Conf. univ. dr. Marian Sorin Paveliu, Universitatea Titu Maiorescu București, Facultatea de Medicină, Disciplina Farmacologie şi Farmacoeconomie
Într-o lume ideală, statul ar asigura în totalitate nevoile de îngrijiri de sănătate ale populaţiei. Din păcate, acest deziderat nu e posibil, nici măcar teoretic. Chiar şi dacă în prezent nevoile de îngrijiri ar fi acoperite integral, anul viitor ne vom afla într‑un nou dezechilibru, fie el şi parţial, deoarece nevoile cresc de la an la an.
INTRODUCERE
Economiştii sanitari se confruntă peste tot în lume cu aceeaşi problemă: cum să explice celor care decid asupra bugetului că, de cele mai multe ori, investiţia în sănătate are drept consecinţă necesitatea unei suplimentări viitoare a cheltuielilor? Acest paradox (dacă ignorăm măsurile de profilaxie şi de depistare precoce a afecţiunilor) are o explicaţie logică. Noile tehnologii introduse în practică sunt, de regulă, mai eficace decât cele precedente. Eficacitatea înseamnă înainte de toate o prelungire a vieţii. Numărul celor care vor supravieţui în anul următor va fi mai mare decât în anul în curs. Însă mai mulţi pacienţi supravieţuitori înseamnă costuri suplimentare necesare pentru tratarea bolnavilor cronici care, altfel, ar fi murit!
Starea de deficit financiar în Sănătate este în fapt o stare de normalitate, o multitudine de alți factori determinând o creştere a aşteptărilor de îngrijiri de sănătate, mult mai rapidă decât creşterea economică: accesul la informaţie, îmbătrânirea populaţiei, medicina defensivă (de evitare a malpraxisului) care face ca medicul să trateze uneori în exces, impactul obiceiurilor de viaţă asupra epidemiologiei bolilor, inflaţia, creşterea costurilor de administrare, creşterea salariilor profesioniştilor etc.
Până la apariţia crizei economice, creşterea medie a cheltuielilor în Sănătate în ţările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) era de aprox. 4%, în condiţiile în care creşterea medie a PIB-ului aceloraşi țări era de numai 2%. Cu alte cuvinte, o mare parte a creşterii economice era direcţionată către Sănătate, în detrimentul altor sectoare, pentru a acoperi nevoile suplimentare de îngrijiri. După apariţia crizei, creşterea economică a fost cantonată în jurul cifrei 0 şi, drept consecinţă, creşterea cheltuielilor cu Sănătatea a stagnat, apropiindu-se tot de 0! [1]
CRITERIILE DUPĂ CARE SE FACE ALEGEREA UNEI TEHNOLOGII
Presiunea exercitată de discrepanţa dintre cerere şi resursele financiare existente a determinat persoanele de decizie din Sănătate să facă o selecţie a ofertelor de noi tehnologii medicale. Cei care se tem de procesul de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA – Health Technology Assessment) apreciază în mod eronat că principiul de bază este cumpărarea/finanţarea tehnologiei celei mai ieftine. În realitate, în luarea deciziei sunt apreciate o serie întreagă de alte argumente, cum ar fi: avantajele pentru tratarea unei afecţiuni, inovaţia clinică, calitatea dovezilor, nivelul de cerere din partea medicilor, nivelul de cerere din partea pacienţilor. Impactul asupra bugetului şi analizele economice sunt importante, oferă informații care nu pot fi ignorate, dar care nu reprezintă, niciodată, principalele criterii în luarea deciziei!
După o lungă ezitare, România pare a se alătura ţărilor civilizate, introducând evaluarea tehnologiilor medicale în procesul de finanţare din bani publici a diverselor intervenţii terapeutice. Deşi criticabil din punct de vedere tehnic, ordinul ministrului sănătăţii prin care se încearcă introducerea unui asemenea mecanism de HTA interimar are meritul de a ne apropia de evaluarea economică care va atenua inechităţile generate de utilizarea unor medicamente în detrimentul altora.
Înainte de a discuta de costuri, trebuie să subliniem că introducerea noilor tehnologii – de exemplu, a noilor medicamente, este o necesitate. Cercetarea costă enorm, pentru un nou medicament fiind estimate investiţii de aproximativ 1.000 de milioane de dolari USA care, evident, trebuie recuperaţi. Dacă toate ţările lumii ar fi asteptat până când aceste noi medicamente s-ar fi ieftinit, probabil că astăzi nu am fi dispus de penicilină, de insulină, de digoxin, furosemid, de statine, de medicamentele anti HIV sau de cefalosporine, pentru simplul motiv că nu ar fi fost rentabilă investiţia în cercetarea acestor medicamente!
În condiţiile în care nu se întrevede o creştere a bugetului Sănătăţii pe termen scurt sau mediu, introducerea noilor tehnologii medicale – foarte scumpe, dar mai cost-eficace – se poate face doar dacă se are în vedere eliminarea tehnologiilor învechite, mai ieftine, dar cu o cost-eficacitate inferioară! Pentru a lua astfel de decizii însă, trebuie mai întâi să ştim care este cost-eficacitatea fiecăreia în România!
Evaluarea tehnologiilor medicale este un proces care examinează dovezile disponibile pentru a forma o concluzie cu privire la meritele sau la rolul unei anumite tehnologii în ceea ce privește posibila utilizare și rambursare a acesteia în practica medicală curentă. Acest proces incumbă informaţii medicale, sociale, economice şi etice, având drept obiectiv final împuternicirea persoanelor de decizie de a adopta politici de sănătate care să îndeplinească cele mai înalte cerinţe legate de siguranţa, eficacitatea clinică şi cost-eficacitatea lor.
Din cauza presiunilor economice, HTA s-a impus ca o necesitate, iar în prezent toate ţările UE folosesc această evaluare, îndreptându-ne încet, încet către o standardizare a procedurilor, iar într-un viitor nu prea îndepărtat profilându-se chiar o colaborare la nivel european între organismele care evaluează noile tehnologii medicale. Art.15 al Directivei 24/2011 referitoare la drepturile pacienţilor privind îngrijirile de sănătate transfrontaliere a inclus chiar o prevedere în acest sens.
TIPURI DE ANALIZE ECONOMICE
Există mai multe tipuri de analize economice, însă toate au două elemente comune:
…………..
