Politici de Sanatate

Transparenţa şi transplantul de organe – evaluarea rezultatelor posttransplant

03 decembrie
11:42 2013
Transparenţa şi transplantul de organe – evaluarea rezultatelor  posttransplant

DG Sanco, Comisia Europeană, a organizat luna trecută, la Bruxelles, workshop-ul jurnaliştilor având ca subiect donarea şi transplantul de organe. Anual, jurnalişti din toată Europa participă la un workshop dedicat lor, misiunea fiind informarea şi stimularea în sens pozitiv a conștiinţei publice cu privire la subiectul abordat.

 Interviu realizat de Maria Vasilescu cu Hélène Le Borgne (foto), Policy Officer, Comisia Europeană – Direcţia Generală de Sănătate şi Consumatori.

Cât de influent este workshop-ul pe care îl organizaţi cu jurnaliştii, în fiecare an, la Bruxelles? În special, în ceea ce priveşte donarea după “moartea cerebrală” şi după “moartea determinată de insuficienţa circulatorie”?

Obiectivul principal al workshop-ului anual este de a oferi jurnaliştilor, într-o singură zi, o imagine completă asupra donării şi transplantului de organe, cum ar fi aspecte legate de: activitatea unui coordonator de transplant, mărturii ale unui pacient cu transplant, donator viu, dar şi ale unei rude de donator decedat, rolul esenţial al autorităţilor naţionale competente etc. Un alt obiectiv este de a determina jurnaliştii să ia în considerare rolul special pe care îl au în creşterea gradului de conştientizare a subiectului în ţările lor.

 Sprijin pentru eforturile naţionale, din partea UE, prin programe de finanţare

În ceea ce privește donarea de la donator în moarte cerebrală şi donarea de la donator după oprire cardiacă, mandatul de bază juridică al Comisiei Europene este axat pe calitate şi siguranță, asigurându-se că aceste standarde sunt respectate în efectuarea  procedurilor de transplant.

Pacienţii muribunzi sunt trataţi în cel mai bun mod posibil

Donările rezultate după „moartea cerebrală” sau după oprirea cardiacă asigură într-adevăr două posibilităţi de donare după deces, diferite state membre abordând distinct această problemă.  Atât timp cât se aplică „regula donatorului decedat”, probabil publicul larg este interesat în special de tratarea în cel mai bun mod posibil a pacienţilor muribunzi, consideraţi donatori de organe doar atunci când moartea este inevitabilă. În termeni juridici şi de organizare, cele două posibilităţi de donare au implicaţii foarte diferite.

Este important rolul mass-media în creşterea ratei de donare? Ce recomandaţi jurnaliştilor români pentru a fi eficienţi în promovarea acestui subiect?

Creşterea conştiinţei publice prin intermediul mass-media este unul dintre elementele-cheie necesare pentru a spori accesul şi disponibilitatea pentru a avea mai multe organe (a se vedea, de asemenea, Planul de Acţiune UE – acțiune prioritară 4).

Concret, în unele articole, mass-media a sprijinit şi a încurajat cititorii în a discuta cu rudele şi cu prietenii despre atitudinea lor faţă de donare. Astfel, dacă o persoană dragă este în moarte cerebrală, cunoaşterea atitudinii acesteia faţă de donarea organelor înlesneşte decizia familiei în această privinţă. De asemenea, mass-media poate contribui cu informaţii folositoare pentru cunoaşterea diferitelor opţiuni de tratament, donarea de rinichi în cazul donatorului viu, de exemplu.

Nevoia de încredere şi de transparenţă în abordarea subiectului

Prin relatările făcute, jurnaliştii asigură exprimarea opiniilor din perspective diferite, intervievând diferiţi protagonişti din domeniul transplantului: autoritatea competentă, coordonatorul de transplant, pacientul transplantat, chirurgul de transplant, donatorul viu sau ruda donatorului decedat. Atunci când cititorii realizează că au statistic mai multe şanse să aibă nevoie de un transplant şi, prin urmare, să beneficieze de un transplant de organe, aceştia abordează donarea de organe dintr-o altă perspectivă. Transparenţa cu privire la transplantul de organe este foarte importantă, deoarece organele provin de la cetățeni.

Totodată, presa are puterea de a juca un rol negativ. Modelul european pentru donarea de organe este construit pe un sistem de donări voluntare şi neremunerate. Acest sistem se bazează pe încrederea potențialilor donatori.  Prin urmare, prin relatarea scandalurilor sau a veştilor proaste într-un mod senzaţional, dezechilibrat sau inexact, un jurnalist poate submina încrederea publicului în sistem. În acelaşi timp, relatările prezentate într-o manieră echilibrată, explicând aspectele diverse ale problemei, pot contribui la construirea încrederii.

 Conţinutul Directivelor 2010/53/UE şi 2012/25/UE este foarte clar şi se aplică după transpunerea lor în legislaţia naţională, determinând practici uniforme la nivel european. Există câteva probleme sensibile, cum ar fi „listele de aşteptare”, „criteriile de alocare”, „legislaţia privind declaraţia de moarte cerebrală”, care rămân de competenţă naţională. Puteţi prezenta câteva date despre donatori din ţările europene, dar şi despre intervenţii de transplant de succes?

Directivele UE se concentrează pe standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului, aşa cum este menţionat în articolul 168 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Rezultate excelente în România prin dublarea numărului de donatori decedaţi

De asemenea, prin crearea sau consolidarea autorităţilor naţionale competente responsabile de calitatea şi de cadrul de securitate, Directiva 2010/53/UE creează o bază pentru întregul sector de transplant. În România, de exemplu, Agenţia Naţională de Transplant joacă un rol esențial nu numai în aplicarea standardelor de calitate și siguranţă impuse de legislația UE, dar şi în dezvoltarea activităţii de transplant, în aplicarea recomandărilor din Planul de Acţiune UE, cum ar fi o prezență crescută de coordonatori in-house în spitale (acţiunea prioritară nr. 1 a Planului de Acţiune). Aceste eforturi uriaşe, conduse în mod activ de către coordonatorul naţional Victor Zota, arată deja rezultate excelente: cu 114 donatori decedaţi între 1 ianuarie şi 30 octombrie 2013, România aproape că și-a dublat numărul de donatori decedați, comparativ cu întregul an 2012 (65 de donatori). În 2012, au avut loc aproximativ 250 de proceduri de transplant în România, faţă de peste 350 doar în primele 10 luni ale anului 2013.

 Donatori decedaţi versus donatori în viaţă

Țările sud-europene sunt mult mai „specializate” în donările provenite de la donatori decedaţi, în timp ce în ţările nordice există programe bine dezvoltate privind donarea de la donatori în viaţă.

Criteriile de alocare a unui organ depind și de timpul de conservare pentru respectivul tip de organ. Prin urmare, distanţa și logistica joacă întotdeauna un rol important.

 În ceea ce priveşte planul de acţiune 2009-2015, aţi putea prezenta informaţii despre „evaluarea posttransplant”? Aveţi de gând să reglementaţi acest lucru la nivelul Uniunii Europene?

Evaluarea rezultatelor posttransplant este una dintre cele zece acţiuni prioritare ale planului de acţiune. Comisia Europeană a finanţat un ….

Pentru articolul integral vă invităm să citiți ediția tipărită din luna noiembrie a revistei Politici de Sănătate!

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: