Accesul la medicamente inovatoare scumpe în Europa diferă de la o regiune la alta și de la o țară la alta. Este și normal, având în vedere că aprobarea și rambursarea noilor medicamente costisitoare ține cont de criteriile naționale și de bugetele fiecărei țări, în parte. Per total, experții în sănătate susțin că putem vorbi de un acces relativ bun, însă este clar că acesta trebuie să fie îmbunătățit. În primul rând, la nivel național. Iar o primă măsură în acest sens este ca fiecare stat să aibă o definiție clară a inovării în sănătate și a sumelor pe care este dispus să le investească pentru a beneficia de inovație.

Interviu cu prof. univ. dr. Jaime Espin, Școala Andaluză de Sănătate Publică, Spania

Cum ați descrie, în momentul de față, accesul la medicamente scumpe în Europa?

Accesul la medicamente costisitoare este foarte eterogen în Europa, în funcție de diferiți factori cum ar fi prețul, legislația de rambursare, economia țării (în ceea ce privește Produsul Intern Brut, de exemplu) etc. În general, comparativ cu alte setări, cred că putem vorbi de un acces bun, dar care trebuie să se îmbunătățească. De exemplu, în unele țări există o întârziere mult prea mare în rambursarea medicamentelor, din cauza procesului birocratic de aprobare sau din cauza întârzierii companiilor farmaceutice în a aplica pentru stabilirea prețurilor și a nivelului de rambursare a medicamentelor, ca urmare a sistemului internațional de referențiere.

Ce pot face țările europene pentru a îmbunătăți accesul la medicamente scumpe?

Există mai multe măsuri pe care țările europene le pot lua pentru a îmbunătăți accesul la medicamente scumpe. Vă voi menționa trei. În primul rând, și într-un mod general, fiecare stat trebuie să aibă o definiție clară a ceea ce înseamnă inovarea (nu toate medicamentele noi sunt inovatoare) și cât de mult și-a propus să plătească pentru această inovație. În al doilea rând, să introducă mecanisme de evaluare a tehnologiei medicale (HTA – health technology assessment) sau de analiză a rentabilității drept criteriu-cheie (nu singurul criteriu) pentru stabilirea prețurilor și rambursarea medicamentelor. Și, în final, este nevoie de o coordonare la nivel european a accesului la un anumit tip de medicamente (de exemplu, medicamentele orfane pentru boli rare), în cazul cărora gradul de sustenabilitate în mai multe țări din Europa este foarte scăzut.

Sustenabilitatea este una dintre principalele bariere în accesul la medicamente. Cum pot țările europene, cum ar fi România, să depășească acest obstacol?

Cred că sustenabilitatea este una dintre principalele probleme din Europa în accesul la medicamente foarte scumpe. Problema este că, din cauza comerțului paralel de medicamente, care este o practică legală, nu se poate vorbi despre prețuri diferențiate — preț diferit pentru același medicament pentru fiecare țară, în funcție de veniturile diferite. În opinia mea, cred că trebuie să reanalizăm dacă libera circulație a mărfurilor ar trebui să vizeze inclusiv medicamentele sau dacă ele pot fi considerate o excepție, având în vedere că vorbim de produse al căror preț este reglementat.

Ați spus odată că trebuie să ne concentrăm spre aceste prețuri diferențiate, atunci când vorbim despre medicamente oncologice scumpe. De ce este atât de important?

Pentru că prin aceste prețuri diferențiate putem ajusta prețul medicamentelor la nivelul de venit al țărilor. Astfel, țările cele mai bogate vor plăti mai mult pentru medicamente decât țările cele mai sărace. Așa este corect. Însă, așa cum am explicat mai înainte, din cauza comerțului paralel de medicamente din Europa, aceste prețuri diferențiate nu sunt posibile, deoarece comercianții paraleli pot cumpăra produse de la „țările cu prețuri mici” pentru a le vinde țărilor care plătesc mai mult, iar beneficiile vor fi numai pentru comercianți și nu pentru pacienți și pentru plătitorii publici.

De ce ar trebui să fie prudente autoritățile în utilizarea instrumentelor de evaluare a tehnologiilor medicale în oncologie?

Acest lucru trebuie neapărat avut în vedere. Evaluarea tehnologiilor medicale nu poate fi utilizată drept criteriu unic în stabilirea prețului și în rambursarea medicamentelor oncologice. Acest lucru ar fi o greșeală. În cazul în care nu se ține cont de acest lucru, multe medicamente orfane, de exemplu, pot fi excluse de la finanțare. Trebuie să ținem cont nu doar de principiul eficienței, ci și de principiile solidarității.

Care sunt cele mai bune mecanisme de acces pe piață care pot fi utilizate în oncologie?

În primul rând, trebuie să fim corecți cu toate medicamentele care ajung pe piață, iar pentru a face acest lucru, trebuie să realizăm un cadru legislativ clar cu privire la modul în care noi vedem inovarea (ca un domeniu puternic, mediu, minor etc.) și cât de mult ne dorim sau cât de mult putem plăti pentru ea. Fără acest cadru, fiecare decizie luată va fi de la caz la caz și poate fi inechitabilă pentru pacienți. Trebuie să ținem cont de principiul „costului de oportunitate”, astfel încât să alegem alternativa care oferă cele mai multe și mai bune rezultate din domeniul sănătății.

Cum face față Spania problemei accesului la medicamente scumpe?

Spania este o țară extrem de descentralizată, cu diferențe în accesul la medicamente scumpe între regiuni. În timpul crizei financiare, această problemă a crescut și am asistat chiar la întârzieri în aprobarea noilor medicamente, în special, a celor foarte scumpe. Dar, în general, accesul la medicamente scumpe în Spania este relativ bun, având în vedere că Ministerul Sănătății a aprobat un număr mare de medicamente, iar apoi plătitorii (guvernele regionale și/sau spitalele) limitau utilizarea în funcție de mai multe criterii, în special legate de eficacitatea clinică sau de costuri.

De exemplu, ne puteți spune ce sistem a folosit Spania pentru a aproba noile terapii fără interferon pentru tratamentul hepatitei C, care au prețuri foarte ridicate?

Noile medicamente pentru tratamentul hepatitei C au fost aprobate în Spania ținând cont de cumularea a trei măsuri: realizarea unui plafon de cheltuieli în valoare de 727 de milioane de euro pentru următorii trei ani, un acord cost-volum deoarece primele tratamente costă mai mult decât cele mai recente și un acord de partajare a riscurilor. Medicația este oferită la aproximativ 50.000 de pacienți cu fibroză hepatică, aflați în diferite etape ale bolii, între F2 și F4.

Mirabela Viașu