
Acest studiu are ca scop faptul că finanţarea medicului generalist (cel de familie, în general) este un subiect de multă vreme dezbătut în ţara respectivă şi a revenit în actualitate. În pofida faptului că plata individială (OOP) pentru asistenţa primară poate fi efectuată către medici privaţi, nu exista încă plată tip OOP pentru medicii respectivi (GP), în Danemarca. În acest moment este căutată relevanţa diverşilor factori: explorarea şi analizarea argumentelor, persoanele pricipale care activează în domeniul sănătăţii publice din acest sector, precum şi populaţia, în contextul în care trebuie luată această decizie cât mai curând.
Platformele ideologice ale partidelor politice au limitat acţiunile oficiale până acum. Coaliţiile între acestea pot avea o influenţă mai mare şi pot acorda o mai mare credibilitate deciziilor luate în diferite contexte. Poziţia Guvernului, susţinerea publică precum şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii publice, sunt factori importanţi în implemetarea acestor decizii.
O analiză a dezbaterilor din Parlament şi din media pe tema politicilor de sănătate, în perioada din 1990 până în septembrie 2012, a fost metoda de analiză pentru a se lua decizia respectivă, încă controversată. Argumentele propuse sunt: acestă plată individual OOP pentru medicina generală (medicina de familie) va reduce presiunile din sectorul primar medical, alocarea fondurilor actuale pentru ea sunt condiţionate istoric, rezistenţa împotriva plăţii OOP este, în special, emoţională, din partea populaţiei şi partidelor politice care nu o susţin. Principalul argument împotriva plăţii OOP a oponentilor este creşterea inechitabilităţii sociale în domeniul sănătăţii publice.
Există putine conexiuni între aceste atitudini şi platformele ideologice ale partidelor politice. În ciuda factorilor precum schimbările de guverne, criza finaciară şi reforma pieţii pe care se bazează rezolvarea acesteia, precum şi necesitatea dezvoltării cercetării ştiinţifice în medicină, prin fondurile deblocate prin plata individuală OOP, nici un guven nu şi-a asumat această responsabilitate, de a pune în aplicare plata OOP pentru medicina generală (GP). Însă opinia profesioniştilor din sănătatea publică sunt factori importanţi în susţinerea acestei măsuri ce va fi adoptată.
Sursa: ScienceDirect Elsevier