus, universitățile de medicină, în condițiile legislației actuale, nu pot intra în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate.

În toate țările cu sistem medical pus la punct, universitățile au spitale și reprezintă un tot unitar, acționând complementar. Cred că acest sistem, cel puțin în centrele universitare mari, ar trebui să funcționeze, dar doar în condițiile unei reforme profunde de sistem. De asemenea, universitățile pot interveni mai eficient în formarea profesională a specialiștilor. Discuțiile existente în prezent privitoare la transferul formării profesionale a rezidenților la universități sunt firești și cred că trebuie finalizate.

Anul acesta, UMF Tîrgu Mureș împlinește 70 de ani de existență. În afară de programele în limba engleză, cum atrageți an de an viitorii medici?

În decursul celor 70 de ani de existență, UMF Tîrgu Mureș și-a dobândit prestigiul, performanța și profesionalismul dovedin­du-se o universitate dinamică și modernă. La ceas aniversar, am gândit un set complex de acțiuni sub egida UMF 70, menit să promoveze Universitatea în toate mediile exterioare ei printr-o o serie de evenimente academice, culturale, cu participarea unor personalități academice naționale și internaționale, a cadrelor didactice, a studenţilor, a oficialităţilor, a întregii comunităţi. Una dintre aceste acțiuni, deja în derulare, este Caravana UMF, prin care echipe mixte formate din studenți și cadre didactice ale UMF vor vizita 110 licee din întreaga țară, prezentând Universitatea, interacționând cu elevii și profesorii. Ne dorim ca și în anul 2015 să avem, la fel ca anul trecut, cea mai mare concurență din țară la programul Medicină și nu numai.

Care sunt proiectele UMF Tîrgu Mureș pentru următorii doi ani?

Putem vorbi de două categorii de proiecte. Prima categorie se referă la o strategie complexă de reformă curriculară pe care deja am inițiat-o, care să facă trecerea de la învățământul clasic spre așa-numitele tehnici de predare de tip Problem based learning sau Case based learning. Dar și aici apar limite artificiale impuse de reguli, de normări rigide, care fac dificile anumite inițiative.

A doua categorie de proiecte o reprezintă partea administrativă și de investiții. Doresc să finalizăm implementarea unui concept modern, intitulat e-UMF, prin care o parte semnificativă a activității academice și administrative să fie transferată într-o platformă online complexă care să cuprindă cele mai multe dintre procesele care se desfășoară într-o universitate: admiterea, interacțiunea complexă cu studenții, învățământul de tip e-learning, problemele financiare și multe altele. Acest demers a început de șase luni și cred că va fi o aliniere la standardele societății informaționale în care trăim.

Vrem să extindem Centrul de Simulare și Abilități Practice, un centru de instruire extrem de modern, comparabil cu al oricărei universități performante din lume, cu două module noi: unul pentru medicina dentară și altul pentru instruirea asistată de simulatoare a rezidenților. De asemenea, vrem să finalizăm sediul Facultății de Farmacie, construcție începută în 2014, explorăm crearea unor noi spații de învățământ și a unui Centru Integrat de Examinare a studenților, în condiții high tech. Proiectele sunt numeroase, însă au nevoie de resurse umane și financiare și constat din ce în ce mai mult că nu obținerea resurselor materiale reprezintă prima problemă, ci calitatea resursei umane.

Întotdeauna va exista o discrepanță între nevoile financiare pe care le are cercetarea științifică și posibilitățile obiective ca acestea să fie asigurate direct de stat.

În toate țările cu sistem medical În toate țările cu sistem medical

 Elementul de speranță în cercetarea medicală românească este deschiderea spre comunitatea științifică inter­na­țională, dispusă în cele mai multe cazuri să colaboreze cu noi, inclusiv în proiecte de cercetare.

Nu se poate vorbi de o autonomie universitară reală în situația în care  bugetele de venituri și cheltuieli  sunt aprobate centralizat.

Dacă o universitate de medicină ar dori să își înființeze un spital propriu, în viziunea unor funcționari nu este posibil, în timp ce un SRL de buzunar poate să o facă fără nicio problemă.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: