Interviu cu Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European (PE), raportor al Parlamentului European pentru programul EU4Health. Într-o lume în continuă schimbare, cu
Tag "strategia farmaceutică"

7 factori determinanți pentru sănătatea comunităților viitorului
06 octombrie 2023Este nevoie de un plan pe termen lung pentru sistemul de sănătate românesc, care să pună în centrul său omul sănătos. Aceasta este concluzia unei dezbateri ample, în cadrul evenimentului

Stella Kyriakides a justificat întârzierile în ceea ce privește adoptarea strategiei farmaceutice a UE
13 aprilie 2023Comisarul European pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a confirmat, în cadrul reuniunii Comisiei pentru sănătate a Parlamentului European (ENVI), că „intenționăm să adoptăm reforma farmaceutică pe 26 aprilie”.

Revizuirea legislației farmaceutice și discontinuitatea medicamentelor, în atenția organizațiilor de pacienți
07 martie 2023Noua legislație farmaceutică și problema de sănătate publică pe care o reprezintă discontinuitatea medicamentelor ocupă un loc important pe agenda atât a factorilor de decizie politică din UE, cât și

Creșterea numărului de infecții respiratorii și penuria de medicamente în Europa au fost subiectele dezbaterii în plenul Parlamentului European desfășurată pe 17 ianuarie. Uniunea Europeană se confruntă, în această perioadă,

Priorități în materie de sănătate publică pentru președinția suedeză a Uniunii Europene
05 ianuarie 2023La 1 ianuarie 2023, Suedia a preluat de la Cehia președinția Consiliului Uniunii Europene și va avea de gestionat, în mandatul său de șase luni, câteva dosare-cheie ale politicii de

Cancerul și sănătatea mintală – printre temele de interes ale reuniunii anuale a Platformei EU Health Policy
26 aprilie 2022Platforma EU Health Policy își va desfășura reuniunea anuală în zilele de 4 și 5 mai 2022, principalele teme dezbătute fiind oncologia și sănătatea mintală. Ziua de 4 mai va

Recomandări în sprijinul legislației farmaceutice a UE
21 ianuarie 2022Federația Europeană a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA) a publicat Raportul Evidence MIX (Measures, Insights and eXamples), o analiză cuprinzătoare a cadrului de reglementare al UE, menită să identifice domeniile

„Prioritatea mea numărul unu va fi să impulsionez răspunsul Agenției Europene a Medicamentului la pandemie”
27 noiembrie 2020Începând cu 16 noiembrie 2020, Emer Cooke este noul director executiv al Agenției Europene a Medicamentului (EMA). De origine irlandeză, Emer Cooke are o experiență de 30 de ani în