
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA – European Medicines Agency) și Șefii Agențiilor pentru Medicamente (HMA – Heads of Medicines Agencies) au lansat în dezbatere publică proiectul "Strategia rețelei europene a agențiilor de medicamente 2020". Perioada de dezbatere a strategiei comune este de trei luni, iar liderii de opinie sunt rugați să-și trimită propunerile sau observațiile până […]

Ministerul Sănătății va crea un registru național al asociațiilor de pacienți interesate să facă parte din comisiile de etică din spitalele publice. Registrul va fi realizat și administrat de Compartimentul de Integritate din cadrul ministerului și urmărește să stimuleze implicarea reprezentanților pacienților în procesele consultative și decizionale care privesc serviciile de sănătate. Conform noilor ordine […]

Asociația profesională a medicilor din Marea Britanie, British Medical Association (BMA), roagă politicienii să renunțe la diversele promisiuni care implică sistemul național de sănătate (NHS) pentru a crește în sondaje. Apelul reprezentanților BMA este unul dintre mesajele unei ample campanii publice, lansată înainte de alegerile din Marea Britanie din luna mai. Campania "No More Games" […]

Costurile aferente tratamentului diabetului zaharat s-au dublat în ultimii 20 de ani în Statele Unite ale Americii, arată un nou studiu realizat de experții de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). În prezent, o persoană cu diabet cheltuie cu 2,790 dolari mai mult față de anul 1987, iar mai mult de jumătate din […]

Directorul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, dr. Zsuzsanna Jakab (foto), a primit votul de încredere din partea comitetului executiv al OMS pentru cel de-al doilea mandat. Dr. Jakab a fost nonimalizată în luna septembrie a anului trecut de membrii Comitetului Regional pentru Europa, format din miniștrii Sănătății din 53 de state membre […]

Importanța domeniului health technology assessment (HTA) și a strategiei de rețea HTA sunt evidențiate în concluziile pentru inovare în domeniul sănătății, pentru beneficiul pacientului, adoptate de Consiliul Uniunii Europene la 1 decembrie 2014. Concluziile constau într-o serie de abordări și metode pentru consolidarea cooperării în domeniul HTA. Spre exemplu, în domeniul produselor medicamentoase, Consiliul a […]
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate