Mai multe serii de studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității “Titu Maiorescu” au participat, în ultimii 4 ani, la stagii de pregătire în una dintre unitățile medicale private
Tag "Carmen Drăgan"

Carmen Drăgan, Președinte al Spitalului Monza, decorată cu Ordinul Steaua Italiei în grad de Cavaler
07 aprilie 2016Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Monza, spitalul privat din București care face parte din grupul italian „Policlinico di Monza”, a fost decorat miercuri, 6 Aprilie 2016, cu Ordinul ”Steaua

Românii care suferă de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, una dintre cauzele cele mai frecvente de moarte subită la tineri și sportivi, au acum posibilitatea de a beneficia de o nouă tehnică

Peste 3.000 de intervenții, realizate în 2014 la Spitalul Monza
05 februarie 201524.000 de pacienți au apelat în 2014 la serviciile medicale din Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Monza din București, de două ori mai mulți decât anul anterior, când s-au înregistrat