Agenția Europeană a Medicamentului (EMA – European Medicines Agency) a lansat în dezbatere publică o propunere de ghid privind calitatea și aspectele clinice și non-clinice ale terapiilor genice. Documentul își
Tag "studii clinice"

Anual, compania Amgen investește un sfert din cifra de afaceri pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare şi biosimilare. În 2014, suma direcționată de companie în cercetarea și dezvoltarea medicamnetelor personalizate a

Pacienții europeni cu diabet zaharat pot beneficia de noua insulină bazală injectabilă cu o concentrație mai mare, de 300 unități pe mililitru. Produsul a primit recent autorizația de punere pe

Primele vaccinuri personalizate împotriva cancerului, testate cu succes la scară mică
08 aprilie 2015Cercetătorii de la Universitatea de Medicină Washington din St. Louis au creat primele vaccinuri personalizate împotriva cancerului, folosindu-se de genomică pentru a stimula sistemul imunitar al pacienților să atace tumorile.

Tratamentul leucemiei acute limfoblastice a evoluat extrem de mult în ultimii 25 de ani, iar o bună parte din acest progres se datorează cercetării și dezvoltării biologiei moleculare și a

Rezultatele studiilor clinice analizate de Food and Drug Administration (FDA) nu sunt fără urmă de greșeală, arată o analiză recentă, publicată în revista medicală JAMA Internal Medicine. Cercetarea, condusă de

EMA caută soluții pentru realizarea bazei de date a studiilor clinice din Uniunea Europeană
23 ianuarie 2015Agenția Europeană a Medicamentului (EMA – European Medicines Agency) a lansat în dezbatere publică o propunere legată de modul de aplicare al noilor reguli privind realizarea studiilor clinice, adoptate în

Un nou medicament pentru tratamentul insuficienţei cardiace
03 septembrie 2014Noul medicament Novartis pentru tratarea insuficienţei cardiace, LCZ696, reduce rata deceselor cauzate de bolile cardiovasculare cu 20% faţă de inhibitorul ECA de referinţă din studiul PARADIGM-HF. Studiul a relevat faptul

Studiile clinice pentru cancer – noul regulament UE
20 iunie 2014Un nou regulament al UE este menit să aprobe mai multe, mai repede şi mai transparent studiile clinice în toate domeniile de cercetare medicală în Germania, ele fiind esenţiale în

Mai multe reguli pentru companiile farmaceutice
17 iunie 2014Un număr tot mai mare de organizaţii de sănătate şi de control al consumului medicamentelor fac presiuni asupra Agenției Europene a Medicamentelor (EMA) pentru a-și reconsidera propunerile privind restricționarea vizualizarii

Prin filiala sa, Janssen Research and Development, LLC, Johnson & Johnson a încheiat un acord inovator cu Universitatea de Medicină Yale pentru „Proiectul de Acces deschis la date” (YODA). Acordul

Gender and Sex – Specific Medicine (medicina bazată pe gen) – o provocare pentru România
03 decembrie 2013În luna noiembrie, revista Politici de Sănătate a iniţiat încă un proiect unic în România, Conferinţa Internaţională “Sănătatea femeii”, sub auspiciile Comisiei de sănătate publică din Senatul României. Evenimentul a

Vaccinuri noi, mai puternice, împotriva tuberculozei
11 octombrie 2013Percepută de public ca fiind o boală “îmblânzită”, victimele globale ale tuberculozei se ridică totuşi la aproximativ 1.5 milioane de persoane anual; în Europa, o persoană moare de tuberculoză o
Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a adoptat ieri raportul referitor la propunerea de regulament privind trialurile clinice cu medicamente de uz uman, o
Acest raport oferă o imagine de ansamblu a distribuției numărului de pacienți, site-urilor investigatorului si a studiilor clinice pivot incluse în Maas şi depuse la AEM, precum și numărul și