Politici de Sanatate

Telemedicina poate contribui la eficientizarea îngrijirilor personalizate în endocrinologie

05 octombrie
15:42 2022
Telemedicina poate contribui la eficientizarea îngrijirilor personalizate în endocrinologie

După o creștere rapidă în timpul pandemiei de COVID-19, se așteaptă ca telemedicina să rămână o parte importantă a îngrijirii endocrine, potrivit unei noi perspective de politici și strategii a Societății Endocrine din SUA, publicată în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism. Furnizorii de asistență medicală trebuie să ia în considerare o varietate de factori atunci când stabilesc ce tip de consultație răspunde cel mai bine nevoilor individuale ale unui pacient la un moment dat. Pentru mulți pacienți, programarea unei combinații de consultații față în față și prin telemedicină poate contribui astfel încât îngrijirea medicală să fie mai convenabilă și mai eficientă.

„Clinicienii vor trebui să se bazeze pe propriile cunoștințe despre fiecare pacient și pe obiectivele clinice ale acestuia pentru a decide când să includă telemedicina în îngrijirea lor”, a declarat prof. dr. Varsha G. Vimalananda, VA Bedford Healthcare System, Bedford, Massachusetts, și Boston University School of Medicine, Boston, Massachusetts.  „Consultațiile medicale online – telemedicina – pot fi luate în considerare ca o opțiune de fiecare dată când facem o programare. Preferința pacienților ar trebui să fie solicitată, iar deciziile ar trebui să fie ghidate prin cântărirea tuturor factorilor.” În această perspectivă, sunt analizate cinci aspecte ale îngrijirii care determină când este oportună telemedicina, printre care:

  • factori clinici, inclusiv dacă este necesară o examinare fizică sau o evaluare în persoană;
  • factorii pacientului, cum ar fi distanța geografică până la clinică, accesul la transport, obligațiile de muncă și de familie și nivelul de confort în raport cu tehnologia;
  • relația pacient-clinician;
  • împrejurimile fizice și circumstanțele personale ale clinicianului;
  • disponibilitatea infrastructurii necesare pentru a oferi servicii de telemedicină de calitate.

Telemedicina poate fi o componentă valoroasă a unui plan de îngrijire individualizat. Furnizorii de servicii medicale și pacienții ar trebui să discute despre modul în care aceasta se potrivește atunci când elaborează împreună un plan de îngrijire. De asemenea, ea poate juca un rol important în reducerea disparităților în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate. Programările de telemedicină pot facilita accesul pacienților care se confruntă cu bariere precum deplasarea, costurile, mobilitatea, sănătatea mintală și responsabilitățile legate de locul de muncă sau de îngrijitori la îngrijirea medicală de care au nevoie.

BG

Sursa: www.medicalxpress.com/news/2022-10-endocrine-society-experts-individualized-approach.html

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: