
UE are un cadru mai solid pentru securitatea sanitară
Comisia Europeană propune noul Regulament privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății care creează, astfel, un cadru al UE mai solid pentru securitatea sanitară. Noul regulament se sprijină pe patru piloni:
Comisia Europeană ia, astfel, primele măsuri în vederea construirii Uniunii Europene a sănătății, anunțată de președinta von der Leyen în discursul ei privind starea Uniunii din 11 noiembrie. Comisia a prezentat o serie de propuneri pentru consolidarea cadrului de securitate sanitară al UE și pentru consolidarea pregătirii pentru situații de criză și a rolului de răspuns al principalelor agenții ale UE. Pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei de COVID-19 și pentru a face față urgențelor sanitare viitoare este necesară o mai bună coordonare la nivelul UE. Pe baza învățămintelor desprinse din criza actuală, noile propuneri vor asigura o pregătire mai bună și un răspuns mai puternic în timpul crizelor sanitare actuale și viitoare.
„Scopul nostru este protejarea sănătății tuturor cetățenilor europeni. Pandemia cauzată de noul coronavirus a evidențiat necesitatea unei mai bune coordonări în cadrul UE, a unor sisteme de sănătate mai reziliente și a unei mai bune pregătiri pentru crize viitoare. Schimbăm modul în care abordăm amenințările transfrontaliere la adresa sănătății. Astăzi începem să construim o Uniune Europeană a sănătății, pentru a proteja cetățenii printr-o asistență medicală de înaltă calitate în situație de criză și pentru a pregăti Uniunea și statele sale membre să prevină și să gestioneze urgențele sanitare care afectează întreaga Europă”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Astăzi, facem un pas important și semnificativ în direcția unei veritabile Uniuni a sănătății. Consolidăm conducerea noastră comună în situație de criză pentru a ne pregăti și a răspunde la amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății. Agențiile UE trebuie să fie dotate cu mandate mai ferme pentru a proteja mai bine cetățenii UE. Pentru a combate pandemia de COVID-19 și viitoarele situații de urgență sanitară, singura cale de urmat este coordonarea sporită și utilizarea unor instrumente mai eficiente la nivelul UE”, a afirmat și vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas.
Potrivit comisarului pentru sănătate și siguranță alimentară Stella Kyriakides, sănătatea este mai mult decât oricând o preocupare esențială a cetățenilor. ”Pe timp de criză, cetățenii se așteaptă în mod îndreptățit ca UE să își asume un rol mai activ. Astăzi, consolidăm bazele unei UE mai sigure, mai bine pregătite și mai reziliente în domeniul sănătății. Aceasta va fi o schimbare semnificativă a capacității de a răspunde în mod colectiv. Uniunea Europeană a sănătății înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât pregătirea pentru a face față împreună amenințărilor comune la adresa sănătății, acționând ca o veritabilă Uniune. Trebuie să o realizăm pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor noștri.”
Propunerile se concentrează pe modernizarea cadrului juridic actual privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății, precum și pe consolidarea pregătirii pentru situații de criză și a rolului de răspuns al principalelor agenții ale UE în domeniu și anume, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Agenții ale UE mai puternice și mai funcționale
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Agenția Europeană pentru Medicamente au fost în prima linie a activității UE de contracarare a pandemiei de COVID-19 încă de la izbucnirea ei. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 a arătat că ambele agenții trebuie să fie consolidate și dotate cu mandate mai ferme pentru a proteja mai bine cetățenii UE și a combate amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.
Mandatul ECDC va fi consolidat astfel încât să poată sprijini Comisia și statele membre în următoarele domenii:
Mandatul Agenției Europene a Medicamentului va fi consolidat astfel încât să faciliteze un răspuns coordonat la nivelul Uniunii în caz de crize sanitare prin:
De asemenea, Comisia a prezentat principalele elemente ale viitoarei Autorități pentru răspuns în situații de urgență sanitară (Health Emergency Response Authority – HERA), care urmează să fie propusă până la sfârșitul anului 2021. O astfel de structură ar fi un element nou important de sprijinire a unui răspuns mai bun al UE la amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.
Bogdan Guță
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate